Cel mai mare pericol pentru România? Ce s-ar fi întâmplat dacă BNR ar fi aprobat cumpărarea Băncii Transilvania

Alte momente care mi-au ridicat tensiunea: atacul speculativ pe leu, zvonistica și retragerile de la Banca Transilvania din toamna lui 2008 și parțial cazul BRS, când conducătorii băncii mințeau, iar clienții primeau extrase false că aveau bani în cont, dar banii nu mai erau de mult acolo.

Timp de 21 de ani – din 1999 până în vara lui 2020 -, Nicolae Cinteză a fost șeful de necontestat al supravegherii bancare din România, traversând toate crizele, falimentele bancare, perioada de boom a creditării, care apoi s-a transformat într-o perioadă de curățare a bilanțurilor băncilor de creditele neperformante acumulate.

I-a închis băncile lui Vântu – BRS și BID- pe vremea când acesta avea puterea să cheme policitienii la el la ordine și nu numai politicieni; a prevenit cât a putut implicarea și mai mult a Băncii Agricole și CEC în Gelsor și în FNI; a autorizat intrarea sau nu pe piață a unor bănci; a aprobat sau nu tranzacții bancare (OTP Bank cu Banca Românească sau Sberbank din Rusia cu Volksbank, de exemplu); a cerut acționarilor unor bănci să-și retragă conducătorii din România; a interzis unor bănci să mai atragă depozite din piața locală pentru că ar fi vrut să înlocuiască finanțarea externă cu finanțare locală, în joc fiind în jur de 700 mil. euro; a cerut acționarilor să pună capital suplimentar – 15 miliarde de lei, adică peste 3 mld. euro – pentru a plăti factura creditelor neperformante.

Ați fost amenințat vreodată? „Numai o dată?“

El spune că în 1999 a fost o reorganizare la BNR, iar guvernatorul Mugur Isărescu l-a chemat la o discuție privind trei direcții care trebuiau să aibă un conducător. „Printre ele era și supravegherea bancară, pe care eu am ales-o. Atunci guvernatorul mi-a spus două lucruri, că cel mai mare apărător al meu este legea și că voi avea viață extrem de grea, avertizându-mă ce mă așteaptă“, spune Cinteză într-o discuție cu ZF pe tema celor 30 de ani de sistem bancar în România.

El și-a început cariera la BNR, la Contabilitate, pentru ca în perioada 1996-1999 să fie direcorul Direcției de Control, iar din ‘99 a preluat Direcția de Supraveghere.

Până la finalul anilor ‘90, supravegherea bancară a fost punctul slab al Băncii Naționale, comparativ cu ce este astăzi. „Ceea ce am găsit în 1999 a fost că raportul dintre creditele nerambursate și capitalul băncilor era de 256%, o situație extrem de critică, localizată la 5-6 bănci.“ Când a preluat supravegherea, erau 3 bănci practic în faliment – Bankcoop, Banca Internațională a Religiilor și Banca Țiriac. Bancorex și Banca Agricolă erau deja într-un proces de curățare și vânzare. „Îmi amintesc că l-am sunat pe domnul Țiriac și în câteva zile m-am întâlnit cu el și i-am spus că trebuie să vină imediat cu bani, pentru că altfel rămâne fără bancă. A fost singurul care a adus bani noi și chiar plus 50% peste cât i-am cerut. A fost foarte corect. Celelalte bănci, Bankcoop și BIR – nu au venit cu bani, așa că le-am închis.“

Dar cum s-a ajuns aici? Unii acționari și-au făcut o bancă cum își face cineva o cârciumă, ca să aibă de unde să bea, s-au dat foarte multe credite în grup cu un risc foarte mare, au fost conducători de bănci care mințeau în raportări, au fost fraude, menționează el.

„În cazul Bancorex și a Băncii Agricole a fost o situație specială, tranziția a durat prea mult în România, iar frica de politic era destul de mare. Riscul de credit a fost subevaluat și s-a cedat prea ușor unor chestiuni politice. Plus că unii voiau să crească cu orice preț și să arate profit.“

La toate acestea s-a adăugat și perioada de început a sistmeului bancar, când nici nu știam ce-i aia politică monetară sau supraveghere bancară. „La noi supravegherea este confundată cu controlul, când supravegherea trebuie să fie ceva ce trebuie să anticipezi și să prezinți.“

Din 1999 – în 1998 se schimbase Consiliul de Administrație, iar la Supraveghere venise un alt vice-guvernator, Mihai Bogza – Consiliul de Administrație al BNR a aprobat curățarea sistemului bancar și o supraveghere bazată pe evaluarea riscurilor.

„Într-un an, am dezvoltat pe un model american un sistem de avertizare timpurie, cu 42 de indicatori. Noi l-am denumit semaforul, există și astăzi, are culorile roșu, galben, gri, verde, prin care urmăream evoluția lunară a indicatorilor băncilor. Unde am avertizări de roșu și galben, înseamnă cu sunt probleme, iar în acel moment băncile trebuie să facă raportări zilnice. Această matrice dezvoltată la Direcție împreună cu colegul meu Adi Cosmescu a fost făcută pentru a fi avertizați din timp de apariția unor probleme, astfel încât să nu ajungem să intervenim când deja problemele sunt cronice“, spune Cinteză.  

Când o piață plătește mai mult decât piața ca să atragă depozite sau lichiditate de pe piața interbancară, imediat suntem avertizați și ne ducem să vedem ce-i acolo.

În mai 2000 a izbucnit scandalul FNI, fondul mutual creat de Sorin Ovidiu Vântu pentru a atrage bani din piață. În momentul căderii lui erau peste 300.000 de deponenți, cu active de 300 de milioane de dolari, o sumă foarte mare pentru România acelor ani.

Prin contractul de fidejusiune (un fel de garanție) încheiat pe ascuns de Camenco Petrovici, CEC Bank a fost atrasă în scandalul FNI (interesant este că prăbușirea FNI nu a fost clasificată ca fiind fraudă, pentru că în acest caz CEC nu ar fi trebuit să plătească despăgubiri. Așa, CEC a fost implicată și, în final, despăgubirile au fost preluate de AVAB pentru a nu afecta banca).

În decembrie 1999 cineva mi-a spus că CEC a fost atrasă în plasa FNI și a lui Vântu. Pe 6 ianuarie ne-am dus imediat în control și nu am găsit nimic, nici bilanțier, nici extrabilanțier. Atunci am pus presiune pe conducerea CEC, iar ei ne-au recunoscut că au încheiat acel contract cu FNI/Gelsor, spune Cinteză. De altfel, toate încercările pe care le-a avut FNI cu Banca Agricolă eu le-am respins, așa că au găsit CEC.

Căderea FNI a afectat mai mult CEC decât BCR. De altfel, tot sistemul bancar s-a confruntat cu probleme de retrageri, pentru că oamenilor le era frică să nu-și piardă banii. „Oamenii se tem de două lucruri – de moarte și atunci când își pierd banii.“

Nu știu cum s-a ajuns și la Banca Țiriac, unde oamenii scoteau leii și vroiau să-i schimbe în dolari. Problema este că dolarii nu sunt ținuți în țară, și trebuia să facem transporturi speciale să-i aducem de afară. Răsunau claxoanele pe Calea Victoriei cu aceste transporturi. Ca să liniștim oamenii, le-am spus să scoată banii pe tejghea ca să-i vadă. Țin minte că un acționar al Băncii Țiriac se ducea din sucursală în sucursală să verifice dacă banii sunt puși pe tejghea.

Lucrurile s-au mai liniștit în privința retragerilor de bani din bănci când a ieșit Mugur Isărescu, care în 2000 era premier, și a spus că se pune chezaș, că nu sunt probleme în sistemul bancar, iar credibilitatea lui a contat cel mai mult, a spus Cinteză.

Banca Turco-Română, BRS – Banca Română de Scont – și BID au luat și ele drumul falimentului și a închiderii, fiecare din motive proprii, începând de la fraudă până la raportări false și scoaterea de bani din bănci.

Dar sistemul bancar a rezistat, mai ales că s-a rezolvat problema Bancorex prin preluarea părții bune de către BCR, iar Banca Agricolă a fost cumpărată de Raiffeisen Bank. Intrarea băncilor străine și creșterea prezenței lor în sistem a schimbat multe lucruri. Acestea au venit cu bani și knowledge.

Până în 2008, când a venit criza, nu au mai fost probleme în sistemul bancar.

Cinteză spune că înainte de criză a fost o bătălie a băncilor pentru cotă de piață – în fiecare an băncile trebuie să-și prezinte obiectivele și la un moment dar am adunat țintele prezentate și ne ieșise o cotă totală de 330% în loc de 100%. Acum, dacă adunăm țintele de cotă de piață atingem numai 80%. Când vrei să crești trebui să dai credite și nu mai poți controla riscul. Plus că au venit și creditele în franci elvețieni, aduse de băncile din Austria.

Am avut o bancă care era pe locul 8 în piață și vroia să ajungă în top 3. Am avertizat acționarul în privința riscului la care se expune printr-o creștere atât de rapidă, dar el a spus că își asumă și chiar a venit cu finanțare externă pentru acest lucru, menționează Cinteză.

Din 2004 până în 2008 au fost 4 ani cu o creștere exponențială a sistemului bancar, băncile veneau cu miliarde de euro din afară pentru a da credite, BCR, liderul pieței, s-a privatizat cu Erste din Austria, iar grupurile internaționale căutau să cumpere bănci din România cu orice preț.

Criza care a apărut în 2008 a întors sistemul bancar pe dos, toate finanțările au dispărut, iar România a fost nevoită să apeleze la FMI pentru un împrumut de 20 de miliarde de euro și la Acordul de la Viena pentru a obține finanțare externă și a menține liniile de finanțare ale băncilor mamă la băncile din România. Cursul valutar leu/euro a crescut cu 30%, peste jumătate de milion de oameni și-au pierdut joburile, au început tăierile de salarii în sectorul privat, iar apoi, în mai 2010 s-au tăiat salariile la stat cu 25%, iar TVA-ul a crescut la 24%, ceea ce a lovit și mai mult economia. Peste 100.000 de firme au intrat în insolvență pe parcursul anilor, iar băncile au început să se umple de credite neperformante. În 2014 nivelul NPL-urilor a ajuns la aproape 25% per sistem, iar conform indicatorilor EBA, nivelul de NPL a ajuns la 20%.

„Pentru că nu știam de unde poate să apară neperformanța, am supraevaluat riscul și cerința de capital. Dar ne-a prins bine. România este printre cele 5 țări unde statul nu a intervenit direct cu fonduri pentru salvarea băncilor. Dar indirect a intervenit prin această deductibilitate de 100% a provizioanelor, ceea ce în alte țări nu este. Trebuie să spunem că asta a fost o finanțare indirectă a statului.“

În perioada de boom băncile au dat credite pe bandă rulantă, fără să se uite la risc sau să aibă garanții adecvate.

Cinteză spune că-și amintește că o bancă a dat un credit mare, garantat cu un siloz: Am urcat doi oameni de la mine într-o mașină să vadă ce-i cu silozul ăla pus gaj. Nu avea nici apă, nici curent. Atunci l-am sunat pe președintele Consiliului de Administrație și l-am întrebat cum a putut aproba acel credit. I-am pus că trebuie să-l provizioneze imediat și să vină cu capital suplimentar. Dacă nu vii cu banii, îți retrag dreptul de vot.

Când a venit criza, multe credite au pocnit, devenind neperformante. Cinteză mai aduce un exemplu din acele vremuri: la un moment dat, o bancă mare a început să ofere dobânzi mai mari la depozite. Ne-am dat seama că vor să înlocuiască finanțarea externă cu o finanțare locală. Toate creditele neprformante ar fi rămas pe finanțarea internă și ne-ar fi creat mari probleme. Imediat le-am ridicat dreptul de a atrage noi depozite. Așa că au trebuit să mențină liniile de finanțare externe și nu a plecat niciun euro înapoi.

Cinteză spune că băncile mari nu ridică probleme, ci băncile medii și mici. „Băncile mari vin ele cu capital suplimentar când este nevoie. Cele mai multe probleme le-am avut cu băncile mici și mijlocii.“

Criza din Grecia i-a ridicat din nou tensiunea lui Cinteză, având în vedere că aproape 30% din sistemul bancar românesc avea în spate cu acționari din Grecia.

Atunci au fost retrageri de depozite, și împreună cu Sergiu Oprescu de la Alpha am creat un fel de mini piață monetară pentru a asigura lichiditate, menționează el.

De asemenea, problemele intervenit în Cipru, care avea două bănci în România – Bank of Cyprus și Marfin – au creat din nou tensiuni pentru că în prima fază cirpioții ar fi vrut ca și deponenții din România să plătească (bail-in), așa cum se întâmpla în Cipru. Până la urmă am rezolvat această situație prin discuții în Cipru, cât și la Frankfurt, spune Cinteză.

Perioada de curățare a bilanțului băncilor de credite nepeformante, 2010-2014, nu a fost deloc ușoară, pentru că băncile trebuiau să facă provizioane continuu, iar acționarii să vină cu bani suplimentari.

Ani de zile, președinții de bănci se duceau la guvernator să se plângă de noi, de Direcția de Supraveghere, spune Cinteză.

Dar satisfacția a fost când, după o ședință de la Frankfurt din 2016 când guvernatorul a prezentat cum am rezolvat creditele neperformante din România, a primit felicitări și mi-a spus că ce s-a făcut s-a făcut foarte bine și să continuăm tot așa.

Care au fost cele mai tensionate momente? Atacul asupra leului de la începutul crizei – noroc că guvernatorul și-a dat seama din timp și a început să ia măsuri -, zvonistica și retragerile de depozite de la Banca Transilvania din toamna lui 2008 – atunci am ieșit public să spun că nu sunt probleme acolo -, situația de la Bank of Cyprus. De altfel, cel mai mare pericol pentru România cred că ar fi fost dacă am fi aprobat achiziția Băncii Transilvania de către Bank of Cyprus. Ce s-ar fi întâmplat atunci când a venit criza din Grecia? Cu o zi înainte să intre în Consiliul de Administrație al BNR dosarul de achiziție, care era negativ din partea Direcției, am mai făcut o verificare, pe care am semnalat-o apoi în Cipru. Într-o oră și-au retras dosarul de achiziție. Ne-a trecut glonțul pe la ureche.

Celelalte au fost situații gestionabile, care nu ne-au creat mari probleme.

În cazul Băncii Transilvania din toamna lui 2008, ei și-au dat seama că vor avea o problemă de lichiditate și au venit din timp la noi să discutăm, așa le-am aprobat un împrumut de urgență care le-a asigurat lichiditatea necesară până să vină majorarea de capital, care era discutată cu IFC, dar intervenise o amânare de o lună. Am trecut peste acele luni împreună cu Horia Ciorcilă, președintele băncii.

De altfel, le-am spus tuturor conducătorilor de bănci că dacă au o problemă este mai bine să o discutăm înainte, și să nu o ascundă, pentru că până la urmă tot apare.

După 2014 au fost mai multe tranzacții în sistemul bancar, pe care Cinteză spune că le-a încurajat, pentru că băncile trebuie să se consolideze.

În cazul Volksbank, noi le-am spus că trebuie să vândă și nu găseau pe nimeni care să cumpere. Atunci a intrat Banca Transilvania. Noi am cerut 2 lucruri – rezolvarea problemelor în franci elvețieni și un plan de achiziție și de integrare – pe care cei de la Cluj le-au respectat întocmai.

Banca Transilvania a mai cumpărat și Bancpost, și a ajuns acum numărul 1 în România.

În privința respingerii achiziției Băncii Românești de către grupul ungar OTP, Cinteză spune că nu are altceva de comentat dincolo de anunțul Băncii Naționale. De altfel, după această respingere extrem de surprinzătoare având în vedere că nu s-au oferit prea multe explicații, nici OTP nu a făcut alte comentarii.

El spune că România a traversat toți acești 30 de ani fără mari probleme în sistemul bancar pentru că BNR și guvernatorul Mugur Isărescu și-au apărat poziția și deciziile în momentele critice.

Dacă în 2014 aproape o treime din creditele acordate erau neperformante, anul 2020 a început cu doar 4% credite neperformante, înainte să vină noua criză adusă de Covid-19. Dar Cinteză nu mai este șeful Supravegherii BNR, dar spune că cei de acolo știu ce au de făcut în noua criză, care va aduce din nou o creștere a riscurilor și implicit a creditelor neperformante.