Cel mai bine păstrat secret din lume
"Mulți cetățeni sunt făcuți să creadă, prin secretizare și ridiculizare, că obiectele zburătoare neidentificate sunt o prostie", declara în 1960 amiralul Hillenkoetter, fost director al CIA.
În ciuda autorității celui care lansa acest avertisment și a intervalului lung de timp scurs de la producerea lui și până în zilele noastre, problema existenței OZN-urilor continuă să pară, în ochii opiniei publice mondiale, fie o scorneală pusă la cale de conspiraționiști, fie o invenție a mass media aflată în căutare de senzațional, fie, în sfârșit, un produs al minților dereglate ale unor lunateci.
![]()
Un expert al ozenologiei, Timothy Good, un autor credibil, cu un discurs echilibrat, a adunat în această carte documente ultrasecrete (reproduse în facsimil în paginile lucrării), interviuri cu martori-cheie și discuții cu specialiști din cadrul armatei și al serviciilor secrete, cu politicieni și oameni de știință, care dezvăluie, în maniere și din unghiuri diferite dar congruente, numeroasele întâlniri ale oamenilor cu reprezentanții unor civilizații extraterestre.
Dispariții de avioane militare, fenomene bizare și inexplicabile, observații ale unor obiecte a căror tehnologie depășește în mod evident tehnologia pământeană, sunt sesizate și inventariate în cele mai îndepărtate părți ale globului, din Rusia până în Statele Unite, și din India până în Australia. Citindu-l, ai impresia că în “Invadatorii”, “Dosarele X” sau “Întâlnire de gradul III”, “F”-ul din SF dispare.
Timothy Good încearcă să pună capăt mușamalizării concertate oficial și să spargă misterul unui fenomen clasificat drept Top Secret de către guvernele lumii, cu argumente raționale și metode de investigație pozitive. Teoria sa este că prezența vizitatorilor din alte lumi (care? – rămâne de văzut) a început să fie mai activă odată cu cel de-al Doilea Război Mondial și cu proliferarea armelor de distrugere în masă, care au stârnit nu doar neliniștea, ci și ostilitatea unor inteligențe care au început să nu se mai simtă confortabil într-un spațiu pe care l-au investit ca bază pentru acțiunile lor.
Timothy Good, “OZN, armata și serviciile secrete”, Editura Lifestyle, București, 2011