Home Arta si societate Ce idee ingenioasă a avut un primar din...
Arta si societate

Ce idee ingenioasă a avut un primar din Spania (GALERIE FOTO)

Ce te faci când ai făcut investiții mânat de avântul imobiliar, iar acestea s-au dovedit nerentabile odată cu venirea crizei? Cauți soluția salvatoare în artă, așa cum a făcut-o un sat din Spania, Genalguacil.

Ce idee ingenioasă a avut un primar din Spania (GALERIE FOTO)
Ce idee ingenioasă a avut un primar din Spania (GALERIE FOTO) · Foto: Business Magazin

Aici, unul dintre foștii primari construise nu doar un cimitir nou (împotriva dorințelor localnicilor, care s-ar fi mulțumit perfect cu vechiul cimitir), dar și un muzeu cu trei niveluri (menit să găzduiască lucrările create cu ocazia unui festival local bienal al artelor), mânat de ambiția de a avea o asemenea instituție în satul său. Dar ambițiile sale s-au văzut ruinate de criză, care a făcut nerentabile, într-un fel sau altul, numeroase construcții inițiate de autoritățile locale din Spania pe timpul bulei imobiliare, scrie The New York Times.

Actualul primar, Miguel Angel Herrera, a pariat însă pe arta contemporană pentru a atrage turiști, invitând artiști să participe la un festival și să înfrumusețeze cu creațiile lor satul, inclusiv noul cimitir. Printre artiștii care și-au lăsat amprenta la Genalguacil s-a numărat o pictoriță care le-a cerut localnicilor rețeta mâncării preferate și apoi a transformat-o în pictură murală pe zidurile caselor sau ale localurilor acestora.

Până acum, ideea lui Herrera s-a dovedit profitabilă. În cele două săptămâni ale festivalului, cca 8.000 de oameni au vizitat acest sat din Malaga, dintr-un total de cca 20.000 de vizitatori așteptați în total cursul acestui an. Mai mult, acum au început și regizorii de film să fie interesați de zonă: regizorul basc Juanma Bajo Ulloa va filma aici o parte din noua sa comedie, “Rey Gitano”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună