Home Actualitate Cel mai mare anagajator din România anun...
Actualitate

Cel mai mare anagajator din România anunță investiții MASIVE. Unde vor merge zecile de milioane de lei?

Valentin Ștefan (foto), directorul general al Poștei Române, spune că Poșta Română, cel mai mare angajator din România, cu 23.000 de oameni, vrea să intre pe piața de curierat din România. ♦ Pentru 2023 și-a bugetat afaceri de 1,65 mld.…

Cel mai mare anagajator din România anunță investiții MASIVE. Unde vor merge zecile de milioane de lei?
Cel mai mare anagajator din România anunță investiții MASIVE. Unde vor merge zecile de milioane de lei? · Foto: Business Magazin

Valentin Ștefan (foto), directorul general al Poștei Române, spune că Poșta Română, cel mai mare angajator din România, cu 23.000 de oameni, vrea să intre pe piața de curierat din România.

♦ Pentru 2023 și-a bugetat afaceri de 1,65 mld. lei.

Valentin Ștefan (foto), directorul general al Poștei Române, spune că Poșta Română, cel mai mare angajator din România, cu 23.000 de oameni, vrea să intre pe piața de curierat din România. În acest sens, Poșta va derula o investiție de 100 mil. lei în 3.000 de puncte de tip easy box. „Este vorba de 3.000 de puncte de acces în toată țara, în special în mediul urban. Ne dorim foarte mult să intrăm în piața de curierat cu adevărat. Poșta Română nu face în acest moment curierat. Încercăm să trecem de la 10.000 de poștași la 10.000 de curieri. Este un proces de durată. Această investiție pe care o estimăm la 100 mil. de lei ne va ajuta să ne păstrăm acest avantaj competitiv”, a spus el în exclusivitate la ZF Live, emisiune susținută de Orange Business Services.

Poșta Română a derulat afaceri de 1,5 mld. de lei în 2022, adică circa 300 de mil. de euro. Spre comparație, piața de curierat din România a fost de 6 mld. de lei. Pentru 2023, Poșta Română și-a bugetat o cifră de afaceri mai mare cu 10%, adică de 1,65 mld. lei.

„În 2022 am avut afaceri de 1,5 mld. de lei, în creștere cu 7% față de anul precedent. Pentru anul acesta, ambițiile noastre sunt să avem o creștere de peste 10%. Sunt cifre bune pentru o companie mare și într-o piață atât de competitivă.”

În 2023, bugetul total de investiții al companiei este de 200 mil. lei (circa 40 mil. euro), a mai spus Ștefan la ZF Live: Vrem să investim atât în partea de curierat, dar vrem să investim și în modernizarea aparatului administrativ.”

Compania are în acest moment 23.100 de angajați și salariul mediu este de 3.900 de lei brut, la care se adaugă bonuri de masă în valoare netă de 600 lei pe lună.

„Este o prioritate să creștem veniturile angajaților, dar este un salt fantastic față de 2021, de exemplu. Dacă în iunie 2021 un angajat avea un salariu de 3.300 de lei brut și 300 de lei bonuri de masă, acum are 3.900 de lei brut și 600 de lei bonuri de masă. Această creștere de 900 de lei este una de peste 25%.”

Ce a mai spus Valentin Ștefan la ZF Live:

► Poșta Română are 23.100 de angajați. Trecem printr-o perioadă de optimizare a numărului de angajați. Nu este vorba de numărul de angajați, ci ne interesează să avem salarii bune, condiții bune de lucru și să ne axăm pe contracte profitabile.

► Avem cam 1.500 de proprietăți în toată țara, cam o treime au un statut juridic incert. Nu putem investi în ele, nu putem renova, nu mai vorbesc să le vindem. Sunt unele clădiri emblematice. E vorba de clădirea poștei din Oradea. O clădire foarte mare, în centrul orașului, de care nu avem nevoie. O clădire de 16.000 de metri pătrați, noi folosim până într-o mie și an de an ne costă 1 mil. de lei doar în taxe. Este o gaură neagră și trebuie să o rezolvăm.

► Urmează să investim în această rețea de cutii poștale. Este un culoar de care vrem să profităm. Companiile de curierat au pregătit clienții, au pregătit piața pentru a folosi acest produs în ultimii ani și vrem să profităm de acest lucru.

► Există în mod constant discuții pe tema privatizării Poștei Române, dar, până în clipa de față, acționarul (statul român – n. red.) nu prioritizează acest lucru. Deci nu se pune problema ca în perioada următoare să vorbim de privatizarea unei părți din Poșta Română. Statul are nevoie de o companie precum Poșta Română pentru a rezolva probleme fundamentale, cum ar fi să nu lase pe nimeni în urmă în procesul de digitalizare.

► Pierdem cam 100.000 de carduri pentru pensie pe an. În 10 ani Poșta Română a pierdut cam 50%

► 2023 a început foarte bine. Și anul trecut a fost bun, pentru că au venit contracte pe care nu le așteptam în proiecția bugetară. Anul acesta avem contractul cu cardurile de energie, vorbim de un contract de posibil 90 mil. lei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună