Centrala OMV Petrom de la Brazi, care asigură peste 10% din producția de energie a României, reintră treptat în funcțiune de mâine dimineață, de la ora 7
Centrala pe gaze OMV Petrom de la Brazi, oprită din cauza crizei apei din Prahova, își va realua treptat operațiunile, arată datele publice. Astfel, începând cu ora 7 de mâine dimineață, 300 MW din cei 860 MW ai unitții…
Centrala pe gaze OMV Petrom de la Brazi, oprită din cauza crizei apei din Prahova, își va realua treptat operațiunile, arată datele publice.
Astfel, începând cu ora 7 de mâine dimineață, 300 MW din cei 860 MW ai unitții vor intra în funcțiune.
Unitatea a fost oprită neplanificat pe data de 2 decembrie din cauza debitului scăzut al apei tehnologice și a restricțiilor de apă, factori aflați în afara controlului companiei.
Centrala a livrat anul trecut 14% din producția de energie a României.
Oprirea ei a venit în contextul în care județul Prahova se confruntă de câteva zile cu probleme de furnizare a de apă, după ce ESZ Prahova, care se ocupă de tratarea apei care vine din barajul Paltinu, a decis la finele săptămâii trecute oprirea furnizării ca urmare a nivelului ridicat al turbității apei. Calitatea apei din baraj a fost afectată în ultimele săptămâni de lucrări hidrotehnice și de cantitatea mare de aluviuni adusă de ploi.
Administrația Națională Apele Române a anunțat marți că reluarea alimentării cu apă a populației afectată de problemele de la barajul Paltinu va mai dura cel mult o săptămână, dar nerezolvarea și amânarea problemelor din zonă vor crea în continuare probleme de alimentare cu apă brută pentru următoarele 6 luni.