Cea mai mare companie din turismul românesc, Christian Tour, face pași rapizi spre bursă. Investitorii pot subscrie de astăzi până pe 28 mai. „În acești 30 de ani am trecut testul timpului. Suntem aici să intrăm în liga mare”
Christian Tour derulează în aceste zile un IPO la Bursa de Valori București, iar investitorii pot subscrie în perioada 21–28 mai, au spus reprezentanții companiei într-o conferință. Astfel, CEO-ul și președintele Consiliului de Administrație al celei mai mari companii din…
Christian Tour derulează în aceste zile un IPO la Bursa de Valori București, iar investitorii pot subscrie în perioada 21–28 mai, au spus reprezentanții companiei într-o conferință.
Astfel, CEO-ul și președintele Consiliului de Administrație al celei mai mari companii din turismul autohton a explicat că societatea a trecut testul timpului și că acum este momentul pentru pasul „în liga mare”.
„În acești 30 de ani am trecut testul timpului. Suntem aici să intrăm în liga mare, pe Bursa de Valori București. Sper ca, odată cu listarea noastră la bursă, industria să devină din ce în ce mai vizibilă”, a arătat Cristian Pandel.
Pregătirea pentru listarea la bursă a început în urmă cu patru ani, atunci când compania a început să devină mai transparentă și mai deschisă către public.
„Nu te hotărăști de pe o lună pe alta să faci un IPO, este un drum lung, de peste 4 ani, în care ne-am pregătit. Am mai parcurs o dată acest drum, dar a venit pandemia și am luat-o de la început. Gândiți-vă că suntem ca o bucătărie deschisă și oricine are acces la datele noastre. Transparența este la cote maxime”.
Per total, Christian Tour speră să atragă 178 de milioane de lei, într-o operațiune intermediată de BT Capital Partners și are două componente:
♦ o majorare de capital prin care compania emite până la 69,5 milioane de acțiuni noi – fondurile, circa 148 de milioane de lei la prețul maxim, urmând să finanțeze extinderea platformei digitale și achiziții în sector
♦ o vânzare secundară de până la 14 milioane de acțiuni aparținând fondatorului Cristian Pandel.
Intervalul de preț este între 1,875 și 2,135 lei pe acțiune.
Investitorii de retail care subscriu în primele trei zile lucrătoare ale ofertei – joi, vineri și luni – beneficiază de un discount de 5% față de prețul final. Subscrierea minimă este de 1.500 de acțiuni, adică cel puțin 3.202 lei la prețul maxim.
