Cel mai prețios capital

Înainte de orice, să rămânem puțin în politica românească. Asemenea scorpionului care înțeapă broasca în mijlocul bălții, deși la marginea gândirii este conștient că asta îl va omorî, pentru că “nu s-a putut abține”, premierul și șeful de partid Victor Ponta nu s-a putut bucura de victoria în alegeri decât vreo 30 de secunde, după care și-a adus aminte că este politician român și a început să-și bolovănească alegătorii cu alianțe politice.

Câteva zeci de ore mai târziu, gafele din comunicare și miza excesivă pe televiziuni, care muncesc dar nu gândesc, fac din guvernul Ponta un crescător de taxe și de prețuri, în timp ce el sunt de-a dreptul nevinovați, orice va fi însemnând asta. Alți inși cu totul și cu totul speciali visează un Parlament ca trenul, cu clasa I și clasa a II-a, așa, ca să începem frumos.
Câștigătorii alegerilor ar trebui să știe că oamenii au așteptări mari, chiar dacă votul a fost unul negativ. Există riscul major la viitorul premier, fie el și Victor Ponta, să se transforme într-un Boc cu program economic declamativ și găunos, mai prezent la televiziuni decât în buzunare, generator de grafice colorate, dar nu și de creștere economică sau bunăstare.

Toată această învălmășeală vine într-un an care are toate șansele să transforme 2013 în anul furtunii perfecte. Acesta va fi, cred, titlul care va apărea pe coperta primului număr din anul viitor al revistei, în care vom analiza provocările lui 2013. Anii de zile de imobilism și de lipsă de inițiative, hoția nesfârșită, cumetriile politice și economice, jocurile de culise cu și fără rost, lipsa de măsuri, strategii și viziune se vor alinia cu centrul galaxiei și se vor suprapune cu imobilismul și risipa zadarnică de energii de la nivel european.

Ce va rezulta din asta, vom vedea. Pentru România ar putea fi alertă de tsunami pe curs, pe inflație, pe deficit, iar soluția mult prea des fluturată a fondurilor europene nu cred că va ajuta prea mult.
Un înțelept zicea că politicienii pot rezolva, de obicei, orice problemă, pentru că de obicei creează o problemă și mai mare. Și atâta timp cât cetățenii trăiesc cu impresia că prima problemă a fost rezolvată și nu sunt informați despre apariția celei de-a doua probleme, avem de-a face cu “succese politice”.

Și am avut tot felul de succese politice – banii pompați în sistemul financiar la începutul crizei, naționalizările de bănci, următoarele tranșe de bani pompați, ștergerile de datorii, reducerile de cheltuieli și austeritatea impusă – care s-au adunat într-o grămadă uriașă de succese care atârnă deasupra Europei întregi și riscă, atunci când va cădea, să șteargă cu totul bătrânul continent de pe hartă.

Sute de ani creșterea a fost motorul capitalismului și, de fiecare dată când motorul a tușit, frâna a fost bruscă și omenirea – care circulă de regulă fără centură – a dat cu capul în geam. În prezent nevoia de creștere ne îndeamnă să pășim în zone delicate; creșterea înseamnă consum de resurse naturale și umane, poluare, accentuarea inegalităților (aceasta este o chestiune ignorată acum, care va lovi ca un bumerang, foarte dur, la un moment dat). Un ins pe nume Richard Heinberg a scris chiar o carte pe tema aceasta, “The End of Growth: Adapting to Our New Economic Reality”, titlul spune destul, iar concluziile sale sunt logice și cumva firești și pot fi rezumate simplu: “așa nu se mai poate”. Dacă vă gândiți bine, eliberați de balast, îi veți da dreptate.

De aia zic că la anul, ba chiar și în anii care vin, nu banii, nu puterea, ci capacitatea cuiva de a genera creștere, într-un mod responsabil, inovator, firesc va deveni principalul activ și principala forță.
Pentru că următorul număr al revistei apare în ianuarie, aș vrea să le mulțumesc tuturor cititorilor noștri, în print sau pe internet. Aceleași mulțumiri am pentru colegii mei, pentru colaboratorii revistei, oameni de afaceri sau analiști, care răspund întrebărilor noastre și care participă la evenimentele pe care le organizăm – Clubul BM și Meet the CEO.
La mulți ani!