„Cel mai bun tată“ povestește cum a ajuns de la blogger la om de afaceri și câți bani câștigă din afacerea construită în pandemie
Mediul online îl cunoaște drept „cel mai bun tată“, adică numele blogului său, unde adună povești, experiențe, uneori și sfaturi pentru părinți. Pentru că stilul său de a scrie este mai degrabă unul haios, a ales să pună acest fel de a…
Mediul online îl cunoaște drept „cel mai bun tată“, adică numele blogului său, unde adună povești, experiențe, uneori și sfaturi pentru părinți. Pentru că stilul său de a scrie este mai degrabă unul haios, a ales să pună acest fel de a fi și într-o altă formă, diferită de cea a blogului. Așa că i-a pus creativității sale un nume: The Funny Brand. Adică o colecție de jocuri numai bune de explorat atât cu copiii, cât și cu adulții. Dar cine este cel mai bun tată?
Este Alex Zamfir, îndrăgostit de cea mai frumoasă meserie din lume, aceea de părinte. Este absolvent al Academiei de Studii Economice și timp de 16 ani a lucrat în industria publicității, atât ca angajat, cât și ca angajator. Din 2016, a început să câștige bani din influence marketing, cu blogul său și cu alte activități conexe. Atunci când blogul nu a mai fost suficient – nici financiar, nici ca împlinire personală – a creat jocurile The Funny Brand ca pe un instrument care să le fie util lui și soției sale, părinții lui Mark, în diversificarea timpului petrecut împreună cu cel mic. „Ironic cumva, deși în pandemie am stat mai mult împreună, relațiile noastre au avut de suferit din pricina stresului, a fricilor, a anxietăților.
Și atunci mi-am dorit să creez niște jocuri pe care să le iei, să te pui pe jos cu ele, pe covor, și să te distrezi cu copilul tău sau partenerul ori prietenii”, povestește Alex Zamfir. Pe blog scrie mai degrabă cu umor despre viața de părinte, așa că o colecție de jocuri sub numele The Funny Brand i s-a părut o trecere firească. „În perioada pandemiei, blogul «Cel mai bun tată» a produs mai puțin decât înainte. Așa că am fost nevoit să inventez ceva vandabil, pe care oamenii să-l cumpere. Dacă aș fi încercat să vând anvelope sau pâine, probabil că nici familia nu ar fi cumpărat, pentru că nu mă pricep la așa ceva.”
Jocurile au însă, în modul lor de concepere, și experiența Iuliei, soția lui Alex, care este psihoterapeut, iar asta a fost de mare ajutor. Practic, este vorba despre zece jocuri, din care opt au câte 80 de cartonașe fiecare, iar două au câte 50 de cartonașe fiecare. Ce stă scris pe ele? Ei bine, provocări care pot aduce adevărate revelații. Cine are grijă de plantele casei? Care era cea mai mare dorință a ta în copilărie? Care este cel mai frumos lucru pe care l-a spus cineva despre tine? Prețurile fluctuează între 45 și 60 de lei în funcție de tipul jocului și de numărul de cartonașe. „Afacerea este deținută de noi (Alex Zamfir și soția lui, Iulia – n. red.) și de o prietenă de-ale noastre. Momentan, eu sunt singurul angajat, adică sunt și cel care centrează, și cel care dă cu capul, și cel care fuge la contabil, face AWB-uri, stă de vorbă cu clienții, furnizorii. Sper ca anul acesta să reușesc să mai deleg din atribuții.” Jocurile The Funny Brand sunt produse la tipografii din Iași și din București și vândute pe site-ul propriu al afacerii și prin intermediul altor parteneri online, dar și offline. Iar din planurile lui Alex Zamfir mai fac parte cel puțin cinci alte jocuri care își așteaptă lansarea cel mai probabil spre toamna acestui an.

Practic, este vorba despre zece jocuri, din care opt au câte 80 de cartonașe fiecare, iar două au câte 50 de cartonașe fiecare. Prețurile fluctuează între 45 și 60 de lei în funcție de tipul jocului și de numărul de cartonașe.
„Practic, am început cu datorii sau lucrând pe credit, cu oamenii care au avut încredere în mine sau în cuvântul prietenilor mei că sunt bun-platnic și care mi-au creat materialele și mi-au produs jocurile. Nu e neapărat un mod sănătos de a începe un business, nu l-aș recomanda altora”, spune Alex Zamfir. De la primul joc vândut, la început de noiembrie 2020, până la finalul anului, a făcut afaceri de 110.000 de euro, Crăciunul cântărind mult în nivelul veniturilor. Anul 2021 a început sub semnul accesării cât mai multor rețele de vânzare de jocuri, fie ele online sau offline. Acum, Alex Zamfir se concentrează pe businessul corporate, așa că a lansat The Funny Talks, un workshop pentru companii în care sunt puse în lumină cele mai interesante cartonașe, cu scopul consolidării echipelor. „Cred sincer că atunci când oamenii se conectează și au încredere unii în alții pentru că află lucruri importante unii despre alții, vor lucra mai bine împreună. Și sper ca anul acesta sau la începutul anului viitor să ies cu jocurile și în afara țării.”
Publicul The Funny Brand este deocamdată format majoritar din persoane fizice, adică toți oamenii – părinți sau nu – care simt nevoia unor discuții cu sens cu cei apropiați. Ce fac aceste jocuri este să creeze un ecosistem sigur, în care oamenii se simt suficient de în siguranță pentru a povesti despre ei. „Una din ideile care au stat la baza dezvoltării acestor jocuri este că, fie că ne dăm seama sau nu, cu toții avem nevoie să povestim lucruri despre noi, lucruri importante, lucruri care ne macină, chiar și lucruri de care ne este rușine.” Segmentul corporate nu lipsește din rândul clienților acestor jocuri, companiile cumpărându-le de multe ori pentru angajați. Și mai există segmentul educațional, deoarece The Funny Brand a intrat deja în mai multe școli private, unde nu doar elevii au fost captivați, ci și profesorii. „Am multe povești frumoase de acolo, pe unele le-am și publicat în social media. E minunat mai ales atunci când ai răbdarea de a-i asculta pe copii, pentru că ei îți vor spune lucruri extraordinare în momentul în care chiar se simt ascultați. Și pentru că simt această experiență ca pe-o joacă, sunt mult mai relaxați și mai dispuși să-și împărtășească experiențele și trăirile.” Despre anul 2020, cel marcat de pandemie, Alex Zamfir spune că, deși a avut atâtea neajunsuri, a fost unul bun, pentru că a venit cu rampa de lansare pentru brandul său de jocuri. Însă, în cele din urmă, mărturisește că „a fost un an unic, care sper să nu se mai repete niciodată, pentru nimeni.”