Home Actualitate Ce s-a întâmplat cu angajații CEO-ului c...
Actualitate

Ce s-a întâmplat cu angajații CEO-ului care a crescut salariul lor renunțând la 90% din propriul salariu și care au concedii nelimitate, după mai mulți ani de la aceste decizii

În urmă cu șase ani, Dan Price, fondatorul și CEO-ul companiei de procesare de carduri de credit Gravity Payments a făcut valuri atunci când anunțat că va crește salariul minim al companiei la 70.000 $ pentru cei 120 de angajați ai săi. Pentru a genera această schimbare,…

Ce s-a întâmplat cu angajații CEO-ului care a crescut salariul lor renunțând la 90% din propriul salariu și care au concedii nelimitate, după mai mulți ani de la aceste decizii
Ce s-a întâmplat cu angajații CEO-ului care a crescut salariul lor renunțând la 90% din propriul salariu și care au concedii nelimitate, după mai mulți ani de la aceste decizii · Foto: Business Magazin

În urmă cu șase ani, Dan Price, fondatorul și CEO-ul companiei de procesare de carduri de credit Gravity Payments a făcut valuri atunci când anunțat că va crește salariul minim al companiei la 70.000 $ pentru cei 120 de angajați ai săi. Pentru a genera această schimbare, el și-a redus salariul său de 1 million $ cu 90%. 

În anii care au urmat veniturile companiei au crescut, iar angajații au făcut mai mulți copii și au cumpărat mai multe case, a declarat Price pentru Business Insider. Pentru a arăta aprecierea lor pentru această schimbare, angajații i-au cumpărat o Tesla. „A fost un gest foarte frumos și în orice zi când conduc spre muncă sau spre o întâlnire, mă simt foarte recunoscător în legătură cu relația pe care o am cu angajații”, a declarat el.

Compania cu sediul central în Seattle avea inițial salarii de bază care porneau de la 35.000 $ pe an. Pentru ca aceasta să înflorească, a simțit nevoia să se asigure că toți angajații făceau suficiente lucruri pentru a avea grijă de ei înșiși. Aceasta l-a determinat să le dubleze salariile. Mișcarea a atras –  bineînțeles – scepticism: „Presa a prezis în general că vom eșua, dar cred că le-am demonstrat contrariul. Sunt deja șase ani de când am luat această decizie și am avut rezultate extraordinare: am avut o creștere de 10 ori a numărului de proprietari de case în fiecare an și 70 la sută dintre angajații noștri au putut să-și plătească datoriile – aproximativ 1/3 dintre angajați nu au nicio datorie. De asemenea, angajații noștri au făcut de 10 ori mai mulți copii față de perioada anterioară. Am trecut de la avea între zero și doi copii născuți în fiecare an în echipă, la peste 65 de copii născuți sau anunțați în ultimii șase ani”, a adăugat el.

În ceea ce privește veniturile companiei, au înregistrat o triplare a volumului plăților procesate pentru mici business-uri. Veniturile au crescut în fiecare an până la momentul pandemiei, dar odată cu venirea crizei generate de aceasta, lucrurile nu au mai părut atât de roz. „2020 a fost primul an în care veniturile noastre nu au crescut, în toată istoria de 17 ani a companiei. De fapt, compania pierdut 50% din venituri, totuși am putut să ne revenim din această situație și credem că vom reuși să raportăm din nou o creștere a veniturilor.” 

Spre deosebire de alte companii din Statele Unite, dar și din Europa, Dan Price nu se luptă cu criza mai recentă a locurilor de muncă. „Modelul de business axat pe angajați care include concediu parental nelimitat și concediu nelimitat a adus la mai mult de 300 de aplicații pentru locurile vacante anul acesta. Avem astfel o  perspectivă a faptului că a oferi un salariu care să le permită oamenilor să trăiască reprezintă un factor uriaș în păstrarea și găsirea angajaților”, a adăugat Price.

Referitor la impactul crizei forței de muncă, el a spus: „Ne confruntăm cu o redistribuție brutală și sistematică a averii de la majoritatea muncitorilor americani spre oamenii din vârf. Din cauza aceasta și corelat cu costurile de locuit pentru sănătate și educație, care au scăpat de sub control în același timp, am creat un scenariu în care este pur și simplu imposibil să muncești”. Price își dorește ca în continuare să crească salariile angajaților. „Lucrurile devin mai scumpe în fiecare an, iar dacă salariul tău minim nu crește, acest lucru înseamnă că scade.”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună