Ceasuri și bijuterii de primăvară pentru cadouri cu stil
Reinterpretarea unor colecții cu istorie, materialele inedite și culoarea reprezintă principalele coordonate ale pieselor prezentate în această ediție, în care stilul contează poate mai mult ca niciodată.
Tributul Mării Mediterane

În 1943, familia de orologeri italieni Panerai a creat un cronograf dedicat ofițerilor din Regina Marina (Marina Regală Italiană) pe care l-a numit ”Mare Nostrum„. Piesa a fost creată ca tribut adus Mării Mediterane – Mare Nos-trum (Marea Noastră – n.r.) – acesta fiind locul în care Marina Regală Italiană a înregistrat mai multe victorii în cadrul celui de Al Doilea Război Mondial. După o reinventare a ediției inițiale în 2010, Panerai Officine a lansat anul acesta o ediție specială în 300 de piese. Titanul este dominanta acestui ceas: atât carcasa, cât și bezelul și capacul sunt din titan șlefuit. Designul este întregit de cadranul maro prevăzut cu două contoare și cu cifre arabe și de o curea din piele maro. Ceasul are un mecanism manual și este rezistent la apă până la o presiune de trei bari (o adâncime de 30 de metri).
Simplu și sofisticat

Creată în 1987, colecția Linea a mărcii elvețiene Baume et Mercier s-a poziționat ca o colecție de ceasuri-bijuterie consacrată prin abilitatea de a îmbina designul minimalist cu cel sofisticat, iar pe cel simplu cu cel com-plex datorită brățărilor interschimbabile. De la lansare, colecția Linea a fost interpretată într-o varietate de modele bazate pe combinații inedite. Curelele colorate sunt senzația ediției lansate anul acesta: cele patru noi ceasuri cu carcase ce au un diametru de 27 mm sunt echipate cu benzi colorate din piele de crocodil, iar fiecare dintre acestea este prevăzută cu o brățară suplimentară din oțel.
Reinterpretare prețioasă

Brandul orologer elvețian Piaget a lansat în 1998 colecția de ceasuri ultrasubțiri Altiplano, inspirată de un model vintage din 1957 și reunind puritate, clasicism și eleganță. Anul acesta, Piaget a adus o reinterpretare din aur roz a colecției, în care mecanismul tradițional se îmbină cu ideea contemporană a colecției Antiplano. Elegante și urbane, noile ceasuri Altiplano sunt disponibile în carcase cu diametrul de 34 sau 38 de milimetri și sunt destinate atât femeilor, cât și bărbaților. În afară de opțiunea celor două mărimi, piesele Altiplano din aur roz sunt prevăzute cu un bezel cu briliante sau cu unul mai subțire, lucios.
Armonie și precizie

Modelul Harmony Tourbillon Chronograph al Vacheron Constantin s-a lansat anul acesta într-o serie extrem de exclusivistă, de 26 de ceasuri numerotate individual, care a fost creată pentru celebrarea a 260 de ani de exis-tență a mărcii elvețiene. Găzduit într-o carcasă din platină în formă de pernă, modelul poartă semnul distinctiv al Genevei și dispune de un cadran argintat opalescent, cu cifre arabe pictate în albastru. Ceasul este asortat cu o curea din piele de aligator cusută manual.