Cel mai mare broker de retail din Marea Britanie trage un semnal de alarmă: Bitcoinul nu este un mijloc prin care îți poți îndeplini obiectivele financiare și nu ar trebui inclus în portofoliu
O platformă majoră de investiții din Marea Britanie avertizează: „Criptomonedele nu ar trebui să facă parte din portofoliul tău”, notează CNBC. Noile reguli adoptate în Marea Britanie care permit investitorilor de retail să acceseze ETF-uri, au determinat o avertizare oficială…
O platformă majoră de investiții din Marea Britanie avertizează: „Criptomonedele nu ar trebui să facă parte din portofoliul tău”, notează CNBC.
Noile reguli adoptate în Marea Britanie care permit investitorilor de retail să acceseze ETF-uri, au determinat o avertizare oficială din partea Hargreaves Lansdown, cea mai mare platformă de investiții de retail din UK, care a îndemnat investitorii britanici la prudență maximă.
„Din perspectiva Hargreaves Lansdown, bitcoinul nu este o clasă de active, iar noi nu considerăm că criptomonedele au caracteristici care să justifice includerea lor în portofolii de creștere sau de venit. De asemenea, nu ar trebui să fie considerate un mijloc prin care clienții își pot atinge obiectivele financiare”, se arată într-un comunicat al companiei.
„Performanțele criptomonedelor nu pot fi analizate în mod previzibil, iar, spre deosebire de alte clase alternative de active, acestea nu au valoare intrinsecă”.
Criptomonedele rămân controversate, iar prețurile lor sunt volatile. În 2022, așa-numita „iarnă cripto” a dus la pierderi de 2.000 de miliarde de dolari pentru investitori.
Totuși, bitcoin, cea mai tranzacționată criptomonedă, a generat câștiguri semnificative pentru investitorii timpurii și se tranzacționa recent în jurul valorii de 121.500 dolari.
Chiar și așa, Hargreaves Lansdown i-a avertizat pe investitori să evalueze cu atenție riscurile asociate tuturor criptomonedelor, inclusiv bitcoinului.
„Deși randamentele pe termen lung ale bitcoinului au fost pozitive, rămâne o investiție foarte volatilă, mult mai riscantă decât acțiunile sau obligațiunile”, a transmis compania.