Home Actualitate Centrala electrică care folosește bancno...
Actualitate

Centrala electrică care folosește bancnote în loc de cărbune

Un oraș din China folosește bancnote în loc de cărbune la o centrală electrică locală, notează BBC. Centrala din Luoyand, provincia Henan, arde bancnote vechi sau uzate pentru a produce energie. Reprezentanții spun că o tonă de bancnote poate genera…

Centrala electrică care folosește bancnote în loc de cărbune
Centrala electrică care folosește bancnote în loc de cărbune · Foto: Business Magazin

Un oraș din China folosește bancnote în loc de cărbune la o centrală electrică locală, notează BBC.

Centrala din Luoyand, provincia Henan, arde bancnote vechi sau uzate pentru a produce energie. Reprezentanții spun că o tonă de bancnote poate genera până la 600 Kwh de electricitate, iar reziduurile sunt mai puțin nocive decât în cazul cărbunelui.

Banca Populară din China, organul central de reglementare a circulației banilor, și-a dat acordul pentru această operațiune, lăudând “această metodă eficientă de a produce energie”. “Folosind toate rezervele din provincie, centrala poate produce 1,32 milioane Kwh pe an, echivalentul arderii a 4.000 de tone de cărbune”, a precizat un oficial al băncii.

În mod uzual, bancnotele retrase de pe piață sunt reciclate pentru a realiza alte produse din hârtie.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună