Home Actualitate Ce pensie veți avea la un salariu de 4.0...
Actualitate

Ce pensie veți avea la un salariu de 4.000 de lei net pe lună, după 35 de ani de muncă

Un român care intră acum în câmpul muncii și care va cotiza 35 de ani ar putea primi o pensie lunară de 1.630 de lei luând în calcul un ultim salariu net de 4.000 lei, potrivit calculelor CFA România, asociație…

Un român care intră acum în câmpul muncii și care va cotiza 35 de ani ar putea primi o pensie lunară de 1.630 de lei luând în calcul un ultim salariu net de 4.000 lei, potrivit calculelor CFA România, asociație a analiștilor financiari certificați internațional care are ca membri și reprezentanți ai administratorilor de pensii private.

Din această sumă, 1.080 de lei provin de la  Pilonul I, adică sistemul public de pensii, iar 545 lei de la fondul de pensii administrat privat Pilon II, potrivit calculelor CFA România care presupun o con­tribuție către P2 de 3,75% din salariul brut, la fel ca cea din prezent.

Dacă ponderea se majorează la 6%, așa cum s-a stabilit inițial în legislație la înființarea fondurilor de pensii private, atunci pensia din Pilonul II ar urma să fie de 870 de lei. Doar că o astfel de majorare presupune și un angajament al statului român de circa 2,8 miliarde de lei, greu de realizat în prezent având în vedere faptul că bugetul este sub presiune.

„Pensia acumulată în Pilonul 2 suplimentează în mod consistent pensia de stat și elimină riscul dependeței de factorii demografici“, se arată într-un studiu realizat de CFA România. „Cu cât contribuția alocată către Pilonul 2 este mai mare cu atât pensia și rata de înlocuire estimată este mai mare.“ CFA România a calculat ultimul salariu, adică cel de dinainte de retragerea din câmpul muncii, în termeni reali, aplicat la puterea de cumpărare din prezent. 

Analiștii CFA România citează un studiu al KPMG din aprilie 2018 care arată că o rată de înlocuire a ultimului salariu prin pensie considerată adecvată este de circa 70%. „În scenariul cu contribuție doar la Pilonul 1, rata de înlocuire este de doar 31,7%, adică sub jumătate din necesar.“ Ce este de făcut?

Adrian Codîrlașu, președinte al CFA România, consideră că o mare parte din efort va fi cel propriu, prin economisire și investiții. „În așa fel încât să nu depindem foarte mult de pensia publică și de sprijinul copiilor noștri“, spune el.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună