Cele mai ÎNTUNECATE SECRETE ale industriei auto germane. Câți oameni mor pentru ca producătorii auto să facă miliarde de euro

Despre celălalt ingredient, ignoranța (față de corupție, de exploatarea copiilor, de violența poliției și chiar de moarte) scrie Handelsblatt, principalul ziar financiar al Germaniei.

Analiza din Handelsblatt, ”Cele mai întunecate secrete ale industriei auto germane“, începe cu povestea lui Mzoxolo Magidiwana, un tânăr sud-african de 24 de ani. Cunoscuții îi spun ”mortul viu“ pentru că nu-și va reveni niciodată după traumele fizice suferite când poliția a deschis focul asupra lui și a colegilor săi în urmă cu cinci ani. Gloanțele i-au sfâșiat abdomenul, iar în brațul drept nu mai are nicio putere; și nici nu mai poate merge bine. A fost operat, dar găurile prin care au ieșit gloanțele sunt încă vizibile. 

Magidiwana a fost unul dintre liderii celor 3.000 de mineri care au intrat în grevă pe 12 august 2012 pentru a protesta față de condițiile de muncă precare și față de salariile mici de la mina de platină Marikana, din Africa de Sud. Muncitorii erau plătiți cu echivalentul a doar 400 de euro pe lună pentru munci care le rupeau spatele la propriu. Sub pământ, erau pândiți de accidente, iar praful omniprezent îi îmbolnăvea. La suprafață, respirau fumul toxic provenit din topitoria de platină.

Reacția brutală a poliției locale, care a acționat în coordonare cu compania minieră britanică Lonmin, a fost mai târziu descrisă ca un masacru. Forțele de ordine au tras 400 de gloanțe în mulțime, ucigând 37 de muncitori și rănind mult mai mulți.

Iar acum, după cum spune Magidiwana, ”companiile germane poartă o parte din responsabilitatea tragediilor de la Marikana“. El se referă la producătorii de automobile din Germania care cumpără platină produsă în mina sud-africană. Și nu doar companiile germane cumpără platină de la Lonmin. Minerii sud-africani își riscă propria sănătate și propria viață pentru ca nemții să fie sănătoși. Iar crimele și abuzurile din zona Marikana nu au încetat după masacrul de acum cinci ani. Lonmin este furnizor de platină pentru producătorii occidentali. Colosul german din industria chimică BASF este unul dintre importatorii cei mai importanți. Compania folosește platina pentru placarea convertizoarele catalitice, care sunt apoi instalate pe mașinile germane. Se poate spune că muncitorii sud-africani își pun în pericol sănătatea pentru ca nemții să aibă aerul curat în orașele lor. Indirect, se poate spune chiar că autovehiculele germane au o parte din responsabilitate pentru moartea și suferința muncitorilor nu numai din Marikana, ci din minele din întreaga lume. Acest lucru este valabil pentru multe alte companii mari și respectabile care procesează materii prime obținute din mine, cum ar fi producătorii de telefoane mobile Apple și Samsung.

În Congo, mii de copii sapă în mine după cobalt. În China, pulberea din exploatarea grafitului poluează aerul și apa. Grafitul este folosit la bateriile mașinilor electrice și cele ale telefoanelor mobile inteligente. În Peru, protestele muncitorilor din minele de cupru au degenerat în violență. Produsele din toate aceste mine ajung în mașinile germane.

Lanțul de aprovizionare a industriei auto germane pare curat, însă materiile prime cu care este alimentat rămân murdare. Mult timp, producătorii de automobile au ignorat problema. Tot ce îi interesa era ca prețul să fie mic și calitatea materialelor să fie bună. Însă în ultimii ani au devenit mai conștienți de responsabilitățile pe care le au în societate. Bombardați cu rapoartele șocante despre abuzurile privind drepturile omului și de scandalul emisiilor toxice ale motoarelor diesel VW, executivii din industria auto au acționat în sensul verificării procedurilor de achiziție și al găsirii de soluții. Daimler, BMW și VW nu neagă că există o problemă în lanțul de aprovizionare și că trebuie să-i găsească cumva o rezolvare. BMW se concentrează pe această problemă din 2012, căutând să facă cât mai transparente posibil sursele lanțului de aprovizionare. Producătorul de mașini de lux aproape că a reușit acest lucru cu sursele sale de oțel și a identificat 30 de materii prime pentru a căror proveniență dorește mai multă transparență.

”Încălcarea drepturilor omului sau abuzurile în ceea ce privește poluarea sau exploatarea mediului nu sunt conforme cu principiile noastre sau nu se încadrează în standardele premium ale produselor noastre și ar putea avea drept consecință evitarea mașinilor noastre de către clienți“, explică Ferdinand Geckeler, managerul de sustenabilitate al BMW.

Geckeler spune că BMW are un sistem de semaforizare pentru materii prime fără proveniență certificată. O agenție externă monitorizează lanțurile de aprovizionare ale BMW, evaluează dealerii, companiile miniere și țările de origine și atribuie culori. Materialele marcate cu verde pot fi achiziționate fără nicio reținere. Galben indică faptul că achizițiile se fac cu condiția îmbunătățirii standardelor. Produsele marcate cu roșu sunt evitate.

”Scopul nostru este ca 95% dintre furnizorii noștri să primească lumină verde. Însă pentru 1 până la 3 procente lumina este încă roșie“, spune directorul Geckeler. Este recunoscut faptul că lanțul de aprovizionare nu va fi niciodată fără riscuri.

Scandalul dispozitivelor cu care VW și-a dotat motoarele diesel pentru a trișa în testele de poluare de laborator i-a pus în gardă pe producătorii auto în legătură cu riscurile publicității negative.

”Problemele de mediu sau sociale legate de producția de materii prime într-o țară îndepărtată pot ajunge acum în ziarele de aici în câteva ore“, spune Horst Wildemann, profesor de economie și specialist în logistică auto la Universitatea Tehnică din München. ”Șefii companiilor sunt într-adevăr speriați de așa ceva. Scandalul motoarelor pe motorină le-a arătat că sentimentul public poate pune în pericol divizii întregi de afaceri.“

O mașină medie germană cântărește aproximativ 1.300 de kilograme, din care metalele reprezintă aproximativ o tonă: oțel, fier, aluminiu, cupru și cantități mici de platină. Autovehiculele electrice nu au componente metalice grele, cum ar fi motorul cu combustie, dar folosesc sute de kilograme de materii prime pentru baterii: litiu, cobalt, grafit, nichel și mangan.