Ce vise aveau la 22 de ani, în ultimul an de facultate, șefii celor mai mari bănci din România? Ce făceau la 22 de ani, ce doreau să ajungă și unde au ajuns?

Ce vise aveau la 22 de ani, în ultimul an de facultate, șefii celor mai mari bănci din România? Ce făceau la 22 de ani, ce doreau să ajungă și unde au ajuns?

Au făcut facultăți de științe economice, de drept sau chiar Politehnica, iar în cele mai multe cazuri nu aveau obiective foarte clare pentru viitor, poate doar câteva idei vagi, și ezitau la început între mai multe opțiuni privind jobul. Unii visau o carieră academică, la catedră – să ajungă profesori universitari, alții doreau să lucreze în bănci, în asigurări, în companii de comerț exterior, în jurnalism sau să devină traderi la bursă sau ingineri. Cu siguranță nu le-a trecut prin cap că vor ajunge CEO la bănci din România, după cum au răspuns sefii celor mai mari bănci de pe piața locală unei provocări venite de la ZF cu ocazia împlinirii a 22 de ani.

Unele visuri din tinerețe ale actualilor bancheri costau prea mult atunci pentru familiile lor, astfel că unii începeau să lucreze încă de pe băncile facultăților, obținând primul job și primul salariu. Și-au amânat planurile din tinerețe, dar unii nu au renunțat nici acum la visurile de atunci. La alții aspirațiile s-au mai modificat, au evoluat odată cu trecerea anilor. Pentru unii a face carieră în banking cu siguranță nu era un vis, în timp ce pentru cei cu adevărat pasionați de acest domeniu, încă de la început, care au avut ca țintă să lucreze în domeniul financiar-bancar, dorințele s-au și realizat.

Unii bancheri din prezent își doreau în tinerețe să poată contribui în orice fel, cât de mic, la reconstrucția și modernizarea țării, la schimbarea societății. Alții își doreau să schimbe lumea, să își aducă contribuția și să aducă plus valoare în viața oamenilor. Și dincolo de planurile clasice, de a întemeia o familie, unii visau la o carieră care să permită cunoașterea unor țări și culturi diferite.

Ca mulți tineri din acele vremuri, și bancherii de astăzi aspirau când erau în facultate la joburi în multinaționale, să lucreze cu investitori străini, să aibă un salariu decent, ocazia de a promova în carieră și să aducă în România modele de organizare a business-ului din afară, după cum povestesc chiar ei.

Unii lideri de bănci sunt români, alții sunt străini, căsătoriți cu românce, sau nu, dar mulți se află de mai mulți ani în România, la conducerea băncilor mari de pe piața locală, aflate pe poziții fruntașe în topul după active.

Cu o bogată experiență în domeniul financiar-bancar, pe piața din România și/sau în străinătate, bancherii au ocupat mai multe poziții până să ajungă în top, pe pozițiile de șefi de bănci.

Și-au construit carierele în cadrul unui singur grup bancar, sau în mai multe grupuri financiare, unde au ocupat de-a lungul anilor diferite poziții.

Educația continuă, curiozitatea și curajul se regăsesc printre sfaturile șefilor de bănci pentru tineri, precum și experimentarea sau specializarea în domenii care le plac, care îi pasionează sau determinarea și dorința de a face lucrurile din ce în ce mai bine.

Bancherii de top mai spun că ambiția, munca și îndrăzneala de a accepta noi provocări te pot duce departe. Și că tot ceea ce faci trebuie să fie cu un scop – să ajungi la o decizie și să ai rezultate.

Dar ce vise aveau la 22 de ani, în ultimul an de facultate, șefii celor mai mari bănci din România? Ce făceau la 22 de ani, ce doreau să ajungă și unde au ajuns?

Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania

„La 22 de ani eram student în Ankara, în ultimul an la Facultatea de Științe Economice. Nu aveam planuri foarte clare, mă gândeam la studii post-universitare și îmi surâdea ideea să predau la o facultate cu profil economic, la o universtate mare din America sau Marea Britanie. Visurile acestea costau prea mult – cel puțin pentru mine și părinții mei – și tocmai de aceea am ales să lucrez. Studiile din Turcia m-au făcut să mă simt destul de pregătit pentru primul pas în carieră în domeniul financiar, așa încât am avut joburi în Izmir, Istanbul, iar apoi în Moscova. Iar de 20 de ani, în România. Am amânat astfel planul pe care îl aveam la 22 de ani, dar nu am renunțat la visul inițial”, povestește turcul Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, cea mai mare bancă de pe piața locală după active.

El apreciază că, până acum, a avut o călătorie frumoasă atât pe plan personal, cât și profesional și susține că nu se va opri până când nu își va atinge toate țintele.

Sergiu Manea, CEO al BCR, a doua bancă mare din România

Spune că la 22 de ani a început o etapă importantă în viața lui – s-a angajat și a luat primul salariu, el visând să devină bancher și trader pe bursă.

„A fost momentul în care m-am dus acasă la părinți și le-am spus că am câștigat primii mei bani, făcând primii pași spre independența mea financiară. Am început să lucrez înainte de terminarea facultății la o bancă, într-o poziție entry level în departamentul de Instituții Financiare, primul meu salariu fiind mic, chiar și pentru acele timpuri.”

Erau vremuri de tranziție, de început de libertate, cu multe aspirații, în care viitorul însemna să avem o țară în care oamenii să se simtă împliniți și multumiți de viața lor, povestește Sergiu Manea.

„Eu visam să devin bancher și trader pe bursă, fascinat fiind de universul de pe Wall-Street. Am ajuns trader, am avut ocazia să simt energia și tumultul evoluției burselor, lucrând în companii din Viena și Londra, dar, în timp, aspirațiile mele au evoluat. Cred că am ajuns în locul potrivit în care am șansa să contribui la bunăstarea și prosperitatea românilor, chiar dacă această afirmație ar putea părea exagerată sau departe de situația reală. Cred cu tărie că activitatea bancară onestă și corectă poate contribui la atingerea independenței financiare la care românii aspiră de 30 de ani. Și spun acest lucru după ce, împreună cu colegii mei, am discutat cu peste 400.000 de români de toate vârstele, despre viața lor, despre visurile lor și despre modul în care noi îi putem ajuta să-și transforme visurile în realitate”, își amintește șeful BCR, a doua cea mai mare bancă după active de pe piața românească.

În toamna anului 2015, Sergiu Manea ajungea la conducerea BCR la vârsta de 43 de ani, el fiind primul român pe care austriecii de la Erste au pariat să ducă banca înainte.

„Noua mea aspirație, care nu este de acum, ci de mulți ani, de când am revenit în țară, este să contribui la dezvoltarea conceptului de Gândit și Fabricat în România, astfel încât noua generație să aibă un context favorabil în care să își dorească să rămână aici și să se bucure de libertatea de a alege, libertatea de a visa, libertatea de a reuși. Așa cum ar trebui să fie atunci când ai 22 de ani.”

François Bloch, CEO al BRD- Groupe Société Générale

La 22 de ani, francezul François Bloch, care este CEO al BRD- Groupe Société Générale în prezent, era student în ceea ce în Franța se numește o „Grande École”, adică echivalentul unei universități specializate și ezita între o carieră în asigurări, ca actuar, și una în finanțe, ca trader.

