Ce face un pacient cu o problemă de sănătate după ce este refuzat de trei spitale de stat în București?
Pacienții cu probleme de sănătate care au nevoie de intervenția medicilor pentru diagnostic și tratament ajung în spitale private unde plătesc pentru servicii, după ce sunt refuzați de către unități medicale de stat sau sunt nevoiți să aștepte în secția…
Pacienții cu probleme de sănătate care au nevoie de intervenția medicilor pentru diagnostic și tratament ajung în spitale private unde plătesc pentru servicii, după ce sunt refuzați de către unități medicale de stat sau sunt nevoiți să aștepte în secția de primiri urgențe, alături de alți pacienți, în plină pandemie de COVID-19.
Este cazul concret al Florentinei, 22 de ani, angajată care plătește de la vârsta de 19 ani contribuția la asigurările de sănătate și care duminică a mers pe rând la trei spitale mari din Capitală – Sf. Ioan, Bagdasar Arseni și Floreasca.
„Salvarea nu venea dacă nu imi era rău, rău și mie îmi trecuse durerea după pastile, așa că am rugat o prietenă să mă ducă la spital. Am mers la Sf. Ioan, care era aproape, dar a zis că nu putem intra dacă nu avem simptome de COVID, că ei doar astfel de pacienți primesc și ne-au trimis la Bagdasar. Am mers acolo și ei ne-au refuzat ca nu au locuri și ne-au trimis la Floreasca. Acolo era o coadă imensă și au zis că o să dureze câteva ore și am mers la Euroclinic, care e fix lângă. Ei m-au luat din prima și au facut tot felul de analize și perfuzie și au fost drăguți, dar a fost și foarte costisitor. Am ajuns apoi la Regina Maria din Băneasa, pentru analize mai amănunțite și tratament”, este relatarea Florentinei.
Suma plătită la Regina Maria pentru investigații, deși în spital de stat tratamentul ar fi fost gratuit, pe baza calității de asigurat a pacientei, a fost de 1.500 de lei în total.
Dacă spitalul Sf. Ioan este suport COVID și primește doar pacienți cu infecție, spitalele Bagdasar și Floreasca sunt printre cele mai mari unități din țară dedicate urgențelor medicale.
Spitalul Floreasca are 731 de paturi, este o unitate medicală aflată în subordinea Ministerului Sănătății și a avut de cheltuit anul trecut, în 2019, un buget de 420 mil. lei.
Spitalul Bagdasar Arseni se prezintă pe site-ul propriu ca fiind unul dintre cele mai importante spitale de urgență din București, cu 558 de paturi, tot în subordinea Ministerului Sănătății. În 2019, bugetul spitalului a fost de 220 mil. lei.
Bucureștiul nu este un caz singular
Potrivit deputatului USR, Emanuel Ungureanu, situația de refuz al pacienților de către spitalele de stat se întâmplă și în alte zone din țară.
„Sunt secții pline în spitalul județean Buzău, de exemplu, încearcă să transfere bolnavi către Râmnicu Sărat, nu se poate. De ce? Că nu vor. Este strigător la cer că anumite secții duc greul și în alte spitale lumea stă cu mâna în sân”, a spus recent într-un interviu pentru ZF Emanuel Ungureanu.
Iar încă de la începutul pandemiei, medicii au atras atenția despre faptul că accesul la sănătate este îngreunat, pacienții se prezintă mai rar la spital sau când ajung, afecțiunile lor sunt agravate.
Soluția de urgență – obligația prin ordin
Un ordin apărut ieri, semnat de Raed Arafat, secretar de stat în MAI și șeful departamentului pentru situații de urgență obligă unitățile de primiri urgențe să preia toți pacienții aduși de către ambulanțe. „Unitățile sanitare nu au dreptul să restricționeze accesul ambulanțelor la structurile de primiri urgențe sau camera de gardă. (…) Personalul structurilor de urgență are obligația să preia pacientul în cel mai scurt timp posibil, să-i asigure asistența medicală de urgență, inclusiv investigațiile necesare și consulturile de specialitate, eliberând echipajul respectiv în cel mult o oră de la sosirea în UPU”, se arată în ordinul semnat ieri de Arafat.
De menționat este faptul că, înainte de ordinul emis ieri, Constituția României recunoaște dreptul la ocrotirea sănătății ca unul „garantat”, iar articolul din legea fundamentală precizează faptul că statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.