Ce se întâmplă cu studentul care i-a dat foc profesorului, după ce a picat examenul
Studentul care joi a stropit cu spirt medicinal și a dat foc unui profesor, după ce a picat un examen la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Ovidius din Constanța, este acuzat de tentativă de omor. Acesta a…
Studentul care joi a stropit cu spirt medicinal și a dat foc unui profesor, după ce a picat un examen la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Ovidius din Constanța, este acuzat de tentativă de omor. Acesta a fost reținut.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul, acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.
Din probatoriul administrat a rezultat că joi, în jurul orei 11.00, după ce nu a fost promovat la un examen tip restanță al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității Ovidius din Constanța, inculpatul a revenit în laboratorul în care se afla profesorul examinator.
Acesta a stropit victima cu spirt medicinal dintr-un recipient de 0,5 litri și i-a dat foc cu o brichetă, după care a blocat ușa sălii de curs pentru a o împiedica să iasă din laborator.
„Datorită prezenței de spirit a persoanei vătămate, care s-a ferit când a fost stropită și a reușit să stingă rapid flăcările de pe mâneca tricoului său și de pe podea, aceasta nu a suferit arsuri pe corp în urma acțiunii de violență a inculpatului, astfel că nu a necesitat îngrijiri medicale”, transmit procurorii.
Aceștia spun că, în timpul audierii, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, însă a invocat că doar încercase să o sperie pe persoana vătămată și să se răzbune pe aceasta din cauză că îi dăduse nota 4 la examen.
Inculpatul va fi supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a stabili dacă la data comiterii faptei a acționat cu discernământ.
Studentul a fost reținut pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluționare judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Constanța.