Cercetătorul care a depășit milionul

În această etapă a dezvoltării firmei, spune antreprenorul care a înființat firma de cercetare de piață BrandBerry, rolul său s-a transformat tot mai mult în unul de project manager. În continuare se ocupă de vânzări, analiză de date și consultanță, dar procentul cel mai mare din timp îi este ocupat de mangementul proiectelor și facilitarea colaborării experților implicați în proiecte. „Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte rolul meu de acum, aș spune că sunt «BD în acțiune»; dar nu «brigada diverse», deși fac diverse, ci «business developer». Cel puțin în ultimii trei ani acesta a fost primordial rolul meu, în detrimentul analizelor de date și raportărilor către client. Dacă l-aș pune pe fiu-meu cel mare să descrie ce fac, ar spune că «toată ziua stau la cafele», ceea ce, evident, e consistent cu poziția de BD.”

Modelul pe care funcționează BrandBerry este de tip colaborativ, „deci nu pot spune că am oameni «în subordine». Există proiecte în care sunt implicați și câte 150 de oameni, cum ar fi cercetările reprezentative național desfășurate «on-field», dar majoritatea proiectelor presupun coordonarea unei echipe de cinci până la zece oameni.”

Anul trecut, BrandBerry a depășit, după cum spune chiar Romulus Oprica, pragul psihologic de un milion de lei cifră de afaceri, „prag care, evident, este unul încă mic, dar foarte promițător și am pus bazele unui proiect pe care urmează să-l lansăm în toamna lui 2018”. Pentru anul în curs, planurile se referă la un plus de 30% față de rezultatele din 2017.

Despre parcursul său profesional, antreprenorul spune: „Am lucrat de puștan; părinții mei aveau un mic magazin și am făcut multă practică în el – micul comerț din anii ’90, până în 2000. După absolvirea facultății, când am decis că rămân în țară, am vrut să mă angajez, dar am ratat două joburi și am decis că mă fac antreprenor și să realizez studii de piață”.

Profilul său educațional este unul eminamente socio-uman, dar cu multă practică în vânzări și relații cu clienții. A absolvit liceul cu profil psiho-pedagogic din Brașov, prima sa calificare fiind de învățător/educatoare; „în nomenclatorul de meserii nu există echivalentul masculin pentru «educatoare», așa că m-au asimilat. Facultatea de sociologie a fost o alegere necontrastantă, iar faptul că am început-o la Brașov a fost determinat mai degrabă de constrângeri economice”. Pe aceeași filieră, socio-umane, a urmat și masterul la câțiva ani distanță și, ceva mai recent, doctoratul. Educația a fost esențială în evoluția sa, în perioada studenției având și prima ieșire din țară, cu o bursă Erasmus, în Copenhaga, punctează Oprica. „A fost unul dintre cei mai marcanți ani din viața mea; primisem bursa pentru o perioadă de trei luni, dar am rămas un întreg an universitar. E greu de povestit în câteva cuvinte șocul cultural pe care l-am trăit acolo.”

În timpul facultății a lucrat, ca mulți dintre colegii săi, ca operator de interviu (în cercetare de piață), dar a fost și profesor suplinitor pentru doi ani, iar în perioada bursei în Copenhaga a avut chiar două slujbe. Bursa primită era total insuficientă și a ales să își prelungească șederea, așa că a fost constrâns să lucrez; „am lucrat și în curățenie și am fost pentru câteva luni «starter» (ajutor de bucătar) într-un restaurant mexican. În ultimul an de facultate m-am dedicat ONG-urilor și m-am plimbat în multe schimburi de tineret susținute de Uniunea Europeană. A fost unul dintre cei mai liberi ani ai mei.”

După absolvirea facultății, când a decis să rămână în țară, a vrut să se angajeze. Prima experiență, povestește Oprica, a fost cu un om de afaceri din Brașov pentru care ar fi trebuit să facă business development în HoReCa. „Când am început efectiv lucrul m-am trezit cu o cutie mare în brațe, plină cu hârtie igienică și șervețele, și mi-a zis: «Vinde!». Nu prea ne-am înțeles asupra modului în care trebuie să abordăm piața și am convenit să ne despărțim prietenește.” A aplicat apoi pentru un alt job, de reprezentant regional al unui importator mare de anvelope și acumulatori; a trecut de toate interviurile și, când să semneze contractul de angajare, proprietarul a aflat că tânărul nu avea experiență la condus. „Mi-a zis că «nu mă poate trimite la moarte pe drumurile patriei»”.

