Cel mai puternic retailer autohton, în acționariatul căruia au intrat BERD și două fonduri de investiții, deschide cel de-al patrulea hipermarket, o investiție de 6 mil. euro. „E doar primul pas dintr-un plan ambițios de extindere”
Retailerul românesc La Cocoș, care anul trecut a atras BERD și două fonduri de investiții în acționariat, deschide cel de-al patru hipermarket al rețelei la Brașov. Inaugurarea va avea loc pe data de 24 ianuarie 2025. „Deschidem cel de-al patrulea…
Retailerul românesc La Cocoș, care anul trecut a atras BERD și două fonduri de investiții în acționariat, deschide cel de-al patru hipermarket al rețelei la Brașov. Inaugurarea va avea loc pe data de 24 ianuarie 2025.
„Deschidem cel de-al patrulea hipermarket, pentru care investiția s-a ridicat la aproximativ 6 milioane de euro. Din această sumă, 2,7 milioane de euro au fost alocate amenajării și mobilării magazinului, iar diferența de 3,2 milioane de euro a fost destinată stocurilor de mărfuri necesare aprovizionării”, spune Iulian Nica, fondatorul La Cocoș.
Aceasta este o afacere antreprenorială relativ tânără, primul magazin fiind deschis în urmă cu un deceniu, la Ploiești. Apoi, după ce businessul inițial a ajuns la dimensiunea maximă, Iulian Nica a replicat modelul în București, cea mai competitivă piață de retail din România, dar și cea mai mare. În 2022 a fost inaugurat al treilea magazin La Cocoș, tot în Ploiești.
“La Cocoș a introdus pentru prima dată pe piața din România, în 2014, un concept noi de hipermarket, care oferă clienților posibilitatea de a beneficia de prețuri diferențiate în funcție de cantitatea cumpărată”, adaugă antreprenorul.
Un model similar mai au comercianții cash&carry, care se adresează însă revânzătorilor și companiilor, mai degrabă decât clienților finali.
Retailerul este activ pe formatul de hipermarket și este cunoscut pentru politica prețurilor mici. De altfel, aceasta a fost și principala „armă“ a companiei în lupta cu concurența.
La Cocoș a închis anul 2023 (cele mai recente date publice) cu vânzări de aproape 1 mld. lei (200 mil. euro), plus cu 40%.
Evoluția vânzărilor a determinat ca mai multe fonduri de investiții să „dea târcoale” businessului originar din județul Prahova. În final, consorțiul format din BERD, CEECAT și Morphosis a fost câștigător.
„Suntem mândri să anunțăm că, alături de noii noștri acționari – BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital – această deschidere marchează un moment definitoriu în evoluția companiei. Reprezintă, totodată, primul pas dintr-un plan ambițios de extindere, pe parcursul următorilor 3-5 ani, care include inaugurarea a 12 noi magazine și crearea a peste 2.200 de locuri de muncă la nivel național.”