„Eram, așadar, student la Școala Națională de Statistică și Administrare Economică (ENSAE), care este legată de INSEE (echivalentul INSSE din România). Ca să-mi plătesc o parte din studii, lucram ca asistent al profesorului de informatică la Ecole Polytechnique Féminine. Din punct de vedere profesional, ezitam între o carieră în asigurări, ca actuar, și una în finanțe, ca trader. Visam să contribui la schimbarea societății, la fel ca toți tinerii de vârsta mea, să am mai puține constrângeri, să petrec mai mult timp cu prietenii, să profit de viața la Paris, dar și să-mi întemeiez o familie. Astăzi sunt CEO-ul BRD, căsătorit și tatăl a trei copii. Sper că banca pe care o conduc are un impact pozitiv asupra societății și continui să visez că voi putea să-mi petrec mai mult timp cu prietenii”, a mărturisit șeful BRD-SocGen, care a preluat la sfârșitul anului 2016 conducerea celei de-a treia cea mai mare bancă de pe piața românească după active.

Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România

Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România, bancă ajunsă pe locul patru în topul băncilor mari de pe piața locală, povestește că la 22 de ani era în anul IV de facultate, în frământările începutului unei noi ere din istoria României.

„Trecuseră trei ani de la Revoluție și eram plină de speranță și entuziasm, deși trăiam perioada mineriadelor, iar în plan economic situația era foarte proastă. Hiperinflația, dezbaterile despre a privatiza sau nu, dispariția unor piețe de export tradiționale și, mai ales, trecerea de la economia planificată la economia de piață erau subiectele dezbătute aprins la acea vreme. Îmi doream să pot contribui în orice fel, cât de mic, la reconstrucția și modernizarea țării. Îmi alesesem deja profesia. Fiind studentă la Finanțe Contabilitate, ținta mea era să lucrez în domeniul bancar, ceea ce s-a și realizat, întâi într-o bancă românească, mai târziu în ING, nou înființată în 1994. Nu gândeam la vârsta aceea că voi ocupa într-o bună zi o poziție de CEO, dar am avut mereu convingerea că ambiția, munca și îndrăzneala de a accepta noi provocări te pot duce departe.”

Cu o carieră de 25 de ani în ING, românca Mihaela Bîtu a fost promovată în vara anului 2019 de olandezi pe poziția de CEO al ING România, după circa un deceniu în care a fost director general adjunct, coordonând operațiunile corporate ale acestei bănci.

Steven van Groningen, presedinte&CEO la Raiffeisen Bank România

Pasionat de canotaj, cu tată și bunic și străbunic bancheri, însă doar cu o idee vagă despre viitorul de după ce va termina cu sportul și cu studiile, Steven van Groningen, președinte și CEO la Raiffeisen Bank România, era la vârsta de 22 de ani student la facultatea de drept în Leiden, Olanda.

„Vorbim de acum 40 de ani, destul de mult timp în urmă. Eram preocupat mai mult de canotaj decât de studiile mele. Știu exact care era visul meu atunci. Vroiam să ajung la Jocurile Olimpice și am ajuns în 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. În schimb, aveam doar o idee vagă despre ce voi face după ce termin cu sportul și cu studiile. Tatăl meu era președinte la o bancă regională, la fel cum fusese și bunicul meu și străbunicul meu, dar să fac o carieră în banking cu siguranță nu era un vis pentru mine. Oricum, la 22 de ani, indiferent ce îți dorești, pornești de la niște idei destul de vagi, pentru că nu ai cum să știi exact despre ce este vorba. Pot să spun însă cu certitudine că nu mi-a trecut niciodată prin cap că o să ajung să conduc una din cele mai importante bănci din …România. Cu siguranță asta este ceva la care nu m-aș fi putut gândi vreodată la vârsta de 22 de ani, și nu este vorba aici doar de distanța care desparte Olanda de România!”

Olandezul Steven van Groningen conduce Raiffeisen Bank România din 2002, imediat după preluarea de către austrieci a Băncii Agricole. Grupul austriac i-a prelungit de mai multe ori mandatul de director executiv-CEO al Raiffeisen Bank România. El este unul dintre cei mai longevivi bancheri de pe piața românească, adunând aproape două decenii în poziția de CEO pentru o bancă de top, ceea ce este mai puțin uzual.

Traian Halalai, președintele executiv al EximBank

Spune că la 22 de ani era în ultimul an la Facultatea de Finanțe-Bănci la ASE și oscila între o carieră în sistemul bancar și una academică, la catedră.

„Cum mediul universitar îmi era deja cunoscut, după absolvire, am vrut să văd cum stau lucrurile în practică și m-am angajat într-o bancă. După numai trei luni însă, am revenit la ASE ca asistent universitar predând disciplinele «Piețe de capital» și «Modelare financiar-monetară». A fost o perioadă efervescentă, alimentată de energia sălilor pline cu studenți entuziaști, hotărâți să schimbe lumea. Dar, cum viața este o înșiruire de conjuncturi și multe depind de o decizie de moment, după trei ani am decis să fac din nou trecerea către lumea reală a finanțelor. O lume din care fac parte și astăzi, asta dacă, poate, cine știe, într-o zi nu mă voi întoarce iar la catedră.”

Sergiu Oprescu, președinte executival Alpha Bank România

Sergiu Oprescu, președinte executiv la Alpha Bank România spune că face parte din generația la care dacă te duci înapoi la vârsta de 22 de ani dai peste un alt univers, peste alte concepte, peste alte grade de libertate, sau mai bine spus peste lipsa unor grade de libertate pe care astăzi le prezumăm ca făcând parte din fibra societății. La 22 de ani își dorea să ajungă un inginer bun în cercetare sau eventual la Tarom, specializat pe câteva din aeronavele mari, vestice, care erau în operare la acea data, BAC și  Boeing.

„Eu făceam 22 de ani în 1985, eram student în anul 4 la Politehnică, Aeronave și îmi amintesc că luam notițe cu mănuși în mâini și palton pe noi, pentru că aveam doar câteva grade Celsius în sălile de curs. Sunt multe imagini în alb – negru când mă gândesc la acea perioada și doar aspirațiile și visurile păreau să mai prindă culoare. Unul din lucrurile cu care te obișnuiai repede era să îți derulezi viața profesională pe repede înainte, pentru că fiind deja pe un anumit traiect profesional abaterile laterale erau programate să fie, eventual, nesemnificative.  Știai că vei fi un inginer de aviație, puteai spera să fii unul foarte bun și să lucrezi la niște proiecte importante, cum erau cele legate de preluarea tehnologiei vestice de producție a BAC1-11 (ROMBAC în varianta românească) sau să lucrezi pentru asimilarea unor produse mai complexe din domeniul avionicii, domeniul meu de specialitate. Altfel spus, era destul de puțină surpriză împletită în traiectul profesional și, pentru un bun analist, puteai spune cu un grad destul de mare de certitudine cam ce poziție și ce responsabilități ai fi ajuns să ai la 30 – 40 sau 50 de ani urmând această cale.  Puțini dintre noi, spre niciunul, am fi ghicit ce vom ajunge la aceste vârste, pentru că viața are darul ei de a-ți servi tot felul de răscruci noi atunci când crezi că ești pe drumul cel mai stabil, nu-i așa?”

Sergiu Oprescu mărturisește că, uitându-se la foștii colegi, toți cei care au emigrat, și ei sunt majoritatea, lucrează în aviație, iar, ceilalți, puțini care au rămas, sunt în diverse alte poziții și domenii, dar nu în aviație.”

Sergiu Oprescu a venit la conducerea executivă a Alpha Bank în 2007, după ce a fost membru al boardului băncii românești cu capital grecesc din 2005. În 2015, Oprescu a devenea și președinte al Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor (ARB).

Visurile profesionale erau în mod direct legate de lumea liberă, cum o priveam noi, de cercetarea de care auzeam că se face “afară”, de modele de business și tehnologii pe care le aveam în cărți, dar pe care nu le văzusem practic în aplicare, mai povestește Sergiu Oprescu.