Așa că, după ce a ratat două joburi, a decis să mizeze pe antreprenoriat și să facă studii de piață. „Mi s-a părut că este singurul lucru pe care știu să-l fac. Nu știam, dar am învâțat «the hard way». Am pornit pe jos, la propriu.” Își amintește că avea un client în afara Brașovului; mergea cu transportul în comun până la capăt de linie, de acolo lua taxiul, ca să nu ajungă cu pantofii murdari la destinație, dar de întors în oraș i s-a întâmplat de cele mai multe ori să meargă pe jos, pentru că nu mai avea bani de taxi și pentru întoarcere. „Am avut multă încredere că pot să ofer în Brașov servicii de care nimeni nu avea nevoie la acel moment. Eram un specimen destul de exotic. Ne-am dezvoltat mai întâi pe plan local, după câțiva ani am evoluat la regional și, din 2009, am făcut pasul în a realiza cercetări la nivel național.”

Evaluează acum că a avut foarte mult noroc, pentru că demersul său a debutat după o perioadă de aproape trei ani în care lăsase pe locul secund cercetările, pentru că a vrut să construiască o rețea de site-uri locale. Încă nu exista în România nicio rețea de acel gen și a crezut că o să fie un succes răsunător. „Ideea a fost bună, am obținut finanțare și apoi, pentru că nu aveam deloc expertiză în acel gen de afaceri, ajutat și de criza din 2008, am dat-o de gard în cel mai victorios stil posibil. M-a demoralizat rău de tot! Am avut noroc de un om extraordinar lângă mine, care mi-a spus că ar fi cazul să mă opresc din a încerca să salvez ceva ce deja murise. Mă atașasem prea mult de ideea mea și nu doream să accept eșecul.”

Faptul că în 2008-2009 criza economică era în toi s-a dovedit pentru antreprenorul aflat la început de drum o oportunitate mare, pentru că i-a permis să acceseze clienți mari, care până la acel moment nu se uitau la cost. „Am venit cu niște prețuri foarte competitive, ceea ce era bine, dar nu suficient. A fost nevoie de multe întâlniri pentru a-i convinge pe clienți că pot lucra cu încredere cu noi. Am avut un client care după niște ani, când ne-am împrietenit, mi-a mărturisit că în departamentul lor colegii mă numeau «Domnul Insistentul» – exact așa, cu articol hotărât pe insistent.” 

A fost o perioadă în aventura antreprenoriatului, până prin 2014-2015, când, spune Romulus Oprica, „eram și portar, și mijlocaș, și atacant; eu centram, eu dădeam cu capul  adică făceam de toate. În 2014, după finalizarea doctoratului, am reorganizat modelul de business și m-am asociat (la nivel de proiecte) cu mai mulți profesioniști din domenii conexe și complementare, ceea ce a dus la creșterea exponențială a afacerii. Am trecut de la one-man-show la echipă.” Iar în ultimii trei ani, povestește brașoveanul, a avut mai multe proiecte de consultanță pe care le-au putut accesa și companii locale, iar BrandBerry a fost folosită ca studiu de caz de către BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare) pentru a exemplifica beneficiile programului KnowHow Romania, program prin care BERD facilitează accesul la servicii profesionale de consultanță, oferind finanțare nerambursabilă IMM-urilor pentru a le ajuta să se dezvolte și să devină mai competitive.

Doctoratul a fost, cel puțin inițial, o decizie mai degrabă de business, mărturisește franc, pentru că dorea să ajungă la niște manageri și nu reușea. „Decizia mea a întâlnit deschiderea neașteptată a unuia dintre cei mai faini oameni pe care îi cunosc, antropologul Vintilă Mihăilescu, care mi-a acceptat tema de cercetare și mai apoi m-a lăsat să dau cu capul de pragul de sus ca să mai cobor din nori și să văd pe unde merg.” Tot în perioada școlii doctorale l-a avut ca profesor pe Bogdan Voicu, de la care a învățat cu adevărat statistică. „În mod special acești doi oameni au avut un impact semnificativ asupra modului în care mi-am reorganizat micul business, m-au ajutat să cresc și să cred că pot mai mult. De fapt, în acea perioadă am interacționat pentru prima dată cu proiectul vostru, Tineri manageri de top, pentru că îi alesesem ca temă de cercetare; doream să aflu care-i patternul pentru a deveni tânăr manager de top. Îmi amintesc că citeam cu multă admirație poveștile celor prezenți în catalog și mă gândeam, ușor rușinat de îndrăzneala mea, cum ar fi să fiu și eu pe acest podium al celor care au reușit…”.
În 2014, după finalizarea doctoratului, care a avut ca temă edițiile de până atunci a catalogului 100 tineri manageri de top, realizat de Business Magazin, a reorganizat modelul de business și s-a asociat (la nivel de proiecte) cu mai mulți profesioniști din domenii conexe, ceea ce a dus la creșterea afacerii. 

Despre planurile pe termen lung, Romulus Oprica spune că de ceva vreme se apropie tot mai mult de mediul academic, dorindu-și ca în viitorul apropiat să fie implicat și mai activ în acest domeniu. „Cred că în cinci-zece ani rolul nostru va fi mai degrabă unul de consultanți în cercetare, de experți care-i învață pe beneficiari cum să interpreteze datele la care au deja acces.”