Home Actualitate Ceață, ploaie și carosabil umed, vineri...
Actualitate

Ceață, ploaie și carosabil umed, vineri dimieața, pe mai multe artere din țară

Ceața determină scăderea vizibilității în trafic în județele Gorj, Timiș și Vâlcea, iar pe autostrăzi carosabilul e umed, vineri dimineața, potrivit Centrului Infotrafic.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile.

Ceața reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Gorj, Timiș și Vâlcea.

Sunt precipitații sub formă de ploaie, carosabilul fiind umed, pe mai multe drumuri din județele Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, dar și în mun. București.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, se circulă pe un carosabil umed, fiind semnalate precipitații sub formă de ploaie, vizibilitatea fiind bună.

Pentru a nu fi implicați în producerea de accidente rutiere, polițiștii le recomandă șoferilor să folosească luminile de ceață, precum și sistemele de iluminare-semnalizare și de climatizare-dezaburire, pentru a vedea și a fi observați în trafic; să reducă pe cât posibil viteza de deplasare; să circule cu foarte mare atenție, pentru a putea evita orice obstacol; să evite pe cât posibil manevra depășirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică; să păstreze în mers o distanță suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiții de siguranță; să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună