Ce rol are matematica în afacerile din IT
În piața IT&C recrutarea angajaților a devenit o veritabilă luptă, iar companiile sunt tot mai creative în ofertele cu care vor să-și atragă și să mențină specialiștii. Furnizorul olandez de soluții software ORTEC pune la bătaie nu numai pachete salariale, ci și programul flexibil și un mediu de lucru prietenos. Miza e mare, pentru că afacerile ar urma să crească rapid în anii ce vin.
Cinci studenți olandezi s-au gândit că teoriile matematice și niște algoritmi pe care i-au realizat ar putea fi de folos în afaceri. Acest lucru se întâmpla în urmă cu 36 de ani, iar ideea a luat forma ORTEC, furnizor de soluții software de planificare avansată și optimizare, precum și de servicii de consultanță. Soluțiile au ca rezultat îmbunătățirea activității din diferite departamente – de pildă auto, resurse umane, prognoze și planificări. De nouă ani, compania are activitate și pe plan local.
Doi dintre fondatorii companiei sunt încă acționari majoritari, iar alți directori din conducerea ORTEC sunt parteneri. „Lucram de mai mulți ani pentru ORTEC în Olanda, iar în 2008 am înființat împreună cu un coleg o divizie a companiei în România, pentru a susține clienții din Europa Centrală și de Est. Am ales România pentru că oferă o piață de afaceri puternică, iar acum avem în București sediul central pentru Europa Centrală și de Est”, povestește Herman Wierenga, director executiv al ORTEC CEE. În această regiune, compania are birouri și în Bergamo, Varșovia, dar și reprezentanți în Moscova și Kiev; toate aceste operațiuni sunt gestionate din capitala României. Pe de altă parte, în București se realizează și o mare parte din dezvoltarea soluțiilor globale de suport pentru clienți și implementări de proiecte. ORTEC are o prezență internațională de 15 birouri pe patru continente, în Olanda, Franța, Belgia, Germania, Danemarca, Marea Britanie, Italia, Polonia, România, Brazilia, SUA, Australia și Singapore.

„Ne folosim pasiunea pentru matematică cu scopul de a optimiza lumea. Suntem cei mai activi în domeniul optimizării lanțului de aprovizionare”, declară Wierenga. Un exemplu se leagă de companiie mari de distribuție, unde software-ul ORTEC este folosit deseori pentru a face planuri mai inteligente, a combina livrările în cel mai bun mod posibil, a mări veniturile totale și a micșora numărul total de vehicule utilizate, dar și numărul total de kilometri parcurși. Soluțiile ORTEC, spune Wierenga, aduc îmbunătățiri în industrii precum retail, transport și logistică, bunuri de larg consum, servicii publice și profesionale, sănătate și servicii medicale, petrol, gaze și produse chimice, dar și analiză sportivă; acum, cele mai profitabile domenii sunt transporturile, logistica și retailul.
„Aproximativ 15% dintre clienții noștri din Europa Centrală și de Est sunt prezenți în România, restul sunt din Polonia, Turcia, Italia, Rusia și Ucraina. Între cei mai importanți clienți din România se numără Carrefour, Mega Image, Aquila, Coca-Cola, DPD, UrgentCargus, Arctic, Lazăr Internațional”, spune Wierenga. În 2016, ORTEC a înregistrat la nivel global o cifră de afaceri de peste 85 de milioane de euro. „Ne așteptăm ca în 2017 să continuăm tendințele de creștere a cifrei de afaceri față de anul trecut, ceea ce ar înseamnă o creștere de cel puțin 20%.
Datorită unei expansiuni a consumului, ne așteptăm că retailerii să se dezvolte și mai mult”, spune Wierenga. În acest sens, oferă exemplul Mega Image, ce tocmai a deschis un lanț de magazine în Cluj, sau al eMAG, care cumpărat Sameday. Printre planurile companiei se află consolidarea poziției pe piețele de retail din Europa Centrală și de Est, pe care deja activează, și mărirea echipei pentru externalizarea de servicii și consultanță. De asemenea, ORTEC se poziționează ca un puternic susținător al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, ce își dorește să participe activ la progresele din domeniul vehiculelor electrice. „Plănuim să construim inclusiv aplicații mobile prin care am putea optimiza alegerea stațiilor de încărcare electrică în funcție de distanță, preț, nevoi etc. Ne așteptăm ca piața aceasta se crească și în România, în următorii ani, iar clienții noștri din transport, distribuție și logistică să poată avea acces la aceste aplicații mobile”, spune directorul ORTEC CEE.
Investițiile în cercetare și dezvoltarea algoritmilor reprezintă o constantă în afacerea ORTEC, ține să precizeze managerul, lucru pe care îl realizează în strânsă cooperare cu universități de top din întreaga lume. În acest sens, primul program de internship local în cadrul companiei a fost lansat în 2014; programul durează în medie două luni și oferă internilor posibilitatea de a obține experiența de muncă dorită. În acest timp, internii formează echipe, își aleg singuri un proiect asupra căruia vor lucra independent și au responsabilitatea de a prezenta la final rezultatele obținute. „Aceștia învață să lucreze independent, organizat, să formuleze și să rezolve probleme, abilități cărora nu li se acordă atenție în universitățile din România. Internii primesc salariu și au posibilitatea de a învăța lucruri noi alături de specialiști în domeniul IT&C și business, care îi ghidează de-a lungul proiectului”, spune reprezentantul companiei.
În cele din urmă, echipa se mărește în fiecare an cu noi studenți ce termină stagiile de internship, în medie 40% din ei rămânând în cadrul ORTEC. „Universitățile din România sunt foarte bune și au foarte mulți studenți deștepți, însă, din păcate, ei nu acumulează destulă experiență în ce privește luarea deciziilor, definirea și rezolvarea problemelor prin alegerea unei acțiuni din mai multe alternative posibile. Prin stagiu încercăm să facem legătura dintre teoria universității și practica vieții reale”, spune Wierenga. În fiecare zi, la ORTEC se rezolvă probleme matematice și operaționale dificile pentru clienți, astfel încât aceștia să își poată dezvolta mai eficient afacerea și să-și reducă costurile, iar „pentru a face acest lucru, avem nevoie de oameni care se bucură de noi provocări și care sunt capabili să facă față acestora într-o lume dinamică”, spune executivul.
Așadar, compania caută ca internii respectivi să aibă câteva calități principale – să fie motivați, deștepți și să lucreze independent; apoi sunt direcționați către anumite departamente din cadrul companiei, în funcție de calitățile, interesele și nevoile lor. Principalele domenii în care au activat internii de-a lungul timpului sunt departamentele de asistență a clienților, dezvoltare de soluții software, implementare proiecte, marketing și alte activități generale de office management.
„Majoritatea angajaților noștri au cunoștințe și experiențe în diverse domenii, cum ar fi calculatoare, automatică, marketing, vânzări, afaceri, economie etc.”, spune directorul companiei.