Home Analize Celulele stem și criza: copii mai puțini...
Analize

Celulele stem și criza: copii mai puțini, afaceri mai mari

Deși numărul de nașteri a scăzut în ultimii trei ani, recoltarea celulelor stem nu a pierdut teren în preferințele părinților. Afacerile nu dau semne de scădere, iar operatorii vor să fie și mai vizibili pe o piață tânără, unde cel mai în vârstă client are abia șase ani.

Celulele stem și criza: copii mai puțini, afaceri mai mari
Celulele stem și criza: copii mai puțini, afaceri mai mari · Foto: Business Magazin

“Țările balcanice au o altă abordare față de familie și copii. Procentul recoltărilor de celule e mai ridicat în aceste țări, cele din regiune situându-se imediat după liderii europeni Portugalia, Grecia și Italia”, spune Tudor Panu, country manager al Cord Blood Center, una din companiile care activează în piața de recoltare de celule stem. El face referire la avantajul pe care îl au operatorii de pe piața din România, dat fiind că, dacă media europeană a recoltărilor este de circa trei procente din totalul nașterilor, în cazul României e de trei ori mai mare. Motivele elanului se leagă de faptul că în România nu funcționează bănci publice de celule stem, astfel că folosirea lor se poate face strict de către deținătorul lor, însă în unele state din Uniunea Europeană celulele recoltate pot fi folosite și de către alți pacienți, dacă nu sunt recoltate contra cost în regim privat. În plus, în Occident există o întreagă dezbatere referitoare la posibilitatea ca pacientul să poată fi tratat cu propriile celule stem, dat fiind că și ele riscă să fie contaminate cu virusurile bolii care urmează a fi tratată.

Celulele stem sunt folosite pentru tratamentul afecțiunilor maligne hematologice, cancere de sânge și limfoame, fiind capabile să formeze orice tip de țesut și să înlocuiască celulele bolnave, iar cei care cunosc beneficiile lor nu ezită să le recolteze la nașterea copilului lor. Prețul unui asemenea serviciu trece de 700 de euro, la care se adaugă costul de stocare, de câteva sute de euro pe an, și asigurarea pentru folosirea lor în caz de transplant.

Numărul de nașteri din România a scăzut în medie cu 10% pe an din 2009 până în prezent. Din cei circa 160.000 de copii născuți anul trecut în România, circa o zecime au avut parte de recoltare de celule stem. Potrivit șefului Cord Blood Center, planificarea unei nașteri se leagă mai ales de situația socio-economică și, în plus, România are cea mai mare rată de infertilitate din Europa pe sectorul de vârstă 25-35 de ani, circa o treime din cupluri având probleme în conceperea unui copil. Cei 90% dintre părinți care aleg să nu apeleze la un astfel de serviciu o fac mai ales din motive economice, dar pot apărea și cauze religioase, de neîncredere în utilitatea folosirii lor sau, pur și simplu, din necunoaștere. Potrivit companiilor, piața a stagnat în 2011 la nivelul de aproximativ 20 de milioane de euro. Dincolo de tot mai puținii copii născuți, o problemă poate veni și dinspre numărul mare de tineri care aleg să plece din România. Medicul Dorin Pîrciog, director general al băncii de celule stem Biogenis, face trimitere la rezultatele recensământului de anul trecut, care a indicat faptul că o bună parte din potențialii săi clienți se află de fapt pe alte meleaguri.

În lupta pentru clienții rămași, băncile de celule stem au reușit să nu-și scadă vânzările prin posibilitatea de a plăti în rate serviciul oferit. În jur de 60% dintre părinți aleg plata în rate, pe termen de șase luni sau chiar un an. Companiile își propun să promoveze printre părinți, dar mai ales printre medici, avantajele recoltării celulelor stem, atât pentru sănătatea copilului, cât și pentru cea a familiei. De aceea, Biogenis, Cord Blood Center și Stem Sure, companii care grupează circa trei sferturi din piață, au format în luna martie o asociație a băncilor de celule stem, cu scopul de a mediatiza și mai agresiv serviciul pe care îl oferă. În prezent, circa 15 companii operează pe această piață în România, însă oficialii chestionați de BUSINESS Magazin spun că trierea a început deja să se facă. “Fără 1.200 de recoltări pe an e greu să supraviețuiești în industrie. Abia după 1.500 de recoltări poți obține profit”, spune medicul Bogdan Ivănescu, director al companiei Stem Sure. Cele mai multe recoltări se fac în sectorul public (mai bine de trei sferturi), întrucât nașterile în mediul privat sunt încă în fază incipientă și nu costă deloc puțin – pornesc de la circa 800-1.000 de euro, dar pot ajunge și la 2.500 în unele cazuri.

“Caracterul latin ne face să fim pe de-o parte informați și pe de alta mai apropiați de copil și de viitorul său. Este o combinație fericită”, conchide medicul Bogdan Ivănescu, care mizează pe dragostea părinților față de copii pentru un an la fel de bun pentru afacerile din domeniu și în 2012.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună