Cele mai mari afaceri din domeniul medical românesc
Piața serviciilor medicale private aproape s-a triplat în opt ani și a ajuns la 6,5 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro) în 2015, o evoluție pe care puține industrii din România au avut-o într-o perioadă marcată de criză economică.
Cei mai mari cinci jucători de pe piața serviciilor private de sănătate – MedLife, Regina Maria, Medicover, Sanador și grupul Gral – au avut afaceri totale de circa 1,3 miliarde de lei în 2015, potrivit calculelor ZF. Top 20 cele mai mari companii au avut afaceri de 2,1 miliarde de lei în 2015, adică dețineau o treime din piață.
MEDLIFE
Grupul MedLife operează 36 de clinici, 8 spitale generaliste și specializate, 24 de laboratoare cu mai mult de 143 de puncte de colectare de analize medicale, 9 farmacii, 8 cabinete de stomatologie, având peste jumătate de milion de clienți. Din personalul companiei fac parte aproximativ 1.900 de medici și 1.000 de asistente medicale. Spre finele anului trecut, cel mai mare operator de servicii medicale private a încheiat procedura de listare la bursă, fiind prima companie din piața medicală privată care s-a listat.
Aceasta a fost și cea mai mare ofertă publică inițială de listare a unei companii private din istoria BVB. Familia Marcu a rămas acționar majoritar, cu 51% din acțiunile companiei. MedLife are o capitalizare de 540 milioane lei, prețul acțiunii înregistrând o creștere de 2,28% de la începutul anului. Liderul pieței a raportat o cifră de afaceri preliminară consolidată de circa 112 milioane de euro (503 milioane de lei) pentru anul trecut.
MEDICOVER
Medicover este prezent pe piața serviciilor medicale private din România de peste 20 ani și dispune de o rețea de 19 clinici proprii în București și în țară, un spital generalist și o rețea de clinici partenere. În prima jumătate a anului trecut, Medicover a deschis patru clinici în câteva dintre cele mai mari orașe din țară – Brașov, Ploiești, Galați și Cluj-Napoca. În toamna lui 2016 a realizat prima achiziție a grupului pe piața românească, prin cumpărarea Centrului Medical Doctor Luca din Pitești.
Din grup face parte și rețeaua de laboratoare Synevo România, cu afaceri de 156 de milioane de lei (34,6 milioane de euro) în 2015, iar Medicover România a înregistrat în același an afaceri de până la 252 de milioane de lei (56 milioane de euro). Deținut de suedezii Jonas și Robert af Jochnick, grupul Medicover este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est și oferă servicii medicale integrate pacienților din 14 țări.
SANADOR
Antreprenoarea Doris Andronescu deține operatorul privat de servicii medicale Sanador, cu afaceri de circa 42 de milioane de euro și în în jur de 1000 de angajați în 2015. Rețeaua este formată din spitalul Sanador din Capitală – cel mai mare spital privat din România -, dar și mai multe clinici și laboratoare.
La un avans anunțat de 22% anul trecut, cifra de afaceri a Sanador va trece de 50 de milioane de euro în 2016, potrivit estimărilor ZF. Compania a deschis în 2011 primul spital privat cu servicii medicale complete, în care asigură tratament inclusiv pentru situații de urgență, în urma unei investiții de 40 de milioane de euro. Spitalul a devenit profitabil la un an și jumătate de la inaugurare.
GRAL
Afacerea înființată în 2007 de antreprenorii Robert și Georgeta Șerban este cel mai mare operator de servicii medicale care a mizat pe nișe, spre deosebire de competitorii mai mari, care și-au dezvoltat servicii generaliste. Cele trei mari direcții de business ale Gral sunt oncologia, analizele de laborator (inclusiv imagistica) și dializa.
Grupul Gral Medical cuprinde o rețea de 25 centre medicale, dintre care 11 laboratoare, 14 clinici și un spital privat cu patru secții (radioterapie, chimioterapie, chirurgie și dializă) și o echipă de peste 1.200 de medici și asistente. În 2015, Gral a deschis două clinici, una în București și alta în Ploiești, în urma unor investiții de peste 1,5 milioane de euro, iar la începutul lui 2016 a deschis o clinică în zona Băneasa, cu o investiție de circa 200.000 de euro. Anul trecut, pentru tot grupul Gral a fost estimată o cifră de afaceri de
113 milioane de lei (25,1 milioane de euro).