„În niciun caz nu mi-aș fi imaginat că la 32 de ani o să devin unul din primii brokeri din România și o să tranzacționez pentru fonduri de investiții americane și nu numai, pe o Bursă de Valori care își reluase activitatea după aproape 5 decenii de lockdown (că tot am învățat cuvântul acum), sau că la 37 de ani o să fiu președintele acelei Burse de Valori, iar la 44 de ani o să fiu  CEO-ul unei bănci sistemice în România.  În mod evident la 22 de ani ideea de piață de capital sau de acțiuni, obligațiuni sau titluri de stat nu îmi spunea aproape nimic, iar ideea de produse derivate m-ar fi dus în mod cert în matematică și nu în analiză financiară”, mărturisește șeful Alpha Bank.

Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank din 2019

Împlinea 22 de ani în 2001, era la început de drum, pregătindu-se de terminarea ASE-ului și de intrarea pe piața muncii.

„Dacă mă gândesc bine, situația mea era cumva asemănătoare cu cea a economiei României: eram la început de drum. În acel an, economia României se lupta cu o inflație de peste 30%, negocia acorduri stand-by cu FMI și își pregătea intrarea în Uniunea Europeană. 2001 a fost anul în care s-a aprobat Programul Economic de Preaderare. Și nu doar că eram la început de drum, dar și dorințele și aspirațiile erau asemănătoare: să intrăm în rândul «lumii civilizate». Pentru România, asta însemna aderarea la Uniunea Europeană, unde intrau țările cu economii de piață funcționale și cu economii stabile. Iar noi, tinerii din acele vremuri, aspiram la joburi în multinaționale, să lucrăm cu investitori străini, să avem un salariu decent, ocazia de a promova în carieră și să aducem în România produse și servicii, dar și modele de organizare a businessului din afară.”

Primul job a fost într-o firmă de consultanță Soter&Partners, începând din 2002, își amintește Neacșu, iar salariul era în jurul a 100 de dolari. „Pare puțin acum, însă la vremea respectivă, era apropiat de salariul mediu pe economie, ceea ce era bine pentru un prim loc de muncă. Acolo am avut ocazia să interacționez cu investitori străini, să descopăr lumea finanțelor și a fiscalității. Și am învățat ceva foarte important: că tot ce faci trebuie să fie cu un scop – să ajungi la o decizie și să ai rezultate.”

Șeful CEC Bank mărturisește că în acele vremuri nu avea un obiectiv foarte clar pentru ce dorea să facă în viitor. „Eram încă în plină tranziție și într-o fază în care descopeream cum funcționează economia. Dacă mă uit înapoi, unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit de la unul dintre profesorii mei de la Finanțe – Bănci – a fost că trebuie să experimentez, să încerc diferite lucruri. Din fiecare experiență am avut de învățat și cumva lucrurile s-au așezat în timp. Mi-am dat seama că investițiile sunt importante pentru dezvoltarea economiei și că sistemul bancar este esențial în acest sens. Deci sunt printre cei norocoși care au ocazia să lucreze în domeniul care-i pasionează și să aibă satisfacția propriei munci și a rezultatelor. Dacă ar fi să analizez situația de acum, pot găsi o sumedenie de lucruri pe care le-am fi putut face mai bine, atât la nivel individual, cât și la nivel macro. Dar nu cred că este constructiv să ne agățăm doar de trecut.”

Dacă este să comparăm obiectiv perioada de la începutul anilor 2000 cu cea de-acum, nu cred că cineva poate să nege progresul în domeniul economic: de la profilul jucătorilor activi în economie, la piața muncii și nivelul de salarizare la produsele și serviciile de care ne folosim în viața de zi cu zi. Cred că frustrările trecutului ar trebui folosite în mod constructiv: să învățăm din greșeli și să facem lucrurile mai bine pe viitor!, mai spune șeful CEC Bank.

Ufuk Tandogan, CEO al Garanti BBVA România

La 22 de ani, Ufuk Tandoğan, CEO al Garanti BBVA România acum, își amintește că era în ultimul an de facultate și simțea că are multe de realizat. „Eram în ultimul an de facultate și mi se părea că am întreaga lume în față și multe de realizat. A fost o perioadă a visurilor și a ambiției. Îmi doream să schimb lumea, să îmi aduc contribuția și să aduc plus valoare în viața oamenilor. Eram foarte pasionat de economie și banking, îmi doream să călătoresc, să descopăr lucruri noi. Mă simt norocos că am reușit să fac toate aceste lucruri în anii care au urmat.”

Șeful Garanti BBVA România este de părere că 2020 este un an excepțional pentru a sărbători o aniversare. „De fapt, aș începe prin a spune că, spre deosebire de cei care și-ar dori să poată sări peste acest an, eu cred că 2020 a reprezentat o încununare a eforturilor, un simbol al înțelepciunii, rezilienței și responsabilității; este poate cel mai bun an pentru a sărbători tăria de caracter și maturitatea.”

Dacă ar fi să comparăm 1998 cu 2020, am vedea două imagini diferite. Au avut loc atât de multe evenimente. Într-o lume în care singura constantă pare a fi schimbarea, se pare că
ne-am perfecționat adaptabilitatea. Mai mult, mediul de afaceri este mai unit ca niciodată, am devenit mai înțelepți, mai rezistenți, mai responsabili, mai deschiși, mai spune Ufuk Tandoğan.

Gyula Fatér, CEO al OTP Bank România

Gyula Fatér, CEO al OTP Bank România, bancă plasată pe locul nouă în topul după active, mărturisește că la 22 de ani, locuia în Budapesta,  studia economia și ezita între a fi jurnalist sau a lucra într-o companie de comerț exterior.

„Era 1988, ultimul an înainte de sfârșitul comunismului în Ungaria. Observam schimbările, dar nu credeam cu adevărat că urmează ceva nou. Ezitam între a fi jurnalist sau a lucra într-o companie de comerț exterior, aceasta fiind o poziție la modă în comunism. Dar pentru ultima variantă nu existau perspective reale. Pozițiile cheie erau ocupate de tovarăși «de încredere» și să mă alătur partidului nu era o opțiune atrăgătoare pentru mine. Visam la o carieră care să-mi permită să cunosc țări și culturi diferite. La nivel personal, doream să-mi întemeiez o familie. O cunoscusem pe soția mea cu un an înainte și împreună visam să avem copii și un apartament mic. Ne mai doream și să călătorim, ceea ce nu era chiar atât de simplu de realizat.”

Referindu-se la prima sa opțiune, aceea de a fi jurnalist, Gyula Fatér povestește că s-a năruit în momentul în care a făcut un stagiu de practică și atunci lucrurile au fost evidente pentru el: „din păcate, nu scriu suficient de bine.”

În ceea ce privește cea de-a doua opțiune, și aceasta a fost scoasă din calcul odată cu căderea comunismului: „nu mai erau necesari experți în comerțul exterior.”

Dar mai târziu aveau să apară noi oportunități. „Am absolvit în 1990 și mi-am dat seama că, în noua eră, nimeni nu are mai multă experiență decât mine în noul tip de afaceri. Și am profitat de ocazie, am identificat un sector financiar foarte interesant și plin de potențial. M-am familiarizat cu bursele de mărfuri și valori, apoi cu managementul activelor și am devenit CEO la 26 de ani. Am învățat foarte multe de atunci, inclusiv din greșeli. Întotdeauna am făcut lucruri foarte interesante, nu aș avea motive să mă plâng. Cel mai important pentru mine este că visurile pe care le aveam împreună cu soția mea s-au împlinit: avem o familie minunată cu două fiice și am călătorit mult, vizitând locuri din patru continente.”

Henk Paardekooper, CEO al First Bank

Henk Paardekooper, CEO al First Bank, povestește că la 22 ani, era bun si vesel. Poate și ușor naiv, un atribut specific vârstei. „Eram în anul care preceda finalizarea studiilor mele la Universitatea din Rotterdam, în țara mea natală și urma să îmi continui studiile ca ofițer militar. Era anul 1986. Anul exploziei de la Cernobîl în URSS și anul dezintegrării navetei spațiale Challenger, la câteva secunde de la lansare, în SUA. Îmi amintesc acel an foarte bine, chiar dacă au trecut «doar» 34 de ani de atunci. Îmi amintesc chiar și faptul că mi-am fracturat glezna și umblam cu ajutorul cârjelor. Cumva a fost un an plin de mesaje.

Cu siguranță Henk Paardekooper nu visa că va deveni CEO-ul First Bank România. “La acea vârstă, nu mă preocupa foarte tare ce va aduce viitorul. Mă bucuram de viață, studiam din greu și mă distram, ca majoritarea celor de 20 de ani. Eram totuși foarte determinat să fac performanță atât la școală, cât și în sport și în celelalte activități pe care le desfășuram cu tinerii de vârsta mea. Determinarea și dorința de a face lucrurile din ce în ce mai bine au fost factorii care m-au motivat, nu planurile de carieră.”

Iar în prezent, șeful First Bank spune că este încă hotărât să facă performanță în tot ceea ce își propune și își dorește ca versiunea lui de astăzi să fie mai bună decât cea de ieri, iar cea de mâine, mai bună decât astăzi.

“Spre deosebire de cum eram la 22 de ani, astăzi pot spune că sunt mai preocupat de alții decât de mine. Mi-am păstrat independența, valorile morale, bucuria în viață și, slavă Cerului, am în continuare o minte brici. Din această perspectivă, nimic nu s-a schimbat. Iar astăzi, sunt mai bine ancorat în realitate decât eram la 20 de ani. Sunt recunoscător pentru toate experiențele pe care le-am avut în ultimii ani, de când am aterizat în noua mea țară, România. Aici este acum acasă. Deși în unele zile mă gândesc la tot ce se întâmplă aici și mie, mereu o fac cu zâmbetul pe buze. Astăzi sunt fericit”, spune Henk Paardekooper.

Daniela Iliescu, CEO al Patria Bank

La vârsta de 22 de ani, Daniela Iliescu, CEO al Patria Bank, era studentă în  anul IV la ASE, scria zi și noapte aplicații pentru obținerea unei burse pentru un Master în UK sau USA și dădea diverse examene internaționale.

„La absolvirea facultății, când aveam deja câteva oferte de bursă pentru master, mi-am schimbat planurile și am decis să rămân în România – aveam deja oferte de muncă în BIG4. Am considerat că este mai important să încep să câștig și ceva experiență profesională și practică în viața economică, cu gândul că voi aduce conceptele teoretice suplimentare mai târziu. S-a și întâmplat, după 10 ani, când am absolvit un executive MBA.”

Șefa Patria Bank mai povestește că nu crede că și-a dorit neapărat să ajungă “ceva anume”, ci mai degrabă să creeze impact acolo unde este la un moment dat – să fie „cineva” care are realizări, de care să fie mulțumită și pentru care să primească apreciere.

„Nu mi-am setat obiective pe termen lung foarte concrete și pe care să le urmăresc cu încăpățânare. De cele mai multe ori mi-am propus obiective pe termen scurt și mediu, pe care să le realizez, care să fie tangibile și să aibă o componentă clară de evoluție și progres. Iar pe măsură ce obiectivele pe termen scurt și mediu au fost atinse, au început să se contureze și confirme și obiectivele pe termen lung.”

Daniela Iliescu consideră că acum a ajuns într-un punct al carierei profesionale în care îi place ceea ce face și este confortabilă într-o multitudine de medii profesionale sau roluri. “Și cum am fost și sunt în proiectul Patria Bank de foarte mulți ani, mă bucur zi de zi să am ocazia să cunosc persoane deosebite alături de care sa ne modelăm unii alții după valori personale și organizaționale care să ne permită să fim performanți împreună și individual.”