Ce înseamnă statutul de „cel mai bun bar" în anul 2020. „E ca și cum ai fi numit cel mai râvnit burlac, când te afli pe o insulă pustie”.
„Să fii numit cel mai bun bar al lumii în anul 2020 este ca și cum ai fi declarat cel mai râvnit burlac, atunci când te afli pe o insulă pustie”, scriu jurnaliștii de la CNN Travel, odată cu publicarea…
„Să fii numit cel mai bun bar al lumii în anul 2020 este ca și cum ai fi declarat cel mai râvnit burlac, atunci când te afli pe o insulă pustie”, scriu jurnaliștii de la CNN Travel, odată cu publicarea listei realizate anual, chiar și în condiții de pandemie.
Anul acesta, în fruntea clasamentului se află un bar londonez – Connaught Bar. În pofida contextului, mixologul Agostino Perrone, responsabil de băuturile din bar, dar și echipa sa, sunt încântați de faptul că au câștigat. „Este realizarea pe care o așteptam”, spune Perrone în articolul CNN.
Barul a fost o prezență în top 10 în ultimii 11 ani, dar este prima dată când a ajuns în fruntea listei.
Lista celor mai bune 50 de baruri ale lumii este realizată de 540 de specialiști ai industriei din toată lumea. Perioada de selecție a acestora s-a desfășurat între ianuarie 2019 și martie 2020 – astfel că a fost afectată doar puțin de pandemie.
Primul loc a fost disputat între baruri din New York și Londra, dar a existat un număr record în lista primelor 50 de baruri din Asia – spre exemplu chiar în top 15 s-au aflat din start patru baruri din Singapore. Barul Atlas a fost numit cel mai bun din Asia.
Iată lista celor mai bune 10 baruri ale lumii:
1. Connaught Bar (Londra)
2. Dante (New York) – cel mai bun bar din America de Nord
3. The Clumsies (Atena)
4. Atlas (Singapore) – cel mai bun bar din Asia
5. Tayer/Elementary (Londra) – cea mai rapidă intrare în clasament
6. Kwant (Londra) – cea mai bună lansare
7. Floreria Atlantico (cel mai bun bar din America de Sud)
8. Coa (Hong Kong) – cea mai rapidă urcare în clasament
9. Jigger & Pony (Singapore)
10. SG CElub (Tokyo)