Home Lifestyle Cele două cuvinte pe care Steve Jobs le-...
Lifestyle

Cele două cuvinte pe care Steve Jobs le-a urât

Allison Johnson este fostă vicepreședinte a Apple Worldwide Marketing Communication și a avut ocazia să lucreze în mod direct cu Steve Jobs, în perioada 2005 - 2011. Într-un interviu recent, Johnson a dezvăluit cuvintele pe care Steve Jobs nu putea să le suporte.

Cele două cuvinte pe care Steve Jobs le-a urât
Cele două cuvinte pe care Steve Jobs le-a urât · Foto: Business Magazin

Fosta vicepreședinte a Apple Worlwide Marketing Communication a declarat, într-un interviu acordat unui reporter al Business Insider că Steve Jobs ura cuvintele “branding” și “marketing”.

“Steve era de părere că oamenii asociază brandurile cu advertisingul TV, cu reclamele și lucrurile artificiale. Cel mai important aspect pentru Jobs era relația oamenilor cu produsul așa că, de fiecare dată când spuneam <brand> eram atenționați”.

În ce privește marketingul, Johnson a declarat că “marketingul înseamnă că trebuie să vinzi ceva cuiva. Dacă nu aduci valoare, dacă nu educi publicul în legătură cu produsul, dacă nu îi ajuți să valorifice la maximum produsul – acest lucru înseamnă că faci doar vânzare. Și nu ar trebui să lucrezi astfel”.

Totuși, marketingul este unul dintre domeniile la care Apple se pricepe cel mai bine. Cum a putut să declare fondatorul Apple că acesta era un cuvânt nepotrivit în companie? Răspunsul lui Johnson a fost că Apple și-a tratat campaniile de lansare ca eforturi masive de educare a publicului despre noile produse ale companiei prin comunicarea eficientă a  beneficiilor experienței folosirii produselor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună