Ce voiam să fiu, ce am ajuns. Astăzi, Aviva Vita, director executiv administrativ Vitacom: „În copilărie, îmi doream să fiu pilot”
În perioada verii, Business MAGAZIN i-a trimis pe executivii din România într-o călătorie în timp și i-a provocat la un exercițiu de imaginație. I-am întrebat ce își doreau să devină în copilărie/adolescență și cum cred că ar fi fost viața…
În perioada verii, Business MAGAZIN i-a trimis pe executivii din România într-o călătorie în timp și i-a provocat la un exercițiu de imaginație. I-am întrebat ce își doreau să devină în copilărie/adolescență și cum cred că ar fi fost viața lor într-o astfel de ipostază. Redăm în continuare răspunsurile ce continuă să vină pe adresa redacției.
Ce visa să fie în adolescență Aviva Vita, director executiv administrativ al importatorului și distribuitorului de produse electronice Vitacom Electronics din Cluj-Napoca?
„În copilărie îmi doream să fiu pilot – mi se pare că e super cool. Să zbori e distractiv și este un sentiment uimitor.
Îmi place nespus de mult să călătoresc, să ajung în locuri unde nu mulți știu să ajungă sau să le descopere. Viața unui pilot pentru mine înseamnă călătorie. Îmi amintesc încă din copilărie faptul că, pe vremea când sora mea era stewardesă, o vedeam mereu cu bagajul și ziceam ce stil de viață mișto. Îmi visam viața o vacanță continuă.
Idealul mi se părea să ajung în diverse destinații, să rămân acolo ore/zile, după care să zbor mai departe și să pot descoperi frumusețile lumii. Cred în vorba <<călătoria nu este niciodată o chestiune de bani, ci de curaj>>. Este important să ducem cu noi doar ceea ce putem purta mereu cu noi: limbi cunoscute, țări cunoscute și oameni cunoscuți – astfel se pot contura amintirile și trăirile.
Îmi doream să fiu deasupra norilor, privind peste orizont, văzând un apus de soare de la 38,000 ft. Nu este nimic pe pământ mai frumos decât priveliștea din aer.
Cum ar fi fost viața mea într-o astfel de ipostază? Frumoasă, cu siguranță, însă consider că mi-am atins visul într-un alt mod. Și acum sunt pilot, însă pilot pentru echipa mea. Și acum avem o destinație, o echipă, distanță de parcurs. Călătorim prin proiectele pe care le avem, trăim noi experiențe prin inovație, după care aterizăm și o luăm de la început, către altă destinație. Destinația în sine nu este un loc, ci un nou mod de a vedea lucrurile.”