Cele mai mari scăderi de prețuri la garsoniere și apartamente de două camere
În ianuarie 2013, Indicele Imobiliare.ro calculat pentru apartamentele noi și vechi din întreaga țară a ajuns la 968 de euro pe metru pătrat util, cu 1% mai puțin față de luna decembrie a anului trecut și cu 3,1% mai puțin față de nivelul de 999 de euro pe metru pătrat din ianuarie 2012. în contextul în care, per ansamblu, marja de scădere consemnată în ultimele 12 luni este una relativ scăzută,…
Pentru exemplificare, www.imobiliare.ro prezintă o analiză a evoluției prețurilor pe categorii de apartamente pentru marile orașe ale țării, în intervalul ianuarie 2012 – ianuarie 2013.
Garsoniere:
Pe segmentul garsonierelor, Constanța este orașul în care a fost înregistrată cea mai mare scădere de preț în perioada analizată – 14,3%. O astfel de locuință costă azi 844 de euro, comparativ cu 985 de euro pe metru pătrat util în prima lună a anului trecut. în București, garsonierele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 5,2%. O unitate locativă monocamerală costă acum 1.085 de euro, față de 1.145 de euro pe metru pătrat util, în urmă cu 12 luni. în Cluj-Napoca, apartamentele cu o cameră au consemnat un declin de 2,2% al prețurilor, de la 1.020 de euro pe metru pătrat, la 998 de euro pe metru pătrat.
Timișoara este orașul cu cea mai mică rată de scădere a prețurilor. În intervalul ianuarie 2012 – ianuarie 2013, pe segmentul garsonierelor a fost consemnată o scădere de 0,9%, de la 860 la 852 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte însă, Brașovul este singurul oraș în care apartamentele cu o cameră s-au scumpit în ultimul an, cu o marjă de 3,1%, de la 877 de euro, la 904 euro pe metru pătrat.
Apartamente cu două camere:
Pe segmentul locuințelor cu două camere, tot Constanța se situează pe primul loc în topul ieftinirilor. Aici, marja de scădere consemnată în ultimele 12 luni este de 7,3%, de la 920 la 853 de euro pe metru pătrat. Locul secund este ocupat de data aceasta de Timișoara, unde un apartament bicameral costă acum cu 6,7% mai puțin decât anul trecut, respectiv 774 de euro pe metru pătrat, de la 830 de euro pe metru pătrat. în Capitală, un apartament cu două camere costă azi, în medie, 1.049 de euro pe metru pătrat, cu 6,3% mai puțin decât nivelul consemnat în urmă cu 12 luni, respectiv 1.120 de euro pe metru pătrat util. în Brașov, declinul consemnat pentru această categorie de locuințe a fost de 4% – de la 885 de euro la 850 de euro pe metru pătrat. Cluj-Napoca este orașul cu cele mai mici ieftiniri pe segmentul unităților locative cu două camere. O astfel de proprietate costă azi 970 de euro pe metru pătrat util, în scădere cu 3%, de la 1.000 de euro.
Apartamente cu trei camere:
În cazul unităților locative tricamerale, Bucureștiul ocupă primul loc în clasamentul scăderilor de preț. O astfel de locuință poate fi achiziționată astăzi în Capitală cu 997 de euro, în scădere cu 5,1%, de la 1.051 de euro pe metru pătrat util. în Timișoara, pe de altă parte, declinul consemnat pe acest segment în ultimele 12 luni a fost de 4,7%, de la 792 de euro, la 755 de euro pe unitatea de suprafață utilă. în Constanța, apartamentele cu trei camere costă în momentul de față cu 3,9% mai puțin decât în ianuarie 2012, respectiv 869 de euro, față de 904 euro pe metru pătrat util. în Cluj-Napoca, locuințele tricamerale s-au ieftinit în decurs de 12 luni cu 2,1%, de la 963 de euro, la 943 de euro pe metru pătrat. Brașovul este, încă o dată, orașul în care proprietarii au ținut cel mai tare la preț în ultimele 12 luni. Prețul cerut pentru un apartament cu trei camere se ridica, la finele lui ianuarie 2013, la 815 euro pe metru pătrat util, în scădere cu 1,3%, de la 826 de euro pe metru pătrat în aceeași perioadă a anului precedent.