Opinii

Ce se-ntâmplă când nu mai ești util economiei

17 iulie 2023 · 5 min de citit

Paula! Paula!”, a strigat în miez de noapte, la intervale regulate, timp de zeci de minute, vocea vlăguită a unui bătrân – căzut în baie, din câte ne-am putut da seama –, trezind mai mulți vecini îngrijorați. După telefoane date poliției, pompierilor și, într-un final, fiului, ni s-a spus să nu intervenim în niciun fel, că vor veni copiii să îl ajute. Însă după mai bine de o oră abia aveau să sosească copiii și ambulanța, pentru a-l transporta la spital.

Din păcate, sunt multe cazuri similare, iar unii bătrâni nu au nicio șansă. Fie pentru că trăiesc izolat, fie pentru că nu are cine să îi ajute.

Pandemia a mobilizat mulți voluntari, dar, reintrați în normal, vârstnicii s-au trezit din nou singuri.

Cazurile bătrânilor de la azilul din Voluntari, cu zeci de oameni găsiți mai mult morți decât vii, a adus în atenția autorităților instituțiile de profil, unde s-au găsit, în urma controalelor, zeci de nereguli. Asta în rândul celor care nu au apucat să ascundă gunoiul sub preș. Pentru că, în momentul în care se face atâta vâlvă la „competiție”, e clar că nu ai cum să scapi, așa că te apuci să cârpești cât poți până îți vine rândul pe lista de inspecție.

E trist că bătrânii, după o viață în care și-au adus fiecare cum a putut contribuția în societate, ajung să fie priviți doar ca o vacă de muls. De copii, de nepoți, de vecinii care se dau bine „pe lângă ăl bătrân, că n-are copii și poate-mi lasă mie casa” și de caracatițele numite centre de îngrijire, dar care în realitate devin sicrie pentru morții vii. Și asta într-un caz bun, în care au ceva de lăsat, oricât de infimă ar fi valoarea, și pentru care neamurile sunt în stare să se târască unele pe altele prin tribunale.

În România există bătrâni care nu au ieșit niciodată din satul, din comuna sau din județul în care s-au născut. Singura lor realitate a fost o vacă, o casă de chirpici, o fântână și o grădină de legume. Bineînțeles, unii au avut posibilitatea să facă mai mult de-atât și nu au făcut-o. Însă unii nu au avut aceste șanse. De pensiile mici și condițiile mizere în care ajung să trăiască după ce dau aproape toți banii pe medicamente și produse care să le asigure subzistența, la sate și orașe deopotrivă, nici nu mai are rost să vorbim.

Îngrijirea privată e costisitoare și în multe cazuri nici ei, nici copiii lor nu și-o permit, sau mai e și varianta în care copiii și-ar permite dar au alte priorități ori au avut o relație defectuoasă cu părinții de-a lungul anilor și nu sunt dispuși să facă un astfel de sacrificiu.

Vorbim și de o lipsă de educare a pieței, pentru că mulți nu înțeleg importanța unei îngrijiri specializate. Ori aleg, pentru o viitoare moștenire, să rămână ei să îngrijească rudele în vârstă, acumulând frustrări pe care banii, casele primite nu le vor putea compensa.

Iar în ceea ce privește instituțiile dedicate, dincolo de controalele care vizează condițiile oferite de azile – care trebuie îmbunătățite și adaptate pentru persoane cu nevoi speciale –, de la paturi rabatabile la butoane de panică, și am menționat doar lucruri de bun simț, ar trebui să se pună, de asemenea, un mai mare accent și pe personalul acestor centre. Începând cu teste psihologice și controale de rutină. Pentru că nu e o meserie în care să lași pe oricine, cum nici la grădiniță/școală nu lași copilul într-o clasă a unei educatoare/învățătoare cu probleme psihice sau de comportament. Într-o astfel de meserie nu e de ajuns să speli pe cineva, să îi duci o farfurie de mâncare. Răbdarea, empatia, blândețea sunt obligatorii.

La pol opus, avem exemplul Vestului. În străinătate vezi vârstnici la cafea, la restaurant. Savurează din plin zilele „fără ceas” de după încheierea carierei. Au timp – și bani – să călătorească, să își descopere mici hobby-uri. Ba mai mult, state ca Olanda au construit adevărate sate destinate pensionarilor, pentru ca aceștia să aibă un loc sigur în care să fie îngrijiți adecvat.

Întorcându-ne însă la realitatea autohtonă, măcar din punctul de vedere al pensiilor private perspectiva e optimistă: la începutul acestui an, sistemul de pensii private din România, format din Pilonul II – fondurile private obligatorii la care contribuie câteva milioane de salariați români cu o parte din venitul brut lunar – și Pilonul III – fonduri private facultative la care contribuie câteva sute de mii de români cu o sumă decisă de ei înșiși -, a spart pragul de 100 mld. lei active (20 mld. euro), potrivit ZF. Dar dincolo de un viitor mai echilibrat pentru generațiile aflate acum în câmpul muncii, e important să nu le dăm uitării nici pe cele de dinainte. Și dacă nu avem un bunic sau un părinte, să „adoptăm” unul, dezinteresat.

Luând exemplul lor, mare atenție cum vă pregătiți de pensionare! Încercați să vă bazați pe voi înșivă, pe propriile economii, pe evitarea datoriilor, pe asigurarea prin forțe proprii a unui loc pe măsura stilului vostru de viață, fie el modest sau luxos, și cel mai important, mențineți relațiile cu oamenii, pentru a evita, peste ani, cea mai dureroasă problemă a bătrâneții: singurătatea.