CEC Bank a lansat microcreditele pentru agricultură
CEC Bank lansează microcreditele pentru agricultură, în baza convenției încheiate cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru derularea sumelor puse la dispoziție din Fondul pentru microcreditare în agricultură.
Banca beneficiază de un fond în valoare de aproximativ 16,6 milioane lei, cu posibilitatea suplimentării dupa utilizarea integrală a acestei sume.
Din fondul pus la dispoziție de MADR, clientii eligibili pot contracta de la CEC Bank următoarele tipuri de finanțări: credite pentru investiții în domeniul agricol, în valoare de maximum 15.000 euro, in echivalent lei, pe o perioadă de creditare de maximum 120 de luni; credite pentru asigurarea contribuției proprii aferente proiectelor de investiții selectate prin PNDR, în valoare de până la 75.000 euro, în echivalent lei, pe o perioadă de maximum 120 de luni; credite pentru susținerea realizării producției agricole, în valoare maximă de 25.000 euro, în echivalent lei, pe o perioadă de creditare de maximum 24 de luni.
Avantajul principal al finanțărilor acordate prin convenția CEC Bank ă MADR îl constituie costurile ce permit clienților eligibili un acces mai ușor la finanțare. În prezent, dobânda este de 6,1%, iar comisionul de acordare a creditelor este 0. Costurile includ comisionul de analiză de 0,4%, comisionul de gestiune de 0,04%, aplicabil lunar la soldul curent al creditului și comisionul de evaluare a garanțiilor.
Facilitățile beneficiază de garanție emisă de Fondul de Garantare a Creditului Rural de maximum 80% din valoarea creditului, plus alte garanții din mixul acceptat de CEC Bank. Nu se solicită contribuție proprie și exista posibilitatea obținerii unei perioade de gratie.
“Prin lansarea acestor microcredite, CEC Bank își consolidează poziția de partener strategic în susținerea sectorului agricol, în scopul creării de noi oportunități de dezvoltare intensivă și extensivă a agriculturii”, a declarat Radu Grațian Ghețea, președintele CEC Bank.
CEC Bank a avut anul trecut un profit brut de 56 mil. lei (13 mil. euro), în creștere cu circa 22 mil. lei față de 2012. Portofoliul de credite acordate de bancă s-a extins cu 3%, la 12,3 mld. lei (2,8 mld. euro).