Home Actualitate Cererea lui Mircea Băsescu de revocare a...
Actualitate

Cererea lui Mircea Băsescu de revocare a arestării preventive, judecată la Tribunalul Constanța

Cererea lui Mircea Băsescu de revocare a măsurii arestării preventive va fi judecată la Tribunalul Constanța, după ce Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe, la solicitarea avocatului fratelui președintelui și a DNA.

Mircea Băsescu a fost adus marți din arestul Poliției Capitalei la Tribunalul București, care trebuia să ia în discuție cererea acestuia de revocare a măsurii arestării preventive, înregistrată la instanță în 9 iulie, înainte să fie trimis în judecată.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Tașcă, și procurorii anticorupție au cerut declinarea cauzei la Tribunalul Constanța, arătând că această instanță va judeca dosarul în care fratele președintelui a fost trimis în judecată pentru trafic de influență.

Tribunalul București a admis cererea și și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța, dosarul urmând să fie trimis la această instanță.

Nelu Tașcă, a declarat marți, la intrarea în sediul Tribunalului București, că cel mai probabil cererea nu va mai fi judecată la această instanță, întrucât nu mai este competentă în soluționarea cauzei, după ce fratele președintelui a fost trimis în judecată și dosarul a fost transmis Tribunalului Constanța.

Avocatul a spus că în susținerea cererii de revocare a măsurii preventive vor fi invocate lipsa dovezilor și raportul de expertiză, care, în opinia apărării, este neclar.

Întrebat dacă Mircea Băsescu va fi transferat la Penitenciarul Poarta Albă, avocatul a spus că fratele președintelui ar urma să fie transferat la Constanța, dar nu poate să precizeze când se va întâmpla acest lucru. Avocatul a precizat că legea prevede ca transferul să aibă loc la trei zile de la data la care a fost sesizată instanța să judece dosarul de fond.

Luni, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Mircea Băsescu și Marian Căpățână, în dosarul în care fratele președintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpățână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentință favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.

Dosarul cu numărul 5412/118/2014, în care apar ca inculpați Mircea Băsescu și Marian Căpățână, a fost înregistrat la Secția Penală a Tribunalului Constanța cu data de 14 iulie, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru miercuri, 16 iulie.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată, în stare de arest, pe Mircea Băsescu pentru trafic de influență și pe Marian Adrian Căpățână pentru complicitate la această infracțiune.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost arestați în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influență de care este acuzat fratele șefului statului.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că fratele președintelui va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că și-a înjunghiat un nepot, dar și pentru alte cereri incidente în acea cauză.

“Inculpatul Băsescu Mircea a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților și poate obține o situație favorabilă pentru tatăl denunțătorului: fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței”, au arătat procurorii în rechizitoriul trimis instanței.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpățână și suma de 350.000 de euro, în același scop.

“Intervalul de timp în care denunțătorul a remis sumele de bani inculpatului Căpățînă Marian Adrian este cuprins între datele de 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive față de tatăl denunțătorului) și 22.02.2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond)”, au precizat procurorii.

Anchetatorii susțin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpățână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro.

Marian Căpățână este acuzat că și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiți de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.

“După pronunțarea hotărârii de condamnare din data de 22.02.2012, având în vedere durata pedepselor cu închisoarea aplicate, mult mai mari decât pedepsele promise de inculpatul Băsescu Mircea, denunțătorul și membrii familiei sale au pretins restituirea banilor dați inculpaților”, au mai scris procurorii în rechizitoriu.

În acest sens, până în 26 februarie 2012, Mircea Băsescu a restituit suma de 280.000 de dolari. Ulterior, au mai fost restituite alte sume de către Marian Căpățână.

“Deși cei doi inculpați au restituit o parte din banii primiți, aceștia l-au asigurat în continuare pe denunțător că vor continua demersurile pentru care au primit banii, respectiv folosirea influenței în vederea obținerii unei hotărâri favorabile, inclusiv prin strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Craiova”, potrivit procurorilor.

În 28 februarie 2012, la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Craiova, formulată de către Bercea Mondial. La termenul din 21 martie 2012 s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei și s-a acordat un nou termen, la 25 aprilie 2012. La acest din urmă termen s-a dispus respingerea cererii de strămutare.

În cauză a fost instituit sechestrul asigurător pe bunuri imobile aflate în proprietatea lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Constanța, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru șantaj cu circumstanțe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, și fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiți justiției pentru șantaj cu circumstanțe agravante. În același dosar a fost trimis în judecată și Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracțiuni concurente de șantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiției pentru șantaj.

Tot Tribunalul Constanța judecă și acest dosar în care fratele președintelui apare ca parte vătămată și în care inculpați sunt cei cinci membri ai familiei lui Bercea Mondial.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună