Cele mai mari 16 bănci din lume au plătit pentru litigii 306 miliarde dolari, din 2010
Cele mai mari 16 bănci din lume, între care Bank of America, HSBC și Deutsche Bank, au plătit pentru litigii peste 200 miliarde de lire sterline (306 miliarde dolari), din 2010, potrivit unui studiu care contrazice opinia că băncile au depășit cea mai dificilă perioadă a despăgubirilor post-criză.
Studiul anual realizat de CCP Research Foundation din Marea Britanie folosește la evaluarea acestor costuri datele autorităților de reglementare, rapoarte financiare anuale ale instituțiilor financiare și alte date publice, relatează Financial Times.
În cel mai recent raport al CCP Research Foundation, care analizează date pentru perioada 2010-2014, costul total al amenzilor, acordurilor de închidere a litigiilor și al provizioanelor, este evaluat la 205,6 miliarde de lire sterline, fiind în creștere cu aproape o cincime față de anul precedent.
În pofida acestei tendințe de creștere, mulți directori de bănci se poartă ca și cum acestea ar fi costuri cu caracter excepțional generate de probleme legale, a declarat Chris Steares, director de cercetări la fundație. El a arătat că într-o serie de acorduri pentru închiderea investigațiilor legate de manipularea valutelor se arată că abuzurile au continuat până în 2013.
“Dacă întrebi băncile despre riscurile pentru reputația lor, vor spune că situația trebuie să se schimbe. Dar în condițiile în care costurile legate de practicile băncilor continuă de la an la an, apare întrebarea dacă aceste practici se schimbă în bine”, a spus Steares.
Unii politicieni din Statele Unite și Marea Britanie au încercat să pună capăt anilor de reglementare excesivă, taxe și amenzi, considerând că autoritățile de reglementare trebuie să reducă presiunea asupra băncilor.
Unii directori de instituții financiare au semnalat la rândul lor că cheltuielile au început să scadă, în special după închiderea investigațiilor referitoare la neregulile legate de tranzacțiile cu instrumente financiare garantate prin ipoteci. Directorul financiar al Bank of America, Bruce Thompson, a subliniat în raportul trimestrial scăderea costurilor legale.
Multe investigații sunt încă în desfășurare, iar unele afectează divizii bancare care până acum au scăpat de amenzi mari.
JPMorgan Chase a anunțat în februarie că la sfârșitul anului trecut banca era implicată în cel puțin 20 de litigii, inclusiv o investigație a Departamentului de Justiție dacă a cumpărat credite auto evaluate în funcție de etnia împrumutaților.
Cele 16 bănci incluse în studiu sunt Bank of America, Barclays, BNP Paribas, Credit Suisse, Citigroup, Deutsche Bank, Goldman Sachs, HSBC, JPMorgan Chase, Lloyds Banking Group, National Australia Bank, Royal Bank of Scotland, Santander, Standard Chartered, Societe Generale și UBS.
Dintre acestea, Bank of America a înregistrat în perioada 2010-2014 cele mai mari costuri pentru litigii, 64,05 miliarde lire sterline, urmată de JPMorgan Chase (32,91 miliarde lire), Lloyds Banking Group (15,62 miliarde lire), Citigroup (14,75 miliarde lire) și Barclays (12,19 miliarde lire).
Între celelalte bănci amendate, Deutsche Bank a plătit 9,37 miliarde lire, HSBC 8,9 miliarde lire, BNP Paribas 7,76 miliarde lire, Credit Suisse 5,85 miliarde lire, iar UBS 5,41 miliarde lire.