Ce înseamnă locuința premium a anului 2025?
Piața rezidențială premium se află într-o continuă transformare, dictată de nevoile clienților moderni, care caută mai mult decât un spațiu de locuit. Astăzi, confortul, proximitatea față de diverse facilități, tehnologia integrată și sustenabilitatea sunt cerințe esențiale pentru locuințele de top.…
Piața rezidențială premium se află într-o continuă transformare, dictată de nevoile clienților moderni, care caută mai mult decât un spațiu de locuit. Astăzi, confortul, proximitatea față de diverse facilități, tehnologia integrată și sustenabilitatea sunt cerințe esențiale pentru locuințele de top. Răzvan Brasla, CEO, Cloud9 Residence, detaliază modul în care aceste tendințe conturează proiectele companiei, cu accent pe inovație, comunitate și un stil de viață în armonie cu nevoile contemporane.
„Piața rezidențială premium este în continuă evoluție și dezvoltare” descrie Răzvan Brasla, CEO, Cloud9 Residence, piața pe care el o reprezintă, în contextul începutului de 2025, subliniind faptul că acest segment al pieței imobiliare atrage un interes tot mai mare din partea clienților care prioritizează proximitatea, sustenabilitatea și integrarea tehnologiilor moderne în locuințele lor. Cloud9 Evolution, dezvoltat pe o suprafață de 3,2 hectare în Capitală, este un proiect ce va include 612 apartamente de 1, 2, 3 sau 4 camere, alături de peste 700 de locuri de parcare, alei pietonale, zone verzi și facilități diverse, teren de sport, locuri de joacă, spații comune, o școală și un centru comercial.
Apartamentele, cu dimensiuni variind de la 50 mp până la 390 mp, se adresează unei clientele care apreciază un stil de viață modern, într-un spațiu contemporan, cu finisaje rafinate și dotări moderne de ultimă oră, spun reprezentanții companiei. Valoarea totală a investiției pentru faza a doua a proiectului Cloud9 Residence este de 90 de milioane de euro, cu un termen estimat de finalizare în trimestrul al patrulea din 2026. „Cererea rămâne ridicată, iar beneficiarii pun din ce în ce mai mult accent pe calitate. Vor locuințe care să îndeplinească cele mai înalte standarde, folosind materiale premium și tehnologii eficiente energetic”, subliniază Răzvan Brasla. În acest context, Cloud9 Evolution își propune să răspundă nevoilor pieței prin proiecte care îmbină componenta rezidențială cu facilități comerciale și educaționale. „Un trend semnificativ pe care l-am observat este creșterea ansamblurilor mixte. Acestea oferă locuitorilor un stil de viață urban modern, cu acces facil la toate serviciile esențiale – supermarketuri, restaurante, zone de recreere și chiar instituții de învățământ, toate aproape de casă. În cazul nostru, proiectul Cloud9 Evolution include o școală construită în interiorul complexului, pentru că educația și proximitatea sunt esențiale pentru comunitatea pe care o construim.”

Tehnologia joacă un rol esențial în definirea locuințelor de lux, iar Cloud9 îmbrățișează din plin această tendință. „Smart Home nu mai este o idee a viitorului. Este o cerință a prezentului,” spune Răzvan Brasla. „Am integrat aceste soluții inteligente în proiectele noastre, permițând controlul de la distanță al echipamentelor, economisirea resurselor și o experiență locativă personalizată.”Astfel, proiectele Cloud9 își propun să ofere nu doar spații de locuit, ci ecosisteme complet funcționale, gândite pentru a răspunde stilului de viață contemporan. „Suntem dedicați să redefinim conceptul de locuire urbană. Nu construim doar clădiri, ci creăm comunități. În complexul nostru, locatarii vor avea acces la teren de sport, locuri de joacă, spații verzi generoase și alte facilități, inclusiv o școală. Scopul nostru este să le oferim un stil de viață complet, fără să fie nevoie să plece departe de casă pentru nevoile lor zilnice.”
În ceea ce privește tendințele actuale din piață, Răzvan Brasla observă că „tot mai mulți clienți caută locuințe care îmbină designul inovator cu tehnologiile moderne și respectă standardele de sustenabilitate. Cererea pentru proprietăți eco-friendly și locuințe multifuncționale a crescut considerabil. Flexibilitatea în amenajarea spațiilor, personalizarea interioarelor și focusul pe wellness sunt, de asemenea, criterii importante.”Proiectul Cloud9 Evolution reflectă toate aceste tendințe. „Noi ne concentrăm pe integrarea materialelor premium și a tehnologiilor moderne. De exemplu, fațadele ventilate, spațiile vitrate generoase, terasele mari și sistemele smart home sunt doar câteva dintre caracteristicile care ridică standardele de confort și eficiență energetică în ansamblurile noastre.” Răzvan Brasla rezumă viziunea Cloud9 cu un mesaj clar: „Ne dorim să le oferim locatarilor noștri nu doar locuințe, ci un stil de viață în armonie cu nevoile lor. Proximitatea, confortul, tehnologia și sustenabilitatea sunt pilonii pe care construim fiecare proiect. Scopul nostru este să redefinim ce înseamnă locuirea urbană în România.”

Planurile Grupului Alfa: Expansiune, sustenabilitate și inovație în piața imobiliară din România
Mihai Măcelaru, CEO al Grupului Alfa, detaliază viziunea și obiectivele pe termen mediu și lung ale companiei, subliniind în special direcțiile de dezvoltare în ceea ce privește proiectele rezidențiale și de birouri. „Grupul Alfa s-a consacrat drept un dezvoltator imobiliar premium, realizând în ultimii ani proiecte rezidențiale caracterizate printr-o calitate ireproșabilă a construcției. De asemenea, grupul a dezvoltat și o serie de clădiri de birouri, având în prezent în portofoliu patru astfel de clădiri, în locații centrale din București,” explică Măcelaru. În ceea ce privește pașii următori, Mihai Măcelaru anunță integrarea complexului Iride Business Park în portofoliul Grupului Alfa, un proiect care a obținut la sfârșitul anului trecut toate aprobările necesare. „Vom continua noi dezvoltări, în principal pe segmentul rezidențial, pe numeroasele terenuri pe care Grupul Alfa le deține în București.”
Planurile pentru Iride Business Park includ un concept inovator care va pune accent pe spații comerciale, spații verzi și rezidențiale, ceea ce va consolida poziția Alfa Group ca lider pe piața imobiliară premium din România. Mihai Măcelaru menționează: „Este o investiție care va aduce un impact pozitiv asupra pieței locale și ne va permite să continuăm să livrăm proiecte inovatoare și sustenabile”. În ceea ce privește expansiunea în alte orașe din România, factorii care au influențat alegerea celor 5 orașe vizate includ preferințele consumatorilor, cererea în creștere pentru locuințe de calitate premium, infrastructura existentă, oportunitățile economice, accesibilitatea și potențialul de dezvoltare urbană.

„Vom integra în portofoliul nostru complexul Iride Business Park, pentru achiziționarea căruia am primit la sfârșitul anului trecut toate aprobările necesare de la autorități. De asemenea, vom continua noi dezvoltări (în principal pe segmentul rezidențial) pe numeroasele terenuri pe care Grupul Alfa le deține în București.”
