Cemacon își consolidează afacerile în regiunea de vest
Cemacon, al treilea producător de blocuri ceramice din România, a încheiat anul 2013 cu o cotă de piață de 20% în Regiunea Vest (Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara), triplu față de valoarea înregistrată în 2011.
Cota de piață a companiei a avut o creștere importantă și la nivelul întregii țări, la 16% în 2013, față de 6% în 2010.
Anul trecut Cemacon și-a majorat afacerile cu 38% comparativ cu anul 2012, cifra de afaceri depășind pragul de 48 de milioane de lei la nivel național. Volumele vândute au crescut cu 35%, iar profitabilitatea operațională a ajuns la 19% în condițiile diminuării pierderilor cu 67%.
“Unul dintre principalii factori ai creșterii susținute Cemacon din ultimii ani a fost consolidarea poziției pe piața din Transilvania. Anul acesta ne propunem să devenim lideri de piață în Transilvania, iar pentru acest lucru vom continua să investim în cercetare și în dezvoltarea portofoliului de produse Evoceramic, cel mai performant din piață, precum și în creșterea rețelei de parteneri. De asemenea, vom aborda o strategie comercială care să ne diferențieze față de concurență”, a declarat Liviu Stoleru, director general și președinte al Consiliului de Administrație al Cemacon.