Ce riscuri aduce prietenia dintre șefi și subalterni

Îmi aduc aminte de o scenă din Friends când Rachel se apucase de fumat doar pentru a se împrieteni cu șefa ei. Mulți râvnesc la o prietenie cu șefii și fac uneori chiar și mici gesturi disperate, crezând că o relație mai apropiată cu superiorul le va fi benefică, le va ține de cald. Greșit, din multe puncte de vedere! La rândul lor, unii manageri, când sunt numiți în fruntea unei echipe, consideră că e mai ușor să-și „apropie” subalternii devenindu-le prieteni. Iarăși, e o atitudine deloc practică.

Și asta pentru că sunt prea puțini cei în stare să fie obiectivi și să delimiteze foarte bine viața profesională de cea personală.

Să le luăm pe rând. Tu, ca angajat, vrei să intri în grațiile managerului. Nu trebuie să îi aduci cafeaua și să joci cu el fotbal după program ca să reușești. O prea mare apropiere îți va atrage în primul rând antipatia celorlalți colegi și o anumită etichetă, plus multe bârfe și insinuări. Apoi, vei fi primul sacrificat când vine vorba de proiectele/activități de care toată lumea se ferește, de la clienți pe care nu și-i dorește nimeni la taskuri urgente care presupun lucrul în weekend/peste program. Căci când nimeni nu se bagă, omul la care va apela vei fi tu, așa că această prietenie vine la pachet și cu „obligații”.

În plus, dacă ți se vor face observații, îți va veni probabil mai greu să le accepți, pentru că le vei simți ca un afront personal.

Să nu mai spunem că o prietenie pe termen scurt poate deveni un mare dezavantaj pe termen lung în cazul în care se rupe, pentru că apar inevitabil anumite resentimente și de unde primeai, poate, tratament preferențial  poți să devii tu cel exclus.

Așa că mai benefic e să te evidențiezi prin rezultate, să fii team player și să atragi respectul șefilor și, la fel de important, pe al colegilor, înaintea prieteniei.

Trecând acum la lideri. Din multe puncte de vedere ar trebui evitate prieteniile cu angajații. În primul rând, ți-ar putea periclita autoritatea. Dacă azi ieșiți în club iar mâine vrei să te impui la ședință și să le ceri rezultate, va fi cam greu să obții efectul scontat.

Apoi, îți va fi mult mai dificil să oferi feedback negativ celor care nu dau randament, când îți sunt prieteni, de teamă să nu îi pierzi sau să nu le rănești sentimentele.

Și mai important, evită ca lider să îți etalezi problemele personale în fața celor din echipă, pentru că, la rândul tău, ai nevoie să te respecte, nu să te compătimească. Ba mai rău, dacă le încredințezi cui nu trebuie, te poți trezi că sunt folosite pentru a ți se sabota poziția sau, în cazuri extreme, ca șantaj.

Există și situația în care doi oameni sunt deja prieteni și unul dintre ei ajunge șeful celuilalt. Ce e de făcut în acest caz? Ei bine, cred că atât timp cât prietenia e sinceră, unul ar trebui să se bucure pentru succesul celuilalt, iar al doilea să îl trateze în continuare ca pe un egal în afara biroului și cu obiectivitate în timpul programului de lucru. Dar, cel mai important, să nu își transpună eventualele probleme și resentimente apărute în afara jobului la locul de muncă. E ușor ca biroul să devină un teren de război, dar extrem de nociv.

O idee, care nu-mi aparține, ci care mi-a atras atenția zilele trecute e că cel mai bine ar fi să reușești să îți apropii șeful nu ca prieten, ci ca mentor. Da, în felul acesta, el va avea satisfacția că prin propriul exemplu a impulsionat pe cineva să își depășească limitele, să își îmbunătățească performanțele și nu numai, făcându-se respectat în același timp, iar tu vei avea, de asemenea, de câștigat profesional, având „acces” la experiența și cunoștințele unui om care se află deja într-o poziție în care vrei, poate, să ajungi la rândul tău pe viitor.  

Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

(andra.stroe@businessmagazin.ro)