Ce-și cumpără românii cu cardul de credit
Posesorii de Bonus Card de la Garanti Bank au făcut de două ori mai multe tranzacții online cu cardul de credit în 2011 față de anul anterior, a informat banca.
Valoarea totală a cumpărăturilor pe internet cu cardul de credit de la Garanti Bank a depășit, în 2011, 4,5 milioane de euro, cu 40% mai mult decât în 2010. Valoarea medie a unei tranzacții a fost de 110 lei. În prezent, Garanti Bank are în portofoliu peste 115.000 de carduri de credit.
Cei mai mulți bani au fost cheltuiți pentru a cumpăra produse cosmetice și electrocasnice. Topul achizițiilor online cu Bonus Card este completat de către electrice, bilete de avion și vacanțe în străinătate.
“Tendința observată la nivelul pieței este că românii recurg din ce în ce mai des la plățile pe internet, odată cu creșterea încrederii în acest mijloc de plată. În 2012, estimăm că numărul tranzacțiilor online cu Bonus Card se va dubla față de 2011, în timp ce volumul acestora va crește cu 50%”, a declarat Murat Atay, CEO Garanti Bank Romania.
Garanti Bank a lansat, la începutul acestui an, o campanie prin care toate achizițiile făcute online cu Bonus Card, inclusiv plata taxelor și impozitelor, sunt împărțite automat în trei rate egale fără dobândă. Campania se desfășoară până la 31 martie și cuprinde atât site-urile din România, cât și pe cele din străinătate.
Garanti Bank, prezentă pe piața din România din 1998, are un portofoliu de peste 240.000 de clienți. Banca deține o rețea de 78 de agenții, 193 de bancomate și peste 7.300 de terminale POS.