Ce influență are inflația de 10% asupra veniturilor bugetare
Inflația a fost în martie de 10,2%, cea mai mare din 2005 încoace. În teorie, o inflație mare adaugă venituri la bugetul nominal însă este mai mult decât discutabil că ar putea ajuta economia, în ansamblu.
♦ Veniturile statului au crescut în primul trimestru (an/an) cu 21,3%, în vreme ce veniturile din TVA au crescut, în același interval, cu 39,3% un procent imens având în vedere că cifra de afaceri în comerțul cu amănuntul (consumul populației) crește, dar nu spectaculos – un plus de 5,6% în primele două luni din an ♦ Ce rol are aici inflația de peste 10% în martie.
Inflația a fost în martie de 10,2%, cea mai mare din 2005 încoace. În teorie, o inflație mare adaugă venituri la bugetul nominal însă este mai mult decât discutabil că ar putea ajuta economia, în ansamblu. După Primul Război Mondial, Germania și-a „achitat“ datoriile imense către populație generând o inflație cumplită care i-a dus la sapă de lemn pe majoritatea. După patru generații, germanii încă își amintesc de acea perioadă, de aceea lor li se schimbă fața când aud de inflație.
Comisia Națională de Prognoză a României (care oferă cifre statistice guvernului) a modificat datele de creștere economică pentru 2022 de la 4,3% la 2,9%. Dar PIB-ul nominal, la noul orizont de anticipație, crește de la 1.317 mld. lei la 1.328 mld. lei. O creștere, așadar, nominală, de 11 mld. lei, în vreme ce PIB-ul real scade cu 1,4 puncte procentuale. Iar veniturile statului cresc – au crescut cu 21% în T1, an/an, în vreme ce veniturile din TVA au avansat spectaculos, un plus de 39% în perioada amintită.
„Da, veniturile statului cresc, în parte și din inflație. Așa spune teoria: o inflație mai mare aduce venituri în plus la buget. În practică însă toată lumea plânge pentru că o inflație mare nu ajută pe nimeni. Vom avea un PIB nominal mai mare și un deflator PIB mai mare. Dacă ne uităm la noi, la încasările mai mari din TVA, cred însă – nu am nicio certitudine, doar pot bănui – că acestea vin în bună măsură din nerambursarea de TVA”, spune Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank. Finanțele nu mai fac, în ultima vreme, raportări privind rambursările de TVA.

Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank: Da, veniturile statului cresc, în parte și din inflație. Așa spune teoria: o inflație mai mare aduce venituri în plus la buget. În practică însă toată lumea plânge pentru că o inflație mare nu ajută pe nimeni.
Adrian Codirlașu, vicepreședinte al CFA România, spune că încasările mai mari la buget vin și din inflație dar și dintr-o colectare mai bună. În plus, crește și consumul, având în vedere că epidemia pare că se sfârșește.
„Inflația este cu mult peste cea de anul trecut și, da, aduce bani în plus bugetului. Dar și consumul crește, ceea ce aduce venituri în plus din TVA. Așadar, trei lucruri contribuie la veniturile mai mari ale bugetului: inflația, o colectare mai bună (casele de marcat electonice fac colectarea mai bună) și consumul care, postpandemie, începe să crească”, spune Codirlașu.

Adrian CodIrlașu, vicepreședinte al CFA România: Inflația este cu mult peste cea de anul trecut și, da, aduce bani în plus bugetului.
Economistul Laurian Lungu crede că inflația poate, eventual, ajuta pe termen scurt bugetul, dar nicidecum pe termen lung.
„Nu văd cum inflația să ajute bugetul. Eventual poate ajuta pe termen scurt pentru că populația se adaptează mai greu unor condiții noi și consumă din inerție. Dar se adaptează cu vremea.”
Or, o scădere de consum lovește economia pentru că producătorul nu mai are cui să vândă și atunci va da afară oameni care, la rându-le, nu vor mai avea bani să cumpere.

Laurian Lungu, vicepreședinte al CFA România: Nu văd cum inflația să ajute bugetul. Eventual poate ajuta pe termen scurt pentru că populația se adaptează mai greu unor condiții noi și consumă din inerție. Dar se adaptează cu vremea.
Veniturile nominale cresc, PIB-ul nominal crește, dar ceea ce trebuie luat în seamă nu este PIB-ul nominal, ci creșterea reală a PIB. Da, au crescut veniturile statului în T1 cu 21%. Dar defictul bugetar s-a redus, dacă veniturile au crescut? Nu, spune Lungu.
Deficitul bugetar a fost în T1/2021 de 1,24% din PIB, iar în T1/2022 de 1,19% din PIB. O mișcare nesemnificativă, așadar.
Datele publicate de Ministerul de Finanțe arată că, în T1, veniturile bugetului consolidat au crescut cu 23% (an/an), dar și cheltuielile au avansat cu 19%. În plus războiul de la graniță va costa iar România trebuie să-I ajute pe oamenii care fug din calea războiului și trebuie să găsească fonduri pentru asta.