Mihai Măcelaru, CEO, Alfa Group
Pentru evoluția Cloud9 Residence, compania își propune să aducă inovații în design și să crească facilitățile disponibile rezidenților. „În tot ceea ce facem, ne vom asigura că proiectele noastre sunt în linie cu filozofia, viziunea și principiile care ne ghidează modelul de business: respectarea legislației europene, transparență în relațiile cu clienții noștri, focus pe inovație și standarde de calitate ridicată,” declară reprezentanții Cloud9. În privința tendințelor pe care le observă în sectorul imobiliar din România, Mihai Măcelaru subliniază faptul că, în perioada următoare, se vor dezvolta tot mai mult proiecte mixte sustenabile și eficiente energetic, cu un accent puternic pe integrarea tehnologiilor. „Vor apărea tot mai multe proiecte mixte rezidențiale și de birouri, cu zone comerciale și unități de învățământ, iar clienții vor căuta amenajări moderne, durabile și accesibile,” adaugă acesta.
În ceea ce privește provocările legate de gestionarea dezvoltării proiectelor rezidențiale de mari dimensiuni, Mihai Măcelaru explică faptul că gestionarea complexității presupune o planificare riguroasă și colaborare între echipele de proiectare, execuție, construcție și management. „Metodele pe care le folosim sunt planificarea detaliată cu termene și obiective clare, managementul riscurilor și al investiției, managementul operațional, respectând și evaluând în permanență toate normele și standardele proiectului,” spune CEO-ul Grupului Alfa. Mihai Măcelaru oferă și o viziune despre evoluția pieței imobiliare din București și din alte orașe mari din România în următorii 5-10 ani. „În următorii ani, cererea pentru locuințe moderne și sustenabile amplasate în zone cheie ale orașului va crește. Se va pune din ce în ce mai mare accent pe integrarea tehnologiei în dezvoltările imobiliare și pe amenajările publice de calitate, cum ar fi parcurile, spațiile de joacă și zonele de recreere,” explică Măcelaru.În ceea ce privește strategia Cloud9 pentru dezvoltarea altor zone din București, compania are în vedere crearea unor proiecte rezidențiale moderne care să fie aliniate tendințelor de urbanizare. Un concept important pe care îl promovează este cel al „orașului de 15 minute,” care încurajează dezvoltarea de proiecte imobiliare care oferă acces rapid la toate serviciile de bază. „Timpul este prețios, iar orașul de 15 minute promovează dezvoltarea de locuințe care să fie la mai puțin de 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta de parcuri, școli, grădinițe și magazine,” spune Măcelaru.
Perspective asupra recrutării, educației și managementului strategic în sectorul imobiliar
Potrivit reprezentanților companiei, Grupul Alfa pune un accent important și pe valorile și abilitățile pe care le caută atunci când recrutează noi membri pentru echipa sa imobiliară. Răzvan Brasla, CEO al Cloud9, subliniază că „valorile și abilitățile pe care le căutăm sunt integritatea, onestitatea, determinarea, comunicarea eficientă, gândirea critică, colaborarea în echipă și creativitatea. Restul se învață”. Aceste trăsături sunt esențiale pentru a menține un mediu de lucru coeziv și pentru a asigura succesul pe termen lung al proiectelor dezvoltate de Grupul Alfa.
În ceea ce privește formarea și educația viitorilor profesioniști din domeniul construcțiilor, Grupul Alfa colaborează strâns cu instituțiile academice, cum ar fi Universitatea Tehnică de Construcții din București (UTCB). „Am înțeles necesitatea oferirii de oportunități educaționale pentru a motiva tinerii talentați. Organizăm periodic sesiuni de practică pe șantierele proiectelor pe care le avem în lucru, cu studenții din cadrul universităților/facultăților de specialitate,” spune Brasla. În cadrul acestor sesiuni, studenții sunt implicați activ în procesele de concepere și planificare a lucrărilor, având ocazia să învețe despre tehnologiile de execuție utilizate, să observe diverse etape ale construcției și să dobândească o înțelegere practică a teoriei învățate la cursuri. „Discutăm despre dificultățile și provocările întâmpinate pe parcursul execuției proiectului și despre managementul resurselor, soluționarea problemelor neprevăzute care apar pe șantier,” adaugă acesta.
Experiența echipei în proiectele internaționale are un impact și asupra metodelor și soluțiilor aplicate în proiectele din România. „Această experiență ne oferă oportunitatea de a adopta cele mai bune practici și tehnologii, care sunt esențiale pentru a asigura eficiența și sustenabilitatea proiectelor noastre,” afirmă Brasla. Acesta subliniază că, în plus față de adaptarea la inovații, echipa lucrează constant pentru a îmbunătăți procesul de execuție, având în vedere standardele internaționale în domeniu. Legat de respectarea termenelor și standardelor de calitate, Cloud9 Residence aplică o metodă riguroasă de planificare și monitorizare a progresului proiectelor. „Două obiective esențiale pentru noi sunt livrarea proiectelor la timp și respectarea standardelor de calitate înalte promise,” explică Brasla. „Aceste obiective sunt atinse printr-o planificare detaliată, monitorizarea constantă a progresului și implementarea unor procese de control al calității pe parcursul întregului ciclu de viață al proiectului.”

Astfel, echipa este bine pregătită pentru a face față provocărilor și pentru a livra proiecte conform celor mai înalte standarde. Provocările întâmpinate în dezvoltarea proiectelor sunt diverse, iar echipa este pregătită să le depășească prin evaluări constante ale riscurilor și formare profesională continuă. „Fluctuațiile pieței, reglementările legale și gestionarea resurselor sunt printre cele mai mari provocări. Echipa noastră se pregătește pentru a le face față prin formare constantă și prin colaborare strânsă cu partenerii și autoritățile,” adaugă Brasla. Acest proces de pregătire continuă și de adaptare rapidă permite echipei să facă față provocărilor dintr-o piață imobiliară în continuă schimbare. Expertiza echipei este extrem de importantă contribuie considerabil la îmbunătățirea calității și eficienței construcțiilor. „Pentru a continua să oferim soluții inovatoare și sustenabile, expertiza echipei în domeniul tehnologiilor de execuție este extrem de importantă. Ne adaptăm rapid la schimbările tehnologice și la evoluțiile economice, iar echipa noastră a dezvoltat o serie de softuri pentru a facilita comunicarea între membrii echipei și pentru a asigura accesul la informații de ultimă oră,” spune Brasla. Implementarea acestor noutăți nu doar că îmbunătățește eficiența, dar și permite dezvoltarea unor proiecte mai sustenabile și mai inovative.
În ceea ce privește managementul strategic și operațional al proiectelor, Cloud9 Residence pune un accent puternic pe coordonarea resurselor și evaluarea riscurilor. „Planificarea și coordonarea resurselor, analiza de piață și evaluarea riscurilor, gestionarea eficientă a timpului și bugetului sunt esențiale pentru succesul proiectelor noastre,” explică Răzvan Brasla. Acesta subliniază că implementarea unor sisteme de monitorizare și raportare riguroase ajută la o gestionare mai eficientă a fiecărei faze a proiectului, asigurându-se astfel că toate etapele sunt livrate conform așteptărilor. Pe termen lung, investițiile în formarea profesională și educația tinerelor talente din domeniul construcțiilor sunt esențiale pentru succesul Grupului Alfa. „Pe măsură ce activitatea imobiliară s-a diversificat și a crescut în complexitate, a devenit și mai importantă nevoia ca sistemul educațional să formeze specialiști cu abilități și competențe relevante pentru piața muncii,” declară Brasla. „Transferul de cunoștințe, organizarea de programe de practică și formare continuă sunt moduri prin care contribuim la transformarea sistemului educațional și la menținerea unui nivel ridicat de apreciere a capitalului uman.”

