Cel mai mare târg de carte din București, de miercuri până duminică
Ediția de toamnă a Kilipirim se desfășoară în spatiul Galeriei Dalles,în Centrul Capitalei, și vreme de 5 zile mai bine de 40 de edituri vor aduce în sălile galeriei peste 10.000 de titluri de carte.
La Kilipirim vor fi prezente pe lânga editurile reprezentative românești și importante edituri straine. între 19 și 23 octombrie la acest târg vor fi adunate cele mai mari discounturi de carte din București.Expoziția va reuni titluri ale editurilor românești și străine, din 2011 sau din anii trecuți, ediții de colecție, cărți specializate sau best-sellers în Europa, într-o ofertă generală care acoperă toate domeniile de interes: beletristică, hobby, știință, carte pentru copii, artă, arhitectură sau design.
Kilipirimul din această toamnă a ajuns deja la ediția a XIII-a și “este un eveniment cu mare trecere în rândul consumatorilor de carte. Exista clienti fideli ai Kilipirimului care așteaptă edițiile târgului pentru a-și face shopping-ul de carte la un preț cât mai bun” declară Louisa Bangale, managerul evenimentului.
In cadrul evenimentului de la galeria Dalles, organizatorul va oferi, prin tragere la sorți, celor interesați, 3 burse care acoperă integral costul cursurilor teoretice marca “Fundația Calea Victoriei”. Câștigătorii vor putea frecventa, în funcție de pasiunea pentru diverse discipline, cursuri de la arhitectură, istorie sau astronomie, până la module de genul Costum și Modă sau Dezvoltare personală.
Etajul Galeriei Dalles, în timpul Kilipirimului, este dedicat unei expoziții de ceasuri cu vânzare unde se găsesc aproximativ 100 de ceasuri de perete din mărcile Vaerst – Germania și Lowell – Italia.