Cel mai activ vulcan din Islanda a inceput sa erupa (VIDEO)
Grimsvotn, cel mai activ vulcan din Islanda, a inceput de sambata sa erupa, dupa o pauza de patru ani, aruncand in aer nori albi de fum pana la inaltimi de peste 17 km, vizibili de la sol in mai multe locuri din sudul tarii.
Ca prim efect local au fost consemnate circa 50 de cutremure
marunte, dintre care cel mai puternic a masurat 3,7 grade pe scara
Richter, conform Oficiului Meteorologic din Islanda.
Geologii islandezi, citati de BBC, afirma ca nu se pune problema ca
eruptia sa aiba aceleasi efecte cu cea a vulcanului
Eyjafjallajokull, de anul trecut, cand traficul aerian a fost
perturbat in toata Europa.
Isavia, compania care opereaza aeroporturile din tara, a impus insa
zona standard de interdictie aeriana de 220 km in jurul locului
eruptiei. Ulterior, Isavia a anuntat ca a inchis traficului toate
cele patru aeroporturi internationale ale tarii. “Cenusa acopera
toata Islanda”, a declarat pentru New York Times purtatoarea de
cuvant a companiei, Hjordís Gudmundsdottir. “Incercam sa permitem
cateva zboruri, dar pentru moment nu arata prea bine”, a spus
ea.
Meteorologii au precizat ca, data fiind directia predominanta a vanturilor, cenusa vulcanica va fi dusa spre vest in urmatoarea saptamana, evitand astfel o repetare a scenariului din 2010, cand vantul a suflat cenusa de la Eyjafjallajokull peste Europa.
Vulcanul este unul dintre cei sapte situati sub calota glaciara
Vatnajokull, cea mai mare din Europa si care ocupa peste 8% din
teritoriul Islandei. Cele mai importante eruptii de la Grimsvotn au
avut loc in 1922, 1933, 1934, 1938, 1945, 1954, 1983, 1998 si 2004,
cu o durata de la o zi pana la trei saptamani. Niciuna nu a dus la
perturbari ale traficului de genul celei provocate de eruptia din
2010 a vulcanului Eyjafjallajokull.
Trezirea vulcanului era asteptata de geologi inca din noiembrie,
cand gheata a inceput sa se topeasca in imprejurimile
acestuia.
Video: postul de televiziune RUV