„Am înțeles necesitatea oferirii de oportunități educaționale pentru a motiva tinerii talentați. Organizăm periodic sesiuni de practică pe șantierele proiectelor pe care le avem în lucru, cu studenții din cadrul universităților/facultăților de specialitate. ” – Răzvan Brasla, CEO, Cloud9 Residence
Profil de lider în piața locuințelor premium
Cu o experiență de peste 15 ani în piața de profil, Răzvan Brasla, CEO al Cloud9 Residence, se autodescrie ca fiind un lider care promovează un stil de conducere participativ, caracterizat de o profundă încredere în echipa sa și o orientare puternică către autonomie. „Stilul meu de leadership este participativ cu multă orientare către autonomie. Premisa mea de bază este încrederea în capacitatea fiecăruia dintre noi de a se dezvolta în mediul potrivit”, explică Răzvan. Acesta subliniază faptul că succesul companiei este legat de un mediu în care fiecare angajat este încurajat să găsească soluții personalizate pentru clienții Cloud9, iar încrederea reciprocă joacă un rol esențial în acest proces. Conform afirmațiilor sale, încrederea este fundamentul performanței și al dezvoltării continuate. Într-o industrie imobiliară extrem de competitivă și în continuă schimbare, calitățile unui lider eficient sunt esențiale pentru a conduce echipele către succes. Răzvan Brasla consideră că un lider trebuie să combine viziunea cu integritatea, pasiunea, curajul și empatia. „Este important ca liderul să fie un model de echilibru, să creeze în companie o atmosferă de stabilitate și motivare”, spune Răzvan, subliniind că abilitatea de a relaționa și de a înțelege echipa este esențială pentru un lider din acest domeniu.
În aceste momente provocatoare, un lider trebuie să inspire și să sprijine echipa să depășească orice obstacol. În fața incertitudinilor economice și a provocărilor externe, Răzvan știe că un lider trebuie să mențină un climat de încredere și performanță. El subliniază că „o companie este suma oamenilor ei, iar dacă oamenii se simt motivați, acest lucru se va reflecta automat în mediul de lucru și în productivitatea companiei.” La Cloud9, acest principiu se aplică zilnic, potrivit lui, echipa fiind încurajată să comunice deschis și să colaboreze pentru a găsi soluții eficiente. „Evoluăm împreună, învățăm împreună, depășim obstacole împreună”, adaugă el, oferind un exemplu clar despre cum succesul individual devine un catalizator pentru succesul întregii echipe. În ceea ce privește luarea deciziilor strategice, Răzvan afirmă că nu există o „rețetă” fixă, dar ceea ce contează este deschiderea și transparența în procesul decizional. „Adoptăm decizii permanent. Este important să fim deschiși și corecți și să comunicăm cu maximă transparență deciziile strategice”, explică Răzvan. De altfel, mai spune el, la Cloud9, succesul nu se măsoară doar în termeni financiari, ci și în capacitatea de a construi un mediu de lucru profesionist și colaborativ.
Miza pe transformare
Cloud9 Evolution face parte din grupul antreprenorial Alfa Group, care reunește mai multe companii de referință pentru industriile lor de profil, cele mai cunoscute fiind OSCAR Downstream (Petrol & Gaze), Akcent Development (Imobiliare) și Onix Asigurări (Asigurări de garanții corporate). Toate companiile din Alfa Group sunt aliniate la aceeași viziune clară pentru un viitor mai bun prin inovație, transformare digitală, politici sustenabile, respect și bune practici și un management prudent, spun reprezentanții companiei. Bloom Project Management este o companie formată dintr-o echipă de profesioniști care au peste 20 de ani de experiență în dezvoltarea unor proiecte locale si internaționale de referință, cu peste 2.000.000 mp coordonați pe toate specialitățile de inginerie și care oferă soluții integrate pentru managementul strategic și operațional, gestionând complexitatea dezvoltării rezidențiale și contribuind la realizarea proiectului Cloud9 Evolution.
Răzvan subliniază importanța valorilor precum promovarea individualității și recunoașterea meritelor. „Cred în promovarea individualității, recunoașterea meritelor, stimularea mentală a echipei, valorizarea inițiativei și dezbaterile eficiente. Toate acestea într-un climat care încurajează sprijinul reciproc și cooperarea.” Astfel, dezvoltarea unei culturi organizaționale bazate pe încredere și cooperare este cheia pentru succesul pe termen lung al proiectelor majore, cum ar fi Cloud9 Evolution. Pentru a atrage și păstra talentele cheie într-o industrie imobiliară extrem de competitivă, Răzvan Brasla adoptă o abordare bazată pe crearea unui cadru stabil și motivant. „Cele mai bune rezultate sunt obținute atunci când oamenii potriviți sunt la locul potrivit și, mai ales, când le place ceea ce fac”, afirmă Răzvan. În acest sens, Cloud9 investește constant în dezvoltarea profesională a angajaților săi, ghidându-i și sprijinindu-i în programele de formare și dezvoltare continuă. „Succesul lor devine, într-o oarecare măsură, și succesul meu”, explică Răzvan, recunoscând importanța colaborării și sprijinului reciproc în echipa sa. În fața unei expansiuni rapide și a diversificării proiectelor, Răzvan se asigură că echipa de management și angajații sunt aliniați la viziunea companiei prin promovarea unui leadership care stimulează inovația și dialogul. „Cred foarte mult în ideea de construcție, de creștere a echipei, de încurajare a dialogului și a feedback-ului constructiv.” Acesta subliniază faptul că succesul nu depinde doar de realizările individuale, ci și de sentimentul de evoluție personală a fiecărui angajat. „Punem mare preț pe recunoașterea meritelor angajaților noștri și îi susținem să evolueze.”
Mediul economic și piața imobiliară sunt în continuă schimbare, iar Răzvan Brasla consideră că adaptabilitatea și flexibilitatea sunt esențiale în acest context. „Este nevoie de o mai mare flexibilitate și adaptabilitate în luarea deciziilor, de echipe performante și atente la rezultate, adaptabile la schimbări.” Răzvan subliniază că, în acest climat volatil și incert, ceea ce face diferența este deschiderea și colaborarea. „Nimic nu e dificil, dacă ai o minte deschisă și ești susținut de profesioniști de elită și de încredere.” Iar pentru tinerii care își încep cariera în domeniul imobiliar în România, Răzvan Brasla le oferă un sfat important: „Trebuie să ne trăim atât viața personală cât și cea profesională bazându-ne pe un set foarte clar de valori în care credem.” De asemenea, acesta subliniază importanța educației și dezvoltării continue pentru a putea evolua într-un domeniu aflat într-o continuă transformare. „Lumea se schimbă cu o viteză fără precedent și cred că un tânăr trebuie să fie deschis la schimbări și la încercări care să îi asigure experiențe diferite.”

„Adoptăm decizii permanent. Este important să fim deschiși și corecți și să comunicăm cu maximă transparență deciziile strategice.””
Răzvan Brasla, CEO, Cloud9 Residence
7 întrebări și răspunsuri din interviul cu Răzvan Brasla, CEO, Cloud9 Residence
1. Care sunt planurile de expansiune ale diviziei de imobiliare a Grupului Alfa în alte orașe din România? Ce factori au influențat alegerea celor 5 orașe cu cel mai mare număr de locuitori pentru dezvoltarea noilor proiecte?
Piața imobiliară continuă să fie una cu multe oportunități de dezvoltare, fiind totodată și cea mai accesibilă pentru cumpărare din punct de vedere al raportului preț/venituri, iar Cloud9 are planuri de extindere a activității și în țară. Factorii care au influențat alegerea orașelor din țară sunt, în principal, preferințele consumatorilor și cererea în creștere pentru locuințe de calitate premium, dar și factori precum infrastructura existentă, oportunitățile economice, accesibilitatea și potențialul de dezvoltare urbană.
2. Care sunt tendințele cheie pe care le observați în sectorul imobiliar din România și cum se aliniază aceste tendințe cu strategia pe care o adoptați pentru viitoarele dezvoltări?
Sunt câteva tendințe pentru perioada următoare, și anume: se vor dezvolta tot mai mult proiecte mixte sustenabile și eficiente energetic, cu focus pe tehnologie, care integrează spații mixte rezidențiale & office, având zone comerciale și unități de învățământ, plus o nevoie crescută din partea clienților pentru amenajări moderne, durabile și accesibile.
3. Cum vedeți evoluția pieței imobiliare din București și alte orașe mari din România în următorii 5-10 ani, și ce strategii aveți pentru a vă menține în fruntea acestui sector în continuă schimbare?
În următorii ani, continuă creșterea cererii pentru locuințe moderne și sustenabile, amplasate în zone cheie ale orașului. Se va pune din ce în ce mai mare accent pe integrarea tehnologiei în dezvoltările imobiliare și se va acorda o atenție sporită amenajărilor publice de calitate, cum ar fi parcurile, spațiile de joacă, zonele de recreere etc. – acestea contribuind la creșterea calității vieții în comunitate și, prin urmare, la atractivitatea acestora pentru potențialii locatari sau cumpărători. Cloud9 mizează pe punctele sale forte, și anume: proiecte inovative și sustenabile, adaptate cererii, exploatarea oportunităților care vor apărea în piață și diversificarea portofoliului.
4. Care considerați că sunt cele mai importante calități ale unui lider eficient în industria imobiliară și cum le aplicați în activitatea zilnică la Cloud9?
Viziune, integritate, pasiune, curaj, disciplină, empatie și concentrarea pe relaționarea cu echipa. În această perioadă, este important ca liderul să fie un model de echilibru, să creeze în companie o atmosferă de stabilitate și motivare.
5. În fața provocărilor și incertitudinilor economice, cum reușiți să motivați echipa și să mențineți un climat de încredere și performanță?
O companie este suma oamenilor ei și, dacă oamenii se simt motivați, acest lucru se va reflecta automat în mediul de lucru, în atmosferă, în felul în care circulă informația, se găsesc soluții și, desigur, în productivitate și în rezultatele finale ale companiei. Oamenii au nevoie să fie ascultați, auziți, iar la rândul lor vor face la fel. La Cloud9, oferim un mediu de lucru atractiv și dinamic, unde oamenii comunică deschis și primesc sprijin ori de câte ori au nevoie. Evoluăm împreună, învățăm împreună, depășim obstacole împreună, iar mecanismul de creștere a business-ului face ca succesul unuia să reprezinte un motor de creștere pentru cei din jur. Astfel, succesul tău devine o oportunitate pentru cei din echipa ta și nu un obstacol.
6. În contextul unei piețe imobiliare în continuă schimbare, care sunt lecțiile importante pe care le-ați învățat în cariera dumneavoastră de lider și cum le aplicați în viziunea Cloud9 pe termen lung?
Mediul de business și forța de muncă trec prin schimbări profunde. Activăm într-un context dinamic, incert, volatil, care a reconfigurat așteptările și cerințele de leadership. Este nevoie de o mai mare flexibilitate și adaptabilitate în luarea deciziilor, de echipe performante și atente la rezultate, adaptabile la schimbări. Nimic nu e dificil, dacă ai o minte deschisă și ești susținut de profesioniști de elită și de încredere. Totul se învață, deciziile se iau împreună, iar colaborarea este fundamentul.
7. Care este sfatul dumneavoastră pentru un tânăr care își începe cariera în domeniul imobiliar în România?
Cred foarte mult că trebuie să ne trăim atât viața personală, cât și cea profesională, bazându-ne pe un set foarte clar de valori în care credem. Lumea se schimbă cu o viteză fără precedent și cred că un tânăr la început de carieră în domeniul imobiliar, și nu numai, trebuie să fie deschis la schimbări și la încercări care să îi asigure experiențe diferite. Educația și dezvoltarea continuă sunt esențiale pentru a fi cât mai bine pregătiți și a avea o evoluție în cariera aleasă.