Home Actualitate Cel mai mare paradox al pieței de energi...
Actualitate

Cel mai mare paradox al pieței de energie: prețul energiei va rămâne mare cel puțin până în 2035

Cel mai mare paradox al pieței de energie: prețul energiei va rămâne mare cel puțin până în 2035 pentru că gazul scump închide piața și anulează avantajul energiei verzi ieftine. Ce este de făcut?

Cel mai mare paradox al pieței de energie: prețul energiei va rămâne mare cel puțin până în 2035
Cel mai mare paradox al pieței de energie: prețul energiei va rămâne mare cel puțin până în 2035 · Foto: Business Magazin

Mario Draghi, fostul premier al Italiei care s-a aflat la vârful Băncii Centrale Europene în perioada 2011-2019, a lansat săptămâna trecută unul dintre cele mai anticipate rapoarte de strategie, focusat pe competitivitatea industriei europene, acolo unde prețul energiei joacă un rol covârșitor. Draghi nu s-a ferit de cuvinte, spunând clar că fără măsuri imediate viabilitatea întregului proiect european este sub un risc enorm. Unul dintre aspectele analizate este formarea prețului la energie și paradoxul imens în care funcționează azi piața, unde consumatorii nu au niciun avantaj pe măsura înverzirii accelerate.

„Uniunea Europeană are o pondere relativ crescută a gazului natural în producția sa de energie și un procent tot mai mic al energiei pe bază de cărbune“, se arată în raportul Viitorul Competitivității Europene, prezentat de Draghi săptămâna trecută. „Acest lucru asigură flexibilitate sistemului, cu diferențe între statele membre. În 2023, UE a produs 2.710 TWh de energie, din care aproape 45% din surse regenerabile. Combustibilii fosili au reprezentat 32,5%, iar energia nucleară peste 20% din producție. Gazul a fost principalul combustibil fosil pentru generarea de energie, cu 14,7%, urmat de cărbuni, cu 12,7%“, se arată în raportul menționat.

Dar prețul la nivel european este dat acum exact de gaz, care nu este tehnologia dominantă. În linii mari, producătorii de energie intră în sistem în funcție de costuri, priori­tatea o are energia verde datorită ca­rac­terului variabil, astfel că primele teh­nologii sunt cele mai ieftine, rege­ne­ra­bi­lele, hidro, nuclear. Dar dacă producția aces­t­ora nu este suficientă, atunci este com­pletată cu energie scumpă, fosilă, iar în ultimii ani nimic nu a fost mai scump decât gazul pe fondul războiului din Ucraina. Practic, atâta vreme cât gazul închide piața, indiferent de procent, va seta prețul la energie, indiferent de cât de multă energie verde este injectată în sistem. Acesta este un paradox major, iar datele din raportul lui Draghi arată acest lucru, dar propune și o serie de soluții.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună