Cele mai inovatoare companii din România în 2023. NN Plan, instrumentul online pentru planificarea viitorului financiar
NN a dezvoltat un ecosistem multidimensional prin care oferă clienților experiențe digitale, ca parte a strategiei de a deveni asigurătorul digital al viitorului în care a investit peste 10 milioane de euro numai în ultimii trei ani. Descrierea inovației: NN…
NN a dezvoltat un ecosistem multidimensional prin care oferă clienților experiențe digitale, ca parte a strategiei de a deveni asigurătorul digital al viitorului în care a investit peste 10 milioane de euro numai în ultimii trei ani.
Descrierea inovației:
NN Plan este soluția digitală pentru mai mult control și libertate financiară. Dezvoltat sub forma unui chestionar online care poate fi completat în doar 10 minute, NN Plan este un instrument de analiză a nevoilor, dar și un calculator de buget care stă la baza creării unui plan financiar personalizat, pliat pe stilul de viață și prioritățile financiare ale oamenilor.
Accesibil atât pe calculator, cât și pe mobil, NN Plan este conceput pentru a oferi o experiență simplificată în identificarea nevoilor și găsirea celor mai bune soluții de asigurare a planurilor de viitor. În procesul de dezvoltare, NN a urmărit să creeze un instrument care să fie ușor de parcurs, dar în același timp relevant pentru a ghida oamenii să evalueze veniturile disponibile și așteptările financiare în diferite momente sau situații din viață. Astfel, NN Plan contribuie inclusiv la determinarea deficitului de protecție al oamenilor, reprezentat de diferența dintre resursele financiare de care dispun și cele de care au nevoie într-o situație neprevăzută.
Prototipul NN Plan a fost testat împreună cu utilizatori potențiali și rafinat din perspectiva experienței, designului și informațiilor, respectând toate cerințele și standardele legate de arhitectura și securitatea informatică. Mai departe, NN își propune să integreze aplicația modulară și în alte arii ale ecosistemului său digital și ale procesului de vânzare, oferind astfel NN Plan acolo unde au nevoie utilizatorii. Misiunea NN este să susțină oamenii în demersurile lor pentru un viitor financiar mai bun prin produsele și serviciile pe care le oferă, iar acest obiectiv presupune și o componentă importantă de educare când vine vorba despre gestionarea și planificarea banilor și a resurselor de care e nevoie în situații neprevăzute.
Elementul de noutate:
NN Plan este un instrument digital dezvoltat de NN prin care oamenii pot planifica un viitor financiar mai bun pentru ei și familia lor. Soluția online contribuie la evaluarea nevoilor financiare actuale, identificarea metodelor de a proteja ce contează pentru fiecare și asigurarea resurselor financiare necesare atunci când se întâmplă ceva neprevăzut.
Efectele inovației:
NN Plan are un rol important de educație și planificare financiară. Utilizatorii pot crea astfel un plan financiar personalizat, pe baza răspunsurilor la întrebări care îi ajută să înțeleagă ce nevoi au și cum își pot spori veniturile și îndeplini planurile de viitor. Instrumentul le permite să-și analizeze prioritățile, să-și calculeze bugetul și să găsească soluții prin care pot asigura resurse financiare suplimentare pe care se pot baza când au cel mai mult nevoie, fie că este vorba de bani pentru educația copiilor, pentru cheltuieli medicale, pentru planurile lor de viitor sau pentru o bătrânețe mai liniștită financiar. În doar câteva luni de la lansare, aproape 15.000 de români au experimentat NN Plan pentru a-și face propriul plan financiar, iar obiectivul acestui instrument este să ajute cât mai mulți oameni să-și planifice viitorul financiar.