Home Actualitate Ce salariu uriaș câștigă șeful BRD în Ro...
Actualitate

Ce salariu uriaș câștigă șeful BRD în România

Ani la rând, unul dintre cele mai bine păzite secrete pentru marile companii listate la Bursa de la București era salariul directorilor. Formularea ambiguă a Codului Bursei de Valori le permitea societăților să publice laolată remunerația conducerii, fără ca aceasta…

Ce salariu uriaș câștigă șeful BRD în România
Ce salariu uriaș câștigă șeful BRD în România · Foto: Business Magazin

Ani la rând, unul dintre cele mai bine păzite secrete pentru marile companii listate la Bursa de la București era salariul directorilor. Formularea ambiguă a Codului Bursei de Valori le permitea societăților să publice laolată remunerația conducerii, fără ca aceasta să fie defalcată, individual, pentru fiecare director sau membru al CA-ului în parte. Cu alte cuvinte, transparență incompletă și doar pentru cine vrea. Până în primăvara lui 2022.

Cea mai importantă dezvăluire a ultimilor ani, una care ar fi trebuit să fie însă o normalitate pentru orice companie care se tranzacționează la Bursa de la București, este accesibilă zilele acestea oricărei persoane cu o conexiune la internet, chiar dacă este sau nu este investitor la compania respectivă: ce salariu are directorul general, directorul financiar, orice director din companie. A fost nevoie ca aceste companii, la care sunt acționari milioane de români prin intermediul fondurilor de pensii Pilon II, să fie forțate de o directivă europeană pentru a face pasul normal spre transparentizare.

Toate societățile listate cu acțiuni pe segmentul principal al Bursei de la București, așadar de la cele mai mari precum OMV Petrom, BRD, Chimcomplex, MedLife, Rompetrol, până la cele medii, precum Biofarm, Ropharma, TeraPlast, chiar și la cele cu zeci de milioane de lei valoare de piață, publică din primăvara lui 2022 raportul de remunerare ca parte a unei directive europene transpusă anul acesta în legislația românească. Urmează probabil și cei care administrează banii de pensie ai românilor?

Business MAGAZIN vă prezintă câteva exemple de remunerație din rapoartele companiilor listate la Bursa de la București.

Cât câștigă CEO-ul BRD? François Bloch, CEO BRD, a avut un salariu brut anual de 2,1 mil. lei, adică 36.000 de euro pe lună în 2021, la care s-au adăugat beneficii de 763.000 de lei. François Bloch, director general al BRD, a avut în anul 2021 o remunerație fixă de 2,1 milioane de lei brut și beneficii de 763.210 lei brut.

Beneficiile în natură reprezintă conform codului fiscal costurile angajatorului asociate cu cazarea, autoturism de serviciu, telefoane de serviciu, abonamente medicale, tichete de masă. „Pentru 2021, François Bloch, director general, a primit o remunerație fixă compusă din indemnizație anuală în valoare de 2.134.264 lei brut și beneficii în natură în valoare de 763.211 lei brut, care au fost plătite conform Politicii de remunerare“, se arată în raportul de remunerare al BRD, publicat pe site-ul băncii și care urmează să fie discutat în cadrul AGA.

Remunerația variabilă acordată pentru performanța anului 2021 a fost de 465.000 euro brut, din care a intrat în drepturi, în martie 2022, pentru suma de 186.000 euro brut și nu a intrat în drepturi pentru suma de 279.000 euro brut, a cărei plată a fost amânată. BRD are 11,9 mld. lei capitalizare, iar în ultimele 12 luni acțiunile s-au apreciat cu 8%. Spre comparație BET are plus 14%.

VEZI AICI CE SALARII AU SI ALTI SEFI DE COMAPNII GIGANT DIN ROMANIA

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună