Home Actualitate Cele mai căutate orașe pentru vacanța de...
Actualitate

Cele mai căutate orașe pentru vacanța de sărbători

Roma, Viena și Paris conduc în topul orașelor din străinătate care atrag turiști români în perioada Revelionului, fiind urmate de Istanbul și Barcelona, potrivit unui studiu al portalului de turism Vola.ro. Perioada medie a unui sejur de Revelion este de 4 nopți, iar tariful mediu este 450 euro pentru un sejur.

Cele mai căutate orașe pentru vacanța de sărbători
Cele mai căutate orașe pentru vacanța de sărbători · Foto: Business Magazin

Top trei al celor mai căutate orașe pentru vacanța de sărbători este urmat de Lisabona,  Dubai, Praga, Milanoși Berlin.

Preferințele românilor pentru vacanțe nu a fost modificat de criză, dat fiind că și serviciile din aceste orașe s-au ieftinit. Paris, Roma, Viena și Praga sunt orașele preferate de români pentru vacanțe sau city-breakuri atât în perioada verii, cât și iarna. Pe lângă diversitatea destinațiilor, românii aleg orașe precum Viena sau Berlin și pentru târgurile de Crăciun renumite în țările de limbă germană.

Roma conduce în topul preferințelor pentru că este o destinație ieftină, atât datorită curselor low cost, cât și a tarifelor accesibile practicate de hoteluri. Viena este preferată atât pentru orașul în sine, cât și pentru reducerile pe care le fac magazinele în acea perioadă. Parisul este în top în orice perioadă a anului, iar Istanbulul este o destinație destul de ieftină. O destinație nouă pentru 2013 este Dubai, pentru care agențiile de turism au lansat pachete odată cu deschiderea acestei rute de către Wizzair.

“Cred că vom asista la o creștere a vacanțelor externe de Revelion în următorii ani. Mulți dintre clienții noștri văd această perioadă ca un moment bun de a pleca într-o vacanță scurtă într-un oraș european. Datorită rețelei extinse de rute ale companiilor low cost și continuării acestei extinderi, din ce în ce mai mulți turiști vor prefera vacanțele de tip City Break, deoarece nu necesită folosirea multor zile de concediu, iar prețul atractiv al acestor pachete nu va afecta drastic bugetul turiștilor. Observăm că din ce în ce mai mulți clienți preferă vacanțe scurte și mai frecvente în detrimentul unor vacanțe lungi”, a declarat Daniel Truică, Managing Partner si fondator Vola.ro.

Turiștii români aleg pentru petrecerea Revelionului hoteluri de 3 stele din străinătate, care sunt urmate ca pondere de cele de 4 stele. Cei care aleg un Revelion într-un oraș din străinătate sunt în general tineri, cu vârste între 27 și 37 de ani, cu venituri medii și peste medie și care preferă călătoriile mai scurte în mari orașe europene datorită timpului limitat de concediu pe care îl au.

“Turiștii români care preferă vacanțele de tip City Break sunt foarte informați. Se documentează temeinic înainte de călătorie, sunt foarte activi pe rețele sociale și sunt foarte deschiși la a ne furniza review-uri pentru hotelurile unde au stat, informații despre călătoria în sine și sugestii despre cum ar trebui să ne îmbunătățim produsele”, a mai declarat Daniel Truică.

Agenția de turism online Vola.ro a devenit în luna octombrie, pentru al treilea an consecutiv, compania de tehnologie cea mai dinamică din Europa Centrală, potrivit topului Deloitte Technology Fast 50 Central Europe, după ce în ultimii cinci ani și-a majorat veniturile de peste 57 de ori, ajungând la 92,8 milioane de lei în 2012.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună