„Cel mai periculos om din Uniunea Europeană”

Parlamentul European a aprobat, în urmă cu două săptămâni, declanșarea procedurii de sancționare a Ungariei, guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE. Mai exact, Parlamentul European a aprobat raportul care constată că guvernul Viktor Orban prezintă „riscul clar“ de încălcare a valorilor UE și a dispus inițierea procedurii de sancționare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene. Lansarea procedurii de sancționare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă și 48 de abțineri.

Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri de Uniunea Europeană, din cauza legilor privind libertatea de exprimare, din cauza organizării sistemului judiciar, a celui electoral și în contextul abordării imigrației; guvernul de dreapta de la Budapesta a fost acuzat că încalcă normele fundamentale ale Uniunii Europene. Autorii rezoluției împotriva Ungariei, printre care se numără eurodeputata olandeză Judith Sargentini, afirmă că „există un risc clar privind încălcarea gravă a valorilor fundamentale europene“.

Răspunsul lui Orban a venit prompt: Ungaria nu va accepta „amenințări“ și nu va deveni „patria imigrației“, a afirmat premierul ungar în plenul Parlamentului European. „Ungaria va fi condamnată pentru că a decis că nu va fi patria imigrației. Dar noi nu vom accepta amenințări și acte de șantaj din partea forțelor proimigrație: ne vom apăra frontierele, vom opri imigrația clandestină. Noi ne vom apăra frontierele și doar noi putem decide alături de cine trăim. Am oprit sute de mii de imigranți clandestini și am apărat Ungaria și Europa. Cetățenii maghiari au decis că patria noastră nu va fi patria imigrației“, a subliniat Orban.

Cum a ajuns însă Orban un politician de extremă dreapta, care practică un discurs aflat la granița cu extremismul?

Este o metamorfoză completă a tânărului care, în timpul unui discurs din 1989, se prezenta ca un campion al democrației; a tânărului crescut în sărăcie, care a spus că până la 15 ani nu știa ce înseamnă apă caldă la robinet.

După absolvirea facultății, în 1987, Orban a lucrat part-time pentru Open Society Foundation (Fundația pentru o Societate Deschisă), organizația nonguvernamentală patronată de miliardarul George Soros. Doi ani mai târziu, s-a mutat alături de soție și fiica sa la Oxford, cu intenția de a participa la un studiu legat de filosofia politică europeană. Orban s-a întors însă la Budapesta după doar patru luni, luând decizia de a intra în viața politică.

Viktor Orban a participat la primele alegeri libere din Ungaria, în 1990, pe listele Fidesz, numit și partidul tinerilor. Deși formațiunea a câștigat doar 22 de locuri în Parlament, cei care le-au ocupat au atras simpatia publicului prin imaginea lor nonconformistă – aveau plete și purtau blugi sau tricouri, îndepărtându-se de ceea ce oamenii se așteptau să vadă din partea reprezentanților.

Plin de ambiție și carismă, Orban – care nu avea nici 30 de ani – a reușit în scurt timp să preia controlul partidului. După rezultatele dezamăgitoare ale Fidesz la alegerile din 1994, el a mutat partidul către zona de dreapta și a adoptat un discurs naționalist. Mișcarea s-a dovedit una inspirată, Fidesz câștigând detașat alegerile din 1998; Orban, transformat într-un politician în costum, a devenit cel mai tânăr prim-ministru din istoria Ungariei.

Sub conducerea sa, Fidesz a suferit două înfrângeri surprinzătoare, în 2002 și 2006; au urmat însă două victorii importante, la alegerile din 2010 și 2014.

Un important derapaj constituțional a avut loc în 2013, atunci când Parlamentul de la Budapesta a adoptat o serie de amendamente care limitau atribuțiile Curții Constituționale, limitau libertatea presei (incriminând exprimările publice care „încalcă demnitatea națiunii“), a educației (studenții cu burse de stat erau obligați să se angajeze la firme ungurești), a cultelor (care puteau primi bani numai dacă lucrau „pentru interesul public“) și a minorităților (autoritățile locale puteau interzice stabilirea romilor pe teritoriul lor).

După votul parlamentului ungar, secretarul general al Consiliului Europei de la acea vreme, Thorbjorn Jagland, și președintele Comisiei Europene, Jose Barroso, declarau că amendamentele „trezesc îngrijorare privind respectarea principiilor statului de drept, a legislației UE și a standardelor Comisiei Europene“. Pia Ahrenkilde Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei, spunea că nu este exclusă adoptarea unor sancțiuni contra Ungariei. Departamentul de Stat al SUA a comunicat că revizuirea Constituției ungare „ar putea amenința principiile independenței instituționale care caracterizează o guvernare democratică“.

În fața protestelor de la UE și din SUA, Viktor Orban a acuzat companiile străine (multinaționalele din utilități, energie, telecom și băncile) cărora Ungaria le-a impus suprataxe de criză sau le-a refuzat cererile de majorare a tarifelor că au făcut reclamă proastă Ungariei în străinătate și a declarat că „țările din Europa Centrală și de Est trebuie să-și croiască propriile politici fără a se uita la UE“ și că „nu trebuie să ascultăm tot ce ne spun birocrații de la Bruxelles“. Referindu-se la companiile străine, Orban a declarat în parlament că „vom lupta și vom face și alte noi propuneri legislative… Prețurile la utilități vor fi reduse și mai mult, iar companiile vor avea profituri și mai mici“.

Discursul lui Orban a devenit și mai agresiv la începutul anului 2015, atunci când partidul a pierdut susținerea în Parlament. Pentru a recâștiga susținerea, Orban a ales ca temă centrală imigrația, atacând decizia Uniunii Europene care impunea fiecărui stat membru să primească un număr de refugiați. Mai mult, într-un gest de sfidare la adresa instituțiilor europene, liderul Fidesz a construit un gard de peste 170 de kilometri lungime la granița cu Serbia și încă unul de-a lungul graniței cu Croația.

Între iunie și septembrie 2015, susținerea pentru partidul condus de Viktor Orban a crescut vertiginos, iar ziarul german Der Spiegel l-a numit pe Orban „câștigător al crizei refugiaților“. Chiar și principalii săi critici au căzut de acord asupra faptului că el a intuit, înaintea altor lideri europeni, nevoia de a controla granițele ca un prim pas în gestionarea fluxului de imigranți.

Unii analiști au catalogat drept absurdă ideea că Viktor Orban, liderul naționalist al unei țări cu o populație de sub 10 milioane, ar putea să remodeleze politica europeană și să atace poziția dominantă a cancelarului german Angela Merkel. Cu toate acestea, efectele discursului său nu ar trebui neglijate.

„În locul democrațiilor liberale care au eșuat, vom construi o democrație creștină a secolului XXI care să garanteze demnitatea umană, libertatea și securitatea, care protejează egalitatea, modelul familiei tradiționale și cultura noastră creștină și care să ofere națiunii noastre șansa de a supraviețui și a prospera”, transmitea Orban în luna mai, la finalul unei campanii electorale din care partidul său a ieșit câștigător. „Știu că mulți vor considera acest obiectiv imposibil, însă cred că Ungaria poate fi până în 2030 în primele cinci țări europene în privința standardelor de viață”. Alianța de guvernământ Fidesz – Partidul Popular Creștin Democrat (KDNP) a câștigat alegerile parlamentare din Ungaria desfășurate la începutul lunii aprilie, câștigând 133 din cele 199 de locuri din Parlament.

Discursul lui Viktor Orban se aseamănă și cu cel al lui Nigel Farage, liderul partidului UKIP din Marea Britanie, cel pe care mulți îl consideră răspunzător de Brexit. La fel ca Farage, Orban a încercat să creeze tensiuni rasiale și să dezvolte sentimentul de ostilitate față de refugiați.
Cu toate acestea, regimul din Ungaria nu poate fi comparat cu unele totalitare, așa cum ar fi cel din Rusia. Politicienii din opoziție nu sunt încarcerați, iar protestele nu primesc răspuns violent din partea autorităților. Dar pericolul există: în ultimii 7-8 ani, Orban a pus bazele unui nou model politic, pe care publicațiile din Ungaria îl numesc „democrație în declin“. Iar cifrele par să le dea dreptate: în Indexul Corupției, realizat de Transparency International, Ungaria ocupă locul al doilea în rândul celor mai corupte state din Uniunea Europeană, după Bulgaria. Prin intervențiile repetate asupra procesului electoral și prin subjugarea presei libere, Ungaria a reușit să fie catalogată drept „cea mai nedemocratică țară“ din rândul statelor membre ale UE.

E greu de spus ce va urma, în condițiile în care Orban se bucură de susținerea regimului polonez de la Varșovia – un alt exemplu în ceea ce privește derapajele instituțiilor de forță. Pentru a retrage dreptul de vot al unui stat membru, toate celelalte state trebuie să se pună de acord asupra acestui lucru; e o măsură la care, în configurația actuală a Uniunii, nu se poate ajunge. Prin urmare, pericolul ca și alți lideri cu un profil asemănător cu cel al lui Orban să câștige simpatia votanților e mai mare ca oricând.