Ce face PDL ca să nu piardă șefia Dreptei
Suit brusc pe cai ceva mai mari în contextul animozității din USL, PDL a început să colaboreze cu Guvernul, reușind chiar să-și impună punctele de vedere în privința unor chestiuni pe care premierul Victor Ponta a dorit să le discute cu delegația condusă de Vasile Blaga.
Acesta din urmă a declarat că Ponta a acceptat, de exemplu, propunerea PDL ca taxele și impozitele agricole care vor fi colectate de primari să rămână la 1 ianuarie 2014 la administrațiile publice locale. Ulterior, secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a anunțat că parlamentarii PDL vor depune, luni, o inițiativă legislativă prin care impozitele agricole se constituie venituri la bugetul local.
Că întâlniri de acest fel rămân însă un balet electoral pur o dovedește faptul că, la fel ca orice partid de opoziție, PDL nu-și pune problema impactului bugetar al celor mai importante dintre propunerile sale – scăderea cotei unice la 12%, reducerea CAS cu 5% la angajator, creșterea salariului minim pe economie la 1.000 de lei și scutirea de impozit a profitului reinvestit.
Pentru perioada următoare, cel puțin, intenția PDL este de a-și consolida poziția de principal partid de opoziție în fața micilor formațiuni de dreapta care aspiră să-i ia locul la șefia dreptei și să dea candidatul acesteia la președinție (Mișcarea Populară, Forța Civică). După ședința BPN al PDL din această săptămână, Vasile Blaga a anunțat că PDL își va desemna candidatul la funcția de președinte al României până în data de 1 decembrie, iar guvernul alternativă va fi prezentat în 20 septembrie.
În paralel, punerea sub urmărire penală a vicepreședintelui Ioan Oltean de către DNA ar putea relansa, tot în perspectiva alegerilor, și mult dorita purificare morală a partidului. De altfel, europarlamentarul PDL Monica Macovei a și cerut imediat demisia lui Oltean din funcția de vicepreședinte al PDL. Direcția Națională Anticorupție a comunicat că a început urmărirea penală față de Ioan Oltean pentru că, în caltate de președinte al organizației județene Bistrița-Năsăud a PDL, “și-a exercitat influența asupra președintelui, respectiv asupra vicepreședintelui Consiliului Județean Bistrița Năsăud, precum și asupra unor înalți demnitari din Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale și a Turismului și Ministerul Economiei, în vederea adjudecării licitațiilor către anumite firme sau pentru alocarea de fonduri publice pe anumite proiecte derulate de primăriile conduse de primari din cadrul partidului din care învinuitul face parte”.