Cele mai responsabile companii din România: Lidl - Pâine și Mâine
Motivație În 2016, în România, media abandonului școlar depășise 18%, în timp ce media europeană era de 11%. Mai mult, 51% dintre copiii din țară trăiau în pragul sărăciei, 34 dintre aceștia trăind în sărăcie extremă. În mediul rural, riscul…
Motivație
În 2016, în România, media abandonului școlar depășise 18%, în timp ce media europeană era de 11%. Mai mult, 51% dintre copiii din țară trăiau în pragul sărăciei, 34 dintre aceștia trăind în sărăcie extremă. În mediul rural, riscul de sărăcie era de trei ori mai mare decât în mediul urban. În directă legătură cu acest fapt, riscul de abandon școlar era de trei ori mai mare în zonele rurale față de mediul urban, iar analfabetismul funcțional afecta peste 35% dintre persoanele cu vârsta de peste 15 ani. Ca urmare, 54% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, din mediul rural, nu aveau un loc de muncă. Toate aceste date sunt cuprinse în studiul „Bunăstarea copilului în mediul rural”, publicat anul trecut de World Vision România.
Studiul menționat arată că 1 din 8 copii mergea la culcare flămând, iar jumătate dintre părinți nu le puteau oferi copiilor o dietă minim acceptabilă (cu alimente din fiecare grupă alimentară necesară unei dezvoltări sănătoase). În lipsa unei alimentații zilnice care să acopere nevoile umane primare, pe fondul sărăciei și din cauza rezultatelor slabe la învățătură, riscul de abandon școlar era, adesea, iminent: 1 din 4 copii renunța la școală din aceste considerente. Pe termen lung, această situație conduce la dezvoltarea unor adulți neinstruiți, asistați social, care se confruntă cu analfabetism funcțional și care își formează familii cu aceleași probleme, generație după generație.
Pentru a preveni abandonul școlar, World Vision a demarat în 2016 programul Pâine și Mâine, împreună cu Lidl, care este partener strategic al proiectului. Ideea a venit de la factorul principal care îi determină pe copii să renunțe la școală – sărăcia. Astfel, programul Pâine și Mâine vizează sprijinirea elevilor din zone rurale cu vulnerabilitate crescută din România, cu scopul de a le asigura necesarul de nutrienți pentru o dezvoltare normală și a preveni abandonul școlar. În prezent, programul se desfășoară în județele Dolj, Vâlcea și Vaslui.
Descrierea proiectului
Structura programului Pâine și Mâine cuprinde două niveluri de sprijin pentru elevi. Aceștia primesc zilnic, după ore, o masă de prânz caldă. Prânzul include felul întâi, felul doi și desert și este oferit la școală prin intermediul unor firme de catering specializate care garantează calitatea și siguranța alimentelor. Al doilea nivel este un sistem afterschool, prin care, după ore, copiii sunt ajutați de învățători și profesori să își facă temele și află informații noi, complementare noțiunilor prezentate la lecții.
Pe parcursul a două ore, după finalizarea orelor din programul zilnic școlar, elevii aprofundează lecțiile de la clasă, sub îndrumarea cadrelor didactice, își fac temele și desfășoară activități care să îi ajute să devină mai comunicativi și mai deschiși. Până la înființarea programului, se întâmpla adesea ca ei să vină la școală cu temele nefăcute și nepregătiți, pentru că acasă nu avea cine să-i îndrume. În multe cazuri, părinții fie au numai opt clase, fie sunt ocupați cu treburile gospodărești sau cu munca cu ziua sau chiar lipsesc, fiind plecați la lucru în străinătate, în acest caz copiii fiind îngrijiți numai de bunici.
Campania a debutat în aprilie 2016, cu o etapă pilot, care a implicat 213 copii din 6 sate din județele Dolj și Vâlcea. În cea de-a doua etapă (septembrie 2016), Pâine și Mâine număra deja un număr aproape triplu de beneficiari: 619 elevi din 12 sate, inclusiv din județul Vaslui. La finalul anului 2017, numărul copiilor care au beneficiat de program a ajuns la 899, elevi ai școlilor din 24 de sate din județele menționate. Dezvoltarea proiectului prin donațiile obținute a făcut posibil ca în luna martie 2018 proiectul să ajungă la aproape 1.300 de beneficiari. În prezent, 1.256 de copii din 30 de sate beneficiază zilnic de afterschool și o masă caldă. Mai mult decât atât, scopul pe termen lung al programului este să ajungă la un total de 2.500 de beneficiari – elevi care vor primi în fiecare zi o masă caldă, vor fi ajutați la rezolvarea temelor și încurajați în permanență să continue să vină la școală pentru a-și construi un viitor mai bun.
Pentru susținerea unui copil în proiect este nevoie de 230 de lei pe lună, sumă ce acoperă costul unui prânz complet si orele de afterschool (83%) precum și costurile de administrare a proiectului (17%). În cei trei ani de derulare a programului Pâine și Mâine, Lidl România a donat 670.456 euro către World Vision România, sumă ce a contribuit semnificativ la extinderea programului.
Rezultate
Reprezentanții școlilor beneficiare au declarat că schimbările sunt evidente după implicarea elevilor în program: numărul de absențe a scăzut drastic, copiii sunt bucuroși să vină la ore și să fie ajutați la teme, își doresc să învețe, sunt mai deschiși și se integrează mult mai bine în colectiv.
În plus, sunt notabile și îmbunătățirile observate la nivelul performanțelor școlare ale elevilor. De exemplu, în anul 2017, dintre cei 899 elevi care erau înscriși la acel moment în proiect, 10% dintre elevii claselor I-IV au înregistrat progres la disciplinele limba română și matematică în semestrul II față de semestrul I; 17% dintre elevii notați cu calificativele Insuficient și Suficient și-au îmbunătățit rezultatele în semestrul II față de semestrul I; 87,29% dintre elevi au fost ajutați să-și mențină rezultatele școlare notate cu Bine și Foarte Bine, să nu rămână în urmă și să-și păstreze nivelul ridicat de cunoștințe.
Cifră de afaceri netă în anul 2018
7,5 mld. lei
Număr de angajați
5.000
Valoarea investiției
670.456 euro
Intervalul de implementare a proiectului
2016-prezent