Cel mai mare jucător din industria cripto se împiedică în Europa: Tot mai multe țări închid ușile pentru Binance, tranzacțiile au început să scadă, iar autoritățile deschid anchetă după anchetă
Binance, cel mai mare jucător din industria cripto a deschis anul trecut un sediu regional la Paris, în speranța de a-și extinde afacerile în Europa. Lucrurile nu au mers conform planurilor companiei, scrie The Wall Street Journal. Țările de Jos…
Binance, cel mai mare jucător din industria cripto a deschis anul trecut un sediu regional la Paris, în speranța de a-și extinde afacerile în Europa. Lucrurile nu au mers conform planurilor companiei, scrie The Wall Street Journal.
Țările de Jos și Belgia și-au închis porțile pentru bursa cripto. Germania, cea mai mare economie din Europa, nu i-a acordat încă o licență de funcționare. Iar procurorii francezi au percheziționat recent biroul bursei ca parte a unei anchete privind controalele de spălare a banilor.
Ponderea Binance în tranzacțiile cu cripto-monede denominate în euro a scăzut la aproximativ 15%, de la peste 30% în ianuarie, potrivit firmei de cercetare Kaiko.
Autoritățile de reglementare au schimbat strategia în acest an, fiind mai atente la operațiunile burselor de criptomonede după prăbușirea FTX.
Poziția mai dură a autorităților de reglementare europene amenință să reducă și mai mult amprenta Binance și să o forțeze să se bazeze din ce în ce mai mult pe piețele din Asia, Africa și America Latină. Țări precum Vietnam, Turcia, India și Argentina atrag deja cel mai mare trafic de utilizatori la Binance, deși Franța, Germania și Țările de Jos se află în top 25, potrivit datelor din luna mai ale firmei de analiză SimilarWeb.
Aceste eșecuri se adaugă la problemele pe care Binance le are în SUA, unde se luptă cu un proces intentat de Comisia pentru valori mobiliare și burse și cu o anchetă penală în curs de desfășurare din partea Departamentului de Justiție.
Un purtător de cuvânt al Binance a declarat că societatea se concentrează pe îndeplinirea cerințelor unei noi legislații a Uniunii Europene care va guverna companiile de active digitale din cele 27 de state membre și care ar trebui să intre în vigoare anul viitor. Între timp, a spus el, „continuăm să lucrăm pentru a respecta în mod proactiv cerințele”.
Firmele cripto sunt încântate de noua legislație a UE, denumită MiCA, deoarece va permite companiilor autorizate într-un stat membru să ofere servicii în toate statele membre. Dar există prevederi pentru ca țările să interzică firmele cripto dacă autoritățile lor de reglementare consideră că există un risc pentru utilizatorii lor, a declarat Trenton Kennedy, purtător de cuvânt al Chainalysis.
În timp ce Binance rămâne de departe cea mai mare platformă cripto din lume, problemele sale încep să producă efecte. Cota de piață globală a Binance pentru tranzacționarea spot a scăzut la 42% în iunie – a patra lună consecutivă de scăderi de la vârful de 57% din februarie, potrivit furnizorului de date CCData.
Bursa a declarat că sfârșitul tranzacționării bitcoin cu comision zero a contribuit la această pierdere.
Fondată de Changpeng Zhao în 2017, Binance a crescut cu o viteză fulminantă, în timp ce majoritatea autorităților de reglementare din întreaga lume au rămas pe margine și au urmărit evoluția.
Când multe țări au început să emită avertismente împotriva Binance, Zhao a promis că va obține licențe și va îmbrățișa reglementarea. În mai 2022, Binance a declarat Parisul drept primul său sediu regional, după ce a petrecut mai mult de un an și jumătate pentru a obține aprobarea de înregistrare în Franța.
Cu toate acestea, trecutul tumultos al Binance continuă să bântuie compania
Procurorii francezi investighează bursa pentru lipsa controalelor privind spălarea banilor și pentru oferirea ilegală de servicii înainte ca Binance să primească înregistrarea, potrivit unei declarații a procuraturii din Paris. Anchetatorii au confiscate inlcusiv documente și aparatură electronică în timpul percheziției.
Luna trecută, Autoritatea belgiană pentru servicii și piețe financiare a ordonat Binance să înceteze să mai ofere servicii în această țară, afirmând că bursa a făcut acest lucru folosind companii din afara spațiului economic european, ceea ce este interzis.
Cu câteva zile înainte, Binance a declarat că părăsește piața olandeză după ce nu a reușit să obțină o înregistrare.