Cel mai mare producător auto din Europa renunță la 30.000 de angajați
Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa, anunțat vineri că va renunța la 30.000 de oameni până în 2021 pentru a reduce costurile companiei. Peste 23.000 de locuri de muncă din Germania vor fi eliminate, reprezentanții companiei precizând că…
Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa, anunțat vineri că va renunța la 30.000 de oameni până în 2021 pentru a reduce costurile companiei.
Peste 23.000 de locuri de muncă din Germania vor fi eliminate, reprezentanții companiei precizând că au ajuns la un acord în acest sens cu liderii sindicali. Astfel, reducerile se referă la demisii, pensionări sau posturi care au devenit vacante și care vor fi eliminate.
Volkswagen are peste 610.000 de angajați la nivel global.
Compania a primit amenzi de zeci de miliarde de dolari ca urmare a scandalului Dieselgate. În august, patru fabrici Volkswagen au început să taie din producție în condițiile în care producătorul german de mașini este într-o dispută legală cu furnizorii de piese pentru scaune și cutii de viteză.
Disputa amenință să reducă veniturile grupului cu până la 40 de milioane de euro pe săptămână, într-o perioadă când Volkswagen încearcă să își crească profiturile în condițiile și să scadă cheltuielile sub un miliard de dolari pe an.
”Evident, cu cât va dura mai mult, cu atât situația se va înrăutăți. Gradul de impact depinde de abilitatea grupului să mențină problema doar pentru brandul Volkswagen”, a spus Christian Ludwig, analist la Bankhaus Lampe.