Home Actualitate Cei care ii judeca pe judecatori
Actualitate

Cei care ii judeca pe judecatori

Presedintele Traian Basescu si-a continuat in forta, saptamana trecuta, atacurile la adresa judecatorilor. Dupa ce Asociatia Magistratilor din Romania l-a reclamat pe seful statului la Consiliul Superior al Magistraturii, atragand atentia asupra interferentei Cotroceniului in activitatea justitiei, Basescu a tinut un nou discurs in fata CSM, in care si-a repetat acuzatiile la adresa coruptiei si…

Cei care ii judeca pe judecatori
Cei care ii judeca pe judecatori · Foto: Business Magazin

Presedintele Traian Basescu si-a continuat in forta, saptamana trecuta, atacurile la adresa judecatorilor. Dupa ce Asociatia Magistratilor din Romania l-a reclamat pe seful statului la Consiliul Superior al Magistraturii, atragand atentia asupra interferentei Cotroceniului in activitatea justitiei, Basescu a tinut un nou discurs in fata CSM, in care si-a repetat acuzatiile la adresa coruptiei si a incompetentei din instante.

Ca sa fie clar pentru toata lumea, seful statului a insistat cu exemple pe distinctia dintre procurori si judecatori: acuzand faptul ca Romania a pierdut la CEDO 114 cazuri, de pe urma carora statul va avea de platit 4,6 milioane de dolari despagubiri, Basescu a declarat ca jumatate de milion de dolari din aceasta suma a rezultat din solutiile date de procurori, in timp ce 4 milioane sunt rezultatul solutiilor date de judecatori. Astfel incat, neimpresionat de numarul mare al semnatarilor petitiei catre CSM (peste 1.600), presedintele a repetat ca n-a candidat pentru Cotroceni ca sa doarma acolo, ci ca sa-l reprezinte „pe romanul de rand“, roman in cazul de fata nemultumit de prestatia justitiei.

In privinta petitiei, mai intai Ministerul Justitiei a incercat s-o minimalizeze: Cristian Danilet, consilierul ministrului Macovei, a sustinut ca multi dintre semnatari nici nu stiau ce semneaza, unii crezand ca petitia cere cresterea salariilor. Fapt e ca presedintele Basescu a profitat de petitie pentru a o intoarce impotriva magistratilor, cerand Curtii Constitutionale sa stabileasca o data pentru totdeauna limitele legale ale mandatului lui, adica daca a incalcat sau nu Constitutia prin criticile sale la adresa justitiei (conform legii fundamentale, presedintele conduce sedintele CSM la care participa, fara ca el insusi sa fie insa parte a puterii judecatoresti).

Pentru prima oara, Curtea va transa deci un conflict intre presedinte si judecatori. Felul ofensiv in care a pus problema Basescu, doritor sa vada „cum masoara Curtea Constitutionala drepturile presedintelui de a se exprima pentru realitatile din tara“, dovedeste ca lupta e abia la inceput: in mod evident, pe seful statului nu-l preocupa asa-zisa ambiguitate a rolului sau („nu mai stie presedintele de fapt carei puteri apartine“), ci autoritatea sa asupra institutiilor care il contesta. Atat actualul presedinte al CSM, Iulian Galca, cat si predecesorul sau, Dan Lupascu, si-au declarat rezervele fata de trimiterea la Curtea Constitutionala a petitiei magistratilor, pe motiv ca e vorba de o pro-blema falsa si ca e periculos ca intregul sistem judiciar sa fie antrenat intr-un conflict constitutional.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună