Home Actualitate Ce prețuri cer proprietarii apartamentel...
Actualitate

Ce prețuri cer proprietarii apartamentelor vechi cu trei camere din București? În martie 2025 erau patru zone sub 100.000 de euro, acum nu mai este niciuna

Diferența dintre cel mai mic preț cerut pentru un apartament vechi cu trei camere din București și cel mai mare este de 120.000 de euro, arată indexul imobiliar ZF, realizat în parteneriat cu SVN România. În luna martie 2026, prețul…

Diferența dintre cel mai mic preț cerut pentru un apartament vechi cu trei camere din București și cel mai mare este de 120.000 de euro, arată indexul imobiliar ZF, realizat în parteneriat cu SVN România.

În luna martie 2026, prețul solicitat în zona 1 Decembrie pornește de la 100.000 de euro, în timp ce vârful este înregistrat la Unirii și Victoriei, cu 220.000 de euro. În urmă cu un an, în martie 2025, erau patru zone din Capitală cu preț cerut la trei camere sub 100.000 de euro, acum nu mai este niciuna. Cea mai scumpă zonă, Unirii-Victoriei, este însă singura în care prețul cerut a scăzut an la an, cu aproape 6%, arată indexul imobiliar ZF, realizat în parteneriat cu SVN România.

Prețul mediu cerut pentru un apartament vechi cu trei camere din București a ajuns în martie 2026 la 137.923 de euro, în creștere cu 1.154 de euro, respectiv 0,8% față de februarie 2026. Comparativ cu martie 2025, prețurile sunt mai mari cu 16.769 de euro, echivalentul unui avans anual de 13,8%.

În unele perioade, în anumite zone, numărul de anunțuri poate fi redus semnificativ, ceea ce afectează reprezentativitatea mediei pentru acele zone. Accesibilitatea achiziționării unei locuințe rămâne susținută de creșterea salariilor și de dobânzile la creditele ipotecare, care rămân la un nivel atractiv, un context care ar putea menține dinamica pozitivă a prețurilor și în lunile următoare, chiar dacă ritmul anual de creștere se temperează treptat.

În martie, cele mai mari creșteri lunare s-au înregistrat în Berceni (6.000 de euro), Crângași (6.000 de euro), Drumul Taberei (6.000 de euro) și Militari (6.000 de euro), urmate de Colentina (3.000 de euro) și Dristor (3.000 de euro). Scăderi au fost consemnate în Iancului – Mihai Bravu (-7.000 de euro) și Moșilor – Ștefan cel Mare (-8.000 de euro). Restul zonelor au stagnat.

Este de menționat că în martie s-a înregistrat un grad de dinamism mai ridicat comparativ cu lunile anterioare, pe fondul unui număr mai mare de anunțuri, însă concentrat în zone care în ultimele luni nu au fost foarte lichide. Creșterile și scăderile semnificative au fost plafonate, ca de obicei, la 5%, pentru a reflecta tendințe reale și nu variații punctuale ale ofertei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună