Home Actualitate Care este cel mai căutat produs românesc...
Actualitate

Care este cel mai căutat produs românesc în Diaspora. Bogdan Buzu-Vasilache, managing partner, Balkanika: Eu visez ca niciun român plecat afară să nu facă un efort prea mare pentru a mânca un produs original de acasă

Balkanica, un business axat pe distribuția alimentelor pentru românii din diaspora fondat în urmă cu 12 ani de Bogdan Buzu-Vasilache, alături de soția sa, Mihaela, și de fratele său, Alin Vasilache, a ajuns să exporte pe 19 piețe peste 4.400…

Care este cel mai căutat produs românesc în Diaspora. Bogdan Buzu-Vasilache, managing partner, Balkanika: Eu visez ca niciun român plecat afară să nu facă un efort prea mare pentru a mânca un produs original de acasă
Care este cel mai căutat produs românesc în Diaspora. Bogdan Buzu-Vasilache, managing partner, Balkanika: Eu visez ca niciun român plecat afară să nu facă un efort prea mare pentru a mânca un produs original de acasă · Foto: Business Magazin

Balkanica, un business axat pe distribuția alimentelor pentru românii din diaspora fondat în urmă cu 12 ani de Bogdan Buzu-Vasilache, alături de soția sa, Mihaela, și de fratele său, Alin Vasilache, a ajuns să exporte pe 19 piețe peste 4.400 de produse românești, ținta prioritară fiind comunitățile de români.

”Avem parteneri locali care au înțeles că piețele externe pot fi testate prin intermediul comunităților de români de acolo. Focusul nostru rămâne pe Diasporă, dar când vine un producător și identifică oportunități pe alte piețe noi răspundem la aceste provocări”, a spus Bogdan Buzu-Vasilache, managing partner, Balkanika în cadrul conferinței ZF Branduri Românești 2025.

Compania Balkanica Distral a avut anul trecut o cifră de afaceri de 40,8 milioane lei, în creștere cu 16%, și un profit de 3,15 milioane lei, cu 23 angajați. Firma are un depozit de 2000 mp în Prahova și face livrări săptămânale spre țări precum Spania, Cipru, Belgia, Olanda, Franța, Germania, Suedia, Italia, Anglia și Danemarca. 

”Eu visez ca niciun român plecat în diasporă să nu facă un efort prea mare pentru a mânca un produs original de acasă. Cel mai căutat produs românesc de afară este Borsec. Dar și pufuleții Gusto. Sunt câteva țări din Europa unde sunt lideri de piață pe categoria lor. De exemplu în Austria pufuleții Gusto au 38% pe segmentul de chips-uri expandate”.

Bogdan Buzu-Vasilache spune că producătorii români trebuie să profite de situațiile dificile de pe alte piețe, dând ca exemplu criza muștarului, care a lovit Franța în urmă cu 3-4 ani. ”A fost un producător din regiunea noastră care a intrat puternic atunci pe piețele externe și a rămas și după ce a trecut criza. Trebuie să profităm de astfel de situații”.

În același timp, fondatorul Balkanica crede că firmele românești au nevoie de mai mult curaj și de o poveste a brandului, a produselor, pentru a ieși pe piețele externe. ”Am vizitat multe fabrici din Europa și ce s-a construit în România în ultimii ani arată mult mai bine. Doar că ne trebuie mai mult curaj”.

El adaugă totuși că există și cazuri în care antreprenorii se grăbesc, vor ca lucrurile se întâmplă repede și nu reușesc să livreze constant aceeași calitate. ”E nevoie de timp ca să ajungi la un anumit nivel. E nevoie și de răbdare